Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 31 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 125 (8349)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Tele-justiția

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Faptul că este frecvent invitat la mai toate televiziunile ce găzduiesc show-uri arată că aparițiile pe sticlă ale unui personaj obrăznicuț, dotat cu adâncă voce baritonală (și cam atât) se bucură de ceva trecere – nu știu dacă și-n rândul telespectatorilor, dar printre moderatori, cu siguranță. Opiniile domniei sale fiind de regulă în răspăr, este adesea întrebat „aveți probe?” De fiecare dată răspunsul ferm este același: „am!” Și gata – totul rămâne aici, nu-i cere nimeni să arate ce informații ar putea deține, ce credibilitate au, darămite să mai și înfățișeze proba ca atare.

Cum bine se știe, emisiunea trece, înjurătura rămâne (între altele, răs-invitatul este un activ și malițios critic al președintei Maia Sandu), iar CNA nu se sesizează că, de fapt, imparțialitatea moderatorului n-are cum fi validată doar de întrebareaobligatorie „aveți probe?”, dacă răspunsul rămâne în vânt.

Definiția Dicționarului pentru „probă”: „Confirmarea unui adevăr, dovedire, dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau ceva.”Ades incriminata tele-justiție din talk-show-uri, un rău în unele cazuri și până la un punct necesar, devine cu adevărat nocivă dacă fiecare este lăsat să acuze (sau, de ce nu, să susțină) ceea ce-i trece prin cap, cu justificarea „am probe” – pe care apoi nu le mai vede ori aude nimeni. Până și coana Leana s-a simțit îndreptățită să ceară „dovada!” – de altfel, nici instanța improvizată nu s-a ostenit s-o înfățișeze.

Desconsiderarea dovedirii incontestabile a înflorit pe vremea justiției călărite de Băsescu, când s-au decis condamnări cu motivări de genul „suspiciune rezonabilă”,dar, la noi, are vechi rădăcini, fiind practicată curent în veacul trecut. În 1968 a fost solicitat un tabel-sinteză cuprinzând scriitorii, ziariştii, artiştii plastici etc. arestaţi, condamnaţi sau pedepsiţi „administrativ” (adică, de fapt, în lipsa dovezilor incriminatorii) din 1944 până la zi. Tabelul cu pricina a fost dat publicităţii în cuprinsul unei cărţi cu restrânsă circulaţie din „Biblioteca de istorie” a Editurii „Nemira” şi, cel puţin până acum, nu pare a fi trezit interesul şi ecoul meritat. Printre cele 257 de nume întâlnim zeci de personalităţi de marcă ale culturii române (Const. Noica, Ov. Cotruş, I. Negoiţescu, Păstorel Teodoreanu, Şt. Aug. Doinaş, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Adrian Marino, Edgar Pappu, Vl. Străinu, Nichifor Crainic, Marietta Sadova, I. Omescu, Crin Teodorescu etc., etc.), condamnate, de cele mai multe ori, în baza acuzaţiilor de „agitaţie”, „instigare”, „uneltire” – de fapt, pentru ceea ce am numi acum „delict de opinie”. E-un tabel sec, redactat în stilul impersonal al grefierilor, care acum se citeşte cu o anume detaşare: după scurgerea atâtor ani şi prin invocarea a sute şi sute de nume, tragediile umane par a se depersonaliza, tinzând să devină simple statistici. Că justiţia era în anii aceia caricată nu-i nici o noutate. Este suficient să vezi cum suceveanul Tit Tarnavschi a fost arestat în 1959 („pentru agitaţie”) şi „judecat” abia în 1963, ziaristul Ioan Beler, arestat în 1948, a fost adus în faţa tribunalului după 7 ani, în 1955, Filip Gyr a aşteptat sentinţa 4 ani, Ion Făloiu (ziarist clujean), un deceniu întreg (1947-1957), ca şi alt ziarist, Gh. Radomir, ridicat în 1952 şi judecat în... 1962. Pictorul Sever Buradescu a aşteptat 12 ani întâlnirea cu instanţa, iar regizorul Crin Teodorescu, 11!

Interesant şi revelator este că Radomir a fost până la urmă condamnat la 5 ani, după ce a zăcut în prevenţie... zece! Şi mai greu de descifrat rămâne menţiunea „nu figurează”, adăugată ulterior cu cerneală după unele nume. Unde şi de ce nu figurează? Au murit în închisoare? Va fi fost vorba de pură nesocotire a legii și indiferență față de soarta celor calificați din oficiu drept „dușmani ai poporului”, dar cum adesea întâi se tăia și abia apoi se număra, hotărârea întârzia ani în șir din pricina bunului plac al cutărui mare mahăr și a prezumatei căutări de inexistente „dovezi”. Nu numaidecât menite să reziste în fața justiției lui Dej, barem așa, de ochii lumii.

Lecțiile istoriei recente s-ar cuveni să motiveze redarea rangului cuvenit probei, dovezii, mărturiei. Care, de multe ori, deși există și-i flagrantă, ori rămâne complet neluată în seamă (cazul primăriței Clotilde), ori dimpotrivă, o clamăm, o lăsăm în coadă de pește și n-o mai demonstrăm. Îmbucurător, în ultimii ani Justiția pare a se fi apropiat de menirea ei esențială, respectându-și instrumentele fundamentale de lucru între care proba deține întâietatea. Aș zice că și tele-justiția s-ar cuveni să înțeleagă și s-o facă. Ai afirmat că ai probe, arată-le!

 

                                                              

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tele-justiția.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.20/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.2 din 5 voturi
Tele-justiția4.255

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei