Mircea Radu IACOBAN

Miercuri: Solstițiul de vară, când muritorii au parte de cea mai scurtă umbră pe pământ și zilele încep să se scurteze. Ca o avertizare: toate trec, după care se iau de la capăt într-o nouă felie de timp, pe care ne-o dorim cu neștirbită speranță altfel, mai bună, nu mai rea. Am întrebat-o pe frizerița mea dacă mai știe de câți ani mă tunde. S-a gândit, apoi mi-a răspuns tot cu o întrebare: „Când ați venit prima dată la noi purtam ochelari?” A fost rândul meu să-mi cercetez amintirile: „nu, categoric, nu.” „Ei bine, atunci înseamnă că au trecut peste zece ani.” Un deceniu, adică! Când, cum? Întrebări pe care s-ar cuveni să și le pună fiecare dintre noi acum, când ni se scurtează umbra: cum, și mai ales cu ce folos. Dascăl de română fiind, cele mai multe articole publicate în acest ultim deceniu au fost dedicate soartei limbii ce-o vorbim. Asemenea altor confrați, am scris degeaba și am tot vorbit pe la radio și tv parcă în pustie: nici un ecou și, mai ales, nici un semn de însănătoșire a stării limbii române – dimpotrivă, cele rele se tot adună și se mențin cu îndărătnicie, în vreme ce erori noi, fals legitimate prin verdictul ilicit al uzului, se încuibă pe nesimțite Încet, încet, grămăticii noștri par a se închina deplin… uzului! Te-ntrebi atunci ce mai justifică existența Institutelor academice de studiere a limbii și ce mai rămâne din rolul de normator lingvistic al Academiei, câtă vreme ultimul argument hotărâtor, adevărată cedare fără luptă, rămâne decizia uzului? Corectitudinea limbii române este în cronică suferință, iar normarea academică rămâne făr-de putere. M-am plictisit și eu, cititorii s-or fi sastisit și ei de aceleași exemple care se tot dau și... degeaba. Neoficial, dar probabil curând oficializat („o impune uzul!”) s-a împământenit înlocuirea lui „ca” prin „ca şi”. „Eu, ca şi profesor…” – l-am auzit pe un ditamai universitarul la tv. Ca şi făr-de-carte, asta eşti! – s-ar cuveni să i se replice. Acel parazit „ca și” uzul l-a adoptat, în afara legilor gramaticii, pentru pudica protejare de cacofonii. Cer scuze că repet comparația vădit licențioasă, da-i prea elocventă: și prezervativul protejează – va fi arborat continuu? Postăm toleratul „ca și” atunci când urmează un cuvânt ce începe cu „c”, dar nu totudeauna și oricând! După cum se vorbește acum, și Eminescu ar trebui corectat: „Trecut-au anii CA ŞI norii lungi pe şesuri”... La radio – să auzi şi să nu crezi! – m-am crucit ascultând o transmisie de fotbal în care mingea se lovea „de către bară”, pasa era dată „de către Popescu” şi recepţionată „de către Ionescu”. De ce nu „de bară”, „de Popescu”, „de Ionescu”? Iar în mai toate emisiunile sportive accentul pe numele proprii provenite din onomastica slavă, mult mai prezentă acum datorită războiului din Ucraina, este, aproape regulă, așezat aiurea. Alte născociri pe cale de legitimare prin uz: „decât” îl înlocuiește ilicit pe doar/numai, „a realiza” a primit alt sens decât cel corect (a crea ceva), „îmi cer scuze” e-o absurditate, pentru că nu-ți ceri iertare ție (corect: „cer scuze”), „țigare” e-un bucureștenism de mahala, iar virgula între subiect și predicat, mai ales când este vorba de propoziții subiective, înflorește biruitoare. Mă tem că, de-ar fi dezgropat cândva, pe nedrept ironizatul Pruteanu l-am afla răsucit în mormânt – fie şi numai dacă serverele radioului celest i-au adus în cele subpământuri emisiunea în care un cunoscut cântăreţ de muzică uşoară informa că şi-a propus ca „target” editarea unui nou album, punctându-şi „elevata” intervenţie cu sumedenie de OK-uri. De spunea, româneşte, „ţintă” şi „da”, își pierdea vocea și i se subția prestigiul intelectual! La radio și tv sunt cultivate în continuare dezacorduri ridicole şi incorectitudini flagrante („şaptisprezece”, „optisprezece”), numeralului „doisprezece” i se amputează aberant femininul (campion: Rareș Bogdan), iar ridicolul „ca și” își contină marșul triumfal. CNA a promis cândva cutezarea unui pas hotărât „pentru ameliorarea uzului limbii”, urmând să publice o broşură în care fi-vor contabilizate „cele mai grave şi mai des întâlnite greşeli de limbă difuzate pe posturile tv”, cu nominalizări concrete ale promotorilor neștiinței. O fi apărut? Cine a văzut-o, și, mai ales, cine a luat-o în seamă?