Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 24 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 119 (8343)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi şi să nu crezi!

Logic și necesar

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Prima Mare Adunare Națională din Basarabia a avut loc la 27 august 1989. Desigur, am fost de față, așa că pot încerca o comparație între evenimentul din mai 2023 cu cel de acum 34 de ani. Trăsături de unire: amândouă au fost convocate în împrejurări de răscruce, amintind de momentele 1917 (Câmpia Dreptății), ori Blaj 1918, amândouă s-au bucurat de largă și entuziastă participare cetățenească, cifra reprezentând numărul participanților fiind cam aceeași. Prima a avut urmări majore în destinul Moldovei suverane, cea de a doua se dorește să aibă. Dacă în 1989 s-a desfășurat sub privegherea statuii lui Lenin, acum privirea încruntată a Moscovei o asigură rusofonii și gazetele de limbă rusă de la Chișinău (interesant este că peste Prut viețuiesc, procentual, mai mulți ucraineni decât ruși; te-ai aștepta să-și slujească patria cotropită, nu fantasmele criminale ale lui Putin). Primesc săptămânal, alături de revistele cu grafie latină, și publicațiile tipărite în Basarabia cu litere chirilice („Komsomolskaia pravda”, „Moldavskie vedomosti”, „Argumentî i factî” ș.a.). Nu numai litera e străină, ci mai ales gândul și simțirea basarabă. Cumva firesc, atâta vreme cât presa de limbă rusă este consistent susținută de Kremlin, și chiar dacă adresa din caseta redacțională figurează la Chișinău, de fapt este vorba de subredacții moscovite. O demonstrează fără dubii cifra tirajelor: „Argumentî i factî” menționează că imprimă zilnic 1.248.267 de exemplare, ceea ce poate fi plauzibil pentru întreg spațiul ex-sovietic, dar complet ireal pentru aria modestă de difuzare a presei moldave. Revin la prima Mare Adunare Națională, când au prevalat discursurile – erau multe de spus răspicat, trebuia domolită și frica a-tot puternică, fiindcă până atunci exprimarea publică îngăduia cel mult discursul aluziv și exprimările echivoce. Și-a păstrat actualitatea lozinca din 1989, afișată și în 2023: „Moscova, nu uita / Basarabia nu-i a ta!”. În 1989 era combătută semnarea Tratatului Unional, acum se cere ieșirea din așa-zisa „Comunitate a statelor independente”. Interesant este faptul că printre cei care au luat cuvântul spre a condamna cu vehemență duminația colonială rusă a fost Iurie Roșca. Păstrez carnetele de însemnări, iată ce spunea de la tribuna primei Mari Adunări Naționale: „Acum nu ne mai înspăimântă nimic din ideologia imperială bolșevică.” Ciudat, peste câțiva ani Roșca avea să devină unul dintre cei mai activi susținători ai lui Putin și ai ideologiei dughiniste! Regretatul Nicolae Dabija tuna de la tribună: „Libertatea se cucerește și se plătește prin curaj. Am suferit mult din cauza proverbului „Capul plecat sabia nu-l taie” și am rămas și fără cap și fără sabie”. În 2023 s-a renunțat la obișnuitele discursuri inflamate, sugestia patriotică fiind lăsată mai mult în sarcina muzicii și muzicienilor. Maia Sandu, păstrând un ton echilibrat, a spus fără accente demagogice ceea mai trebuia spus în condițiile în care destinul țării în familia U.E. se dovedește a avea consistentă susținere publică și, încurajator, europeană. Nu a omis condamnarea susținătorului manifestațiilor anti-guvernamentale din ultima vreme, pentru mine rămânând un mare mister audiența, fie ea și mai puțin semnificativă, pe care o poate avea un partid condus din străintate de un un alogen, Ilan Șor, dovedit și condamnat ca participant la cea mai mare hoție bancară înregistrată vreodată la Chișinău – miliardul de euro! În ansamblu, Adunarea a însemnat o re-validare a prestației actualei puteri pro-europene de la Chișinău și încă o legitimare a președinției Maia Sandu. (Nu pot decât să regret consecventa și câteodată suburbana atitudine anti-Maia a unui post românesc tv. – altfel cu o anume audiență și destulă credibilitate.) Mai rămâne să vedem, pentru deplină obiectivitate, reproșurile rusofonilor, dar și criticile mai mult sau mai puțin întemeiate ale celor aflați de partea Maei. Pe linia kremlinistă binecunoscută, se reproșează „aburirea” alegătorilor cu lozinci anti-rusești. Comentatori pe care îmi îngădui să-i cred de bună credință consideră destul de tardivă organizarea Adunării, după ce jumătate de an au răsunat în stradă doar huiduielile protestatarilor plătiți de Șor. Alții ar fi dorit nu inițiativă și organizarea statală, ci provenind de la societatea civilă. Care... în Basarabia, e și nu-i. Unele partide din opoziția pro-europeană au suspectat evenimentul că s-ar putea transforma într-o manifestație pro-PAS și pro-Mia Sandu. La urma urmei, de ce nu? Când ai de partea ta zeci de mii de manifestanți, nici nu poți califica altfel Adunarea decât pro. Ceea ce era și logic, și necesar.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Logic și necesar.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Logic și necesar5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei