Mircea Radu IACOBAN

Vine holera peste noi? S-a dat alarma: analizate în laborator, puhoaiele slobozite de la Kahovka s-au dovedit că poartă către Marea Neagră hidoasa bacterie a holerei. Că asta ne mai lipsea! Am mai scris despre cumplitele epidemii din vechime, unele informații le  reiau, adaug altele noi, fiindcă, vrând-nevrând, subiectul devine de actualitate. Pentru a scrie piesa „Noaptea” (în care personajul central este Ciuma), pusă în scenă la Naționalul ieșean de Sorana Coroamă, am scotocit vrafuri de documente privitoare la epidemiile care, de-a lungul istoriei, n-au ocolit țările române. Și am dat cel mai ades peste holeră: de necrezut,  a bântuit până nu demult în România, ucigând și la sfîrșitul veacului XX,  numai că românii habar n-aveau – informațiile erau ținute sub obroc. Câtă lume știe că ultima atestare a holerei la noi s-a înregistrat în perioada 1991-1995? Încă nu-și făcuseră decis prezența televiziunile private, gazetele n-au scris nimic, n-a fost instituită o interdicție formală; pur și simplu, holera, adusă de apele mării în zona Tulcea-Babadag a fost ignorată în năuca agitație politică post-revoluționară ce confiscase autoritar ecranele tv și paginile tuturor gazetelor. Mai ales că, raportat la numărul îmbolnăvirilor, decesele au fost oricum de ne-comparat cu potențialul ucigaș al ciumei. Pe vremea lui Vodă Caragea, instalat în 1812 în Muntenia (a avut parte, în scurta-i domnie, de ciumă, cutremur și inundații!) a făcut peste 90.000 de victime, cu un ritm de 300 de morți pe zi (cei care izbuteau să scape din cumplita epidemie dobândeau deplină imunitate – ceea ce, din păcate, se pare că nu-i în întregime valabil în cazul Coronavirusului din veacul XXI). În încercarea de a stăvili ciuma, Caragea a adus medici străini și a instalat, precum chinezii în veacul nostru, un spital special în doar câteva săptămâni („Filantropia”), acolo urmând să fie aduși bolnavii pe care cioclii (deveniți imuni) mandatați cu însărcinări ce azi ar reveni ISU și SMURD-ului, îi aflau zăcând prin cotloanele Bucureștiului. Era mai simplu, cum spun tele-comentatorii sportivi, „să nu se complice” și să-i ducă vii sau morți direct la groapa comună; a rămas de pomină raportarea scrisă a unui cioclu: „am adunat 15 morți, dar n-am ajuns decât cu 14, fiindcă unul a rupt-o la fugă.” De altfel, spitalizarea consta doar într-o  firavă izolare și-atât, fiindcă „medicația” consta în „rachiu și broaște țestoase” (!?), cine avea zile avea, cine nu, pe câmpul ciumaților de la Dudești! Iar molimele reveneau ciclic, din deceniu în deceniu. Până și Ion Creangă a suferit de holeră! Armatele rusești de ocupație au adus boala cea neagră în Moldova: 180 de morți pe zi în 1831 – azi să ne vină holera tot din răsărit? În primăvara lui 1918, românii n-au fost ocoliți de cea mai cruntă epidemie de gripă din istoria modernă, care a ucis circa 30 milioane de oameni, față de cele 17 milioane omorâți în Primul Război Mondial – drept pentru care, în al doilea Război Balcanic ostașii români au fost secerați mai mult de gripa „spaniolă” decât de inamic! 15.000 de îmbolnăviri, 1600 de morți! Holera s-a întors la Carpați și Dunăre în perioada 1947-1950. Nici un cuvințel în presa noastră! Va reveni pe Litoral în 1976-1977; taman atunci mă aflam și eu pe-acolo. Habar n-am avut, nici o vorbă în media, tăcere totală – era cu grijă ocrotit turismul la Marea Neagră și prestigiul Litoralului aducător de valută. Culmea este că și până  târziu, în 1995, holera avea să facă victime într-o comună gălățeană! Fugind de calamitate, câțiva săteni din Nicorești care lucrau fără forme legale în Turcia s-au întors pe furiș acasă. La Nicorești funcționa un amărât spital de neuropshiatrie infantilă, unde s-au internat cei reveniți din Turcia, răspândirea holerei fiind cvasi-instantanee. În clădirea mizerabilă a spitalului „grupul sanitar” era comun, iar apa curgea la WC numai noaptea, când sătenii nu-și udau grădinile, așa că microbul s-a întins rapid, primele victime fiind copiii tarați neuropsihic. 15 au murit! Cum se vede, maladii infecțioase cumplite au năboit mereu peste pământurile românești, lăsând negre și apăsătoare urme în fila istoriei. Poate și-n gena nației: ceea ce ucide într-un fel și fortifică. Supraviețuitorii, dacă nu dobândesc imunitate totală la viruși, barem storc stropul de înțelepciune în stare să înțeleagă epidemia nu ca o pedeapsă ce ni se cuvine, ci ca pe o tulburare a naturii împotriva căreia se poate și trebuie luptat. Coronavirusul, considerat acum un „tigru de hârtie”, a apărut într-o lume altfel organizată, cu alte capacități de luptă, cu alte posibilități de concertare a eforturilor, cu alte orizonturi deschise medicinii, și cu un nivel general al cunoașterii umane net superior trecutelor triste experiențe. Ceea ce potolește și spaimele prilejuite de eventuala încuibare a holerei pe meleagurile mioritice, drept pentru care nici nu-i dăm prea mare importanță - știința invinge! Așa să fie,  da-i mai bine să n-avem parte de-o asemenea experiență! După ce am purtat cu stoicism cvasi-inutila mască, n-om fi obligați acum să bem apă fiartă, sechestrați din nou în case, de astă dată de frica holerei lui Putin!