Mircea Radu IACOBAN

Potrivit logicii lui Ion Cristoiu, pentru care totu-i mască și manipulare, când vezi pe cineva încercând să aprindă aragazul trebuie să-l suspectezi că, de fapt, îl sună pe vecin să ude florile. Pretutindeni, cabale, conspirații și jocuri duble! Nimic nu este ceea ce pare a fi, a spus-o și Einstein, numai că se referea la complexitatea fenomenului, nu la obligativitatea negării evidenței. În cazul Prigojin, minuțios întors pe toate fețele, nimeni nu pare dispus să ia ceea ce a fost taman așa cum a fost – ar însemna rușinoasă cădere în cursă, percepție rudimentară, superficială, și, mai ales, lipsită de inteligență.

„Nu ne înșală nimeni, suntem cei mai deștepți, știm să deslușim ceea ce-i dincolo de decor, nu-i așa simplu cum vi se pare, veniți la noi să luați lumină!” Pentru televiziuni, expediția aventuroasă a mercenarilor Wagner a fost și încă mai este adevărată mană cerească, asigurând ceasuri întregi de dezbateri încârligate ce refuză din plecare evidența: simplu, Putin i-a luat jucărica lui Prigojin – înregimentarea trupelor Wagner sub comanda Kremlinului însemna  sfârșitul atotputerniciei șefului de oaste privată subit lăsat fără obiectul unei munci pe cât de murdară, pe atât de răsplătită cu arginți. Ucigașul profesionist refuza să devină ori un oarecare subordonat al inamicului său Șoigu, ori un vântură lume rămas și fără protecția și slujba la patron, și cu trupa de pușcăriași recrutați din coloniile penale scindată, decimată și risipită. Ce putea să încerce?

Încă mai spera că disputa cu Șoigu i-o va rezolva Putin, așa că mentalitatea de mercenar („acum ori niciodată, ori ei pe noi, ori noi pe ei!”) n-a dus la altceva decât la imaginarea unei aiuristice expediții armate „drang nach Moskau” (comentatorii sportivi ar denumi-o „tresărire de orgoliu”).

Cum de a ajuns bine-mersi la Rostov, până aproape în inima Rusiei? Foarte simplu: trecea nu doar o coloană a aliaților Moscovei, ci erau „băieții noștri”, cât se poate de ruși, respectați confrați de suferință în luptele din Ucraina, cum să-i suspectezi ori, Doamne ferește, să tragi în ei? Or fi având un prikaz, un obiectiv-țintă cu dezlegare, doar n-au luat-o la drum așa, de capul lor! Ordinul de stopare a voiajului a venit de la Kremlin târziu și nici acum nu se știe cât de sever era formulat. Dar cele mai aprinse controverse le-a stârnit zemoasa teză a conivenței cu Putin. Mai că n-o respinge nimeni, fără ea, talk-show-urile n-ar avea nici un chichirez! Ar fi o lucrătură a FSB-ului (cum va fi fost și la noi în 1989), cu știrea și blagoslovirea „țarului”.

Dar ce ar fi avut de câștigat Putin? Nimic. Chiar nimic! Dimpotrivă, toată povestea a demonstrat fragilitatea sistemului și i-a provocat grave daune de imagine, pe care acum încearcă din greu să și-o dreagă trimițându-și sosiile să-mpartă pupături la băile de mulțime. O pierdere majoră: trupele Wagner nu vor mai lupta pe fronturile din Ucraina, tocmai cele care izbutiseră singurele victorii, fie ele temporare și pricăjite. Toată panarama de Putin ordonată i-ar îngădui să scape de generalii cu fundul în două luntrii? Parcă n-ar mai avea destule ferestre blocurile moscovite cu șapte etaje de la care tot cad dizidenți ca prunele coapte! Evident, accidente sau sinucideri – mă tem că, în limba rusă, nici nu există o traducere pentru „defenestrare”.

Deocamdată, pe generalii Surovikin, Gherasimov, ba chiar și pe Șoigu (în opinia mea, singurul câștigător din toată tărășenia) nu i-a văzut nimeni de zile-n șir, iar semne ale unei epurări în rândurile armatei amintesc cumva de cele întâmplate în 1936, mai ales dacă ne luăm după limbajul adresărilor televizate ale lui Putin, construite parcă după modelul „tătucului” Stalin. Însă vor lipsi cu siguranță procesele publice, câtă vreme chiar principalul vinovat a fost absolvit de orice răspundere; totul se va petrece în spatele unei cortine propagandistice de incredibilă amploare și, în egală măsură, nerușinare.

Deocamdată, i se caută lui Prigojin nereguli în facturile decontate pentru serviciile de catering oferite armatei – nu face să-l judeci ca trădător pe un general declarat de trei ori de către Putin erou al Rusiei, dar dă bine de-i agățat cu mișmașuri la cașa și blinele! Poate fi credibil că „țarul” va fi fost informat cu ceva timp înainte de intențiile aventurosului Prigojin, dar va fi fost prea târziu și, oricum, nu-l cred pe Putin de conivență cu Prigojin. După cum cred (și pariez!) că o „rezolvare” a războiului prin tratativele care vor urma cândva se va solda cu cedări de ambele părți: rușii vor primi definitiv Crimeea (pe care, oricum, o dețineau) și vor renunța la Donețk și Lugansk, care vor rămâne Ucrainei cu același statut avut și până la invazie. Nu spun americanii și francezii că Putin nu trebuie umilit? Au murit zeci de mii de oameni, s-au bejenit sute de mii, s-a distrus o țară, de ce și pentru ce?