Mircea Radu IACOBAN

Originala televizionistă Dana Budeanu este formidabilă: rostește cu atâta patos la „România tv” cugetări diverse, și le spune atât de apăsat de parcă vrea să le bată-n cuie pe post de adevăruri incontestabile pe care dumneaei le vede și noi, chiori din naștere, nicidecum. Mai nou, a devenit vehementă apărătoare a pensiilor speciale, cu precădere ale magistraților, pe care le consideră total îndreptățite fiindcă beneficiarii în cauză „au merite”. În multe cazuri, chiar or fi având, numai că nu există cea mai mică legătură între pensie și orice soi de merite, fie ele   planetare ori cosmice. Dacă statul consideră că-i cazul să le onoreze financiar are la dispoziție îndemnizații de merit, alocații speciale (tot la „special” ajungem, dar de astă dată de necontestat), rente viagere, recompense personale, ordine și medalii etc. etc. Instituția pensiei, așa cum a statornicit-o Bismark și cum funcționează în toată lumea civilizată, nu cunoaște și nu recunoaște nimic altceva decât principiul contributivității, fiind doar o modalitate asiguratorie de restituire la senectute a sumelor investite de contribuabil pe parcursul întregii sale vieți active. Dacă depui niște bani la bancă, nu ți se vor returna mai mulți (ori, firește, mai puțini) în funcție de elocvența CV-ului personal!  Poți fi lipsit total de merite deosebite de cele ale contemporanilor și tot atâta pensie ți se cuvine cât și fericitului „special”: cât ai contribuit, atâta primești. Definind „meritul”, Dicționarul vorbește despre „ceea ce face pe cineva demn de stimă, de prețuire, de considerație”. De unde se vede că este o apreciere ce se acordă individual, nu în vrac, unei întregi bresle, fiindcă în orice profesie aflăm și merituoși, și ne-merituoși. Magistrații, onorați cu lefuri de două-trei-patru ori cât salariul românesc mediu, au contribuit substanțial la fondul de pensii și vor încasa în consecință,  de două-trei-patru ori mai mult decât pensionarul de rând – ceea ce nimeni nu poate contesta câtă vreme rezultă dintr-un calcul contabil limpede și elementar. După cum mi se pare aiuristic să se tot vorbească despre „pensii minime” și „pensii maxime”. Nu există nici un minim și nici un maxim, pensia nu-i un dar al statului ci un drept al cetățeanului în funcție de contribuția sa la fodul centralizat. Pot exista ajutoare sociale în cazuri diverse, dar nicidecum nu se poate vorbi despre mărirea „pensiilor minime”, fiindcă ar contrazice brutal principiul fundamental al contributivității. Iar perorația Danei Budeanu care încearcă să introducă „meritul” într-un calcul contabilicesc absolut impenetrabil este de-o obrăznicie naivă ce umbrește alte prestații ale televizionistei – că se-ntâmplă uneori să le și mai și nimerească.

                                                                    *

Citesc, recitesc, și nu-mi vine să  cred: a apărut pe firmament, deocamdată în Naționala U-19 și în cea de juniori, un tinerel complet atipic nu numai pentru fotbalul românesc, ci și pentru categoria sa de vârstă preocupată  de cu totul alte tentații, motivații, țeluri și orizonturi.  Până acum, este cel mai scump transfer al sezonului. A venit la „Rapid” de la Miercurea Ciuc și-i singurul fotbalist de la Csikszereda care a cutezat gestul de a onora cu mâna pe inimă intonarea imnului României la finalul Ligii Elitelor. Gest cu atât mai revelator, fiindcă el este de origine...  egipteană și-l cheamă Omar El Sawi. Am avut un amic sirian, nu știu pe unde se mai află acum, care, la petrecerile noastre, cânta cu avânt „Noi suntem români”. O luam mai degrabă ca șotie, și așa chiar va fi fost, spre deosebire de egipteanul de 19 ani care atestă un profund sentiment pentru tot ce este românesc și declară că „ascultând imnul țării tale (...) te simți mai puternic, te simți mândru, te simți invincibil. Că reprezinți o țară, România, extraordinar de frumoasă, cu oameni primitori, deschiși...”  Și nu numaidecât pentru asta merită să i se acorde deosebită atenție frumușelului egiptean născut în România, ci și pentru faptul că – auzi minunăție! – îi citește pe Dostoievski, pe Cioran, pe Nietzsche: „Când citești, vezi lumea  din perspectiva unui om extraordinar într-un fel sau altul.” Și nu numai că parcurge marea literatură a lumii, dar poate oricând comenta și cita din autorii preferați, demonstrând profunzime a receptării și un nivel cultural absolut de invidiat. Cunosc doar două cazuri din vechime oarecum similare: Ivansuc, la Cluj, prieten al cărții și cunoscător într-ale literaturii, Matei, la Iași, pe care-l întâlneam la concertele Filarmonicii.  În rest... Omar este atât de tânăr încât interviul său din „Gazeta sporturilor” pare rescris de un bun și vechi practician al cuvântului tipărit. Da-s sigur că nu-i așa. Bravo, Omar!

                                                                    *

Emisiunea muzicală „Alternative” de la Radio București are o singură hibă: nu îngăduie nici o alternativă: nimic nu pare a fi demn de atenție în afara performanțelor muzicii anglo-americane. Săptămâni în șir, italienii, francezii, spaniolii,  sud americanii, est-europenii pur și simplu nu există pentru realizatorul Dan Alexandru, care turuie bombasticisme  într-o rom-engleză  afectată, greu de înțeles făr-de dicționar. Înșiră gongoric superlative (totu-i formidabil, excepțional, unicat, memorabil, unic, făr-de-pereche, teribil, seducător, revoluționar) la un post de radio ce s-ar cuveni să păstreze măsura, să acorde titulatura emisiunii cu conținutul, și să nu îngăduie astfel de calpe demonstrații publice de câtă engleză știe redactorul cutare.