Mircea Radu IACOBAN

A murit actorul ieșean Constantin Avădanei, care a jucat și pe scena „Teatrului Municipal”  în unele dintre  spectacolele primei trupe profesioniste din Suceava anilor 1985-1989. Absolvise Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1977, la clasa Moni Ghelerter – Zoe Anghel Stanca. L-am adus în 1981 la Naționalul ieșean de la Teatrul din Bârlad, unde fusese inițial repartizat.  În CV-ul său, lista rolurilor jucate la Iași este impresionantă,  ocupând aproape două pagini, dar nu ăsta-i principalul motiv pentru care-l evoc aici și acum, ci pentru că a fost implicat în debutul teatral al lui Matei Vișniec, numele căruia îl poartă  instituția de spectacole suceveană. Rădăuțeanul Vișniec a evocat cu mai multe prilejuri, în interviurile sale, faptul că a debutat ca dramaturg pe scena Naționalului ieșean, astfel adăugându-și numele în lunga și prestigioasă listă a celor care „au văzut lumina rampei” aici din 1840 și până astăzi, la împlinirea căreia, cum spuneam, a avut parte de contribuție și Constantin Avădanei. Până aici nimic spectaculos și inedit, dacă, în respectiva perioadă Vișniec n-ar fi fost autor interzis. Sintagmă ce pare, azi, bizară și imposibilă: ce-i aia „autor interzis” și, mai ales, cum a putut debuta un dramaturg etichetat mai târziu ca „transfug” la un Teatru Național cu repertoriul aflat sub supravegherea strictă a mai multor „etaje” de cenzuri? La vremea debutului teatral, Matei, fost component la Cenaclului „Luni” condus de Nicolae Manlescu,  erau un autor de poezie, proză și teatru destul de cunoscut și publicat de editurile bucureștene. Prima carte (poezie – „La noapte va ninge”) a apărut în 1980 la „Albatros”, după care, la aceeași casă editorială bucureșteană, „Orașul cu un singur locuitor” (1982) și apoi, la „Cartea românească”, în 1984, „Înțeleptul la ora de ceai.” Publica grupaje de poezie în mai toate revistele importante ale vremii, scria și proză, dar adevărata sa vocație rămânea teatrul. De altfel, negația lui Nicolae Manolescu („n-aș paria pe proza lui Vișniec”) sugera o continuare cu „ci și pe” – care nu putea fi alta decât invocarea dramaturgiei rădăuțeanului, cu suprinzător grad de noutate și modernitate, Ceea ce a determinat o serioasă rezervă a secretariatelor literare, dar și o atenționare a cerberilor de la CCES (Ministerul Culturii) că ar fi texte nu tocmai „pe linie”, dacă nu chiar potrivnice orientărilor de atunci. De bine de rău, poezia și proza lui Vișniec s-au publicat, deși nici ele nu erau prea „conforme”, însă textele destinate scenei nu circulau decât fotocopiate de autor într-un „samizdat” românesc sui generis. Singura lui piesă („Caii de la fereastră”, la Teatrul Nottara) ce părea că în sfârșit va căpăta viață scenică, a fost interzisă cu o zi înaintea premierei. Matei, cu o viză turistică pentru Grecia și Franța, avea să „evadeze” în Hexagon, unde i se acordă azil politic și devine, repede, unul dintre cei mai jucați dramaturgi ai sfârșitului de veac XX. Tratamentul  restrictiv a fost ulterior înăsprit și de legăturile afișate de Vișniec cu Monica Lovinescu, Virgil Tănase, Virgil Ierunca. Dar și până la evadare, teatrul lui nu putea fi jucat și era tăiat cu sârguință din toate repertoriile. Am încercat de două ori să-l includ în repertoriul Naționalului și de fiecare dată lista pieselor aprobate pentru reprezentare se întorcea cu numele lui tăiat. Moment în care (1984) actorul Avădanei,  împreună cu colegul Dan Aciobăniței, și el trecut în lumea celor drepți, anunță că au pregătit un text al lui Vișniec în două personaje („Sufleurul fricii”) și că merită încă odată să încercăm reprezentarea. Am vizionat spectacolul, am făcut propunerea și, desigur, de la București a venit răspunsul „Vișniec nu”. În toată România exista pe atunci un singur festival teatral organizat în afara patronajului CCES – cel la Costinești. Știind despre vechea animozitate dintre patronul evenimentului estival, Nicu Ceaușescu, și Suzănica Gâdea, președinta CCES, ne-am zis că merită încercat. Când i s-a prezentat lista, o activistă i-a șoptit lui Nicu „CCES atrage atenția că nu...”  La care, ministrul tineretului i-a replicat scurt și jemanfișist „Ei, și ce?” Așa că am trimis camionul cu decoruri, reprezentația a vut loc, a fost premiată la Festivalul de la Costinești, și Matei Vișniec a debutat scenic în teatrul românesc. Toate mi le-a amintit trecerea în lumea umbrelor a actorului Constantin Avădanei. Cum vin toate de se leagă!