Mircea Radu IACOBAN

După unele statistici, românii petrec 5 ore pe zi în fața televizorului, după altele, trei. Oricum, suntem pe locul întâi în Europa la acest capitol și, chiar dacă pare a se înregistra și la noi și pretutindeni în lume un oarecare recul în trendul dependenței de micul ecran (mai ales în rândurile tinerei generații seduse de net și telefonul mobil) televizorul rămâne principalul agent al informației, pe care o furnizează gata comentată, astfel că bolul de știri este adesea îngurgitat de pacient fără prea marcat efort de analiză proprie. Care, oricum, în derularea rapidă a veștilor, rămâne post-procesată și influențată de interpretarea primară subliminală servită insidios de postul tv cu pricina. De unde rolul și importanța enormă a televiziunii în societatea veacului XXI, precum și îndreptățitele așteptări la un serviciu onest și de acceptabil nivel profesional. Fiecare telespectator are dreptul la propriile sale așteptări, aprecieri, reacții, din selecția cărora, chiar firește afectate de subiectivism, se poate alcătui un posibil îndreptar tv. Desigur, dacă-i legitimat de obiectivitate, capacitate de analiză independentă și, nu în ultimul rând, de bun-simț. Emisiunile tv. ne oferă zilnic o recoltă personală de satisfacții și insatisfacții, nu în egală măsură reprezentate: avem moderatori preferați, comentatori de încredere, emisiuni după care alergăm să nu le pierdem, dar și, „pe sticlă”, personaje antipatice, legitimări improvizate, fără argumentul profesionalității și al chemării reale pentru meseria cu pricina, manipulări vinovate, excese și derapaje premeditate, dacă nu și de regretabile probe de incultură crasă. Posturile cele mai urmărite și-au creat echipe de remarcabili realizatori, sunt prezente cu promptitudine acolo unde „arde” mai abitir, utilizează un limbaj îngrijit, știu să-și obțină certificate „în alb” de obiectivitate, drept pentru care sunt urmăriți și ascultați indiferent de subiectul intervenției. Dar persistă și hibe cronice – și aș enumera câteva, nu numaidecât în ordinea importanței. Iată: mă deranjează și mă plictisesc introducerile mult prea lungi, cu iz de predare de la catedră, ale unor moderatori cărora le place să se audă pe post și epuizează subiectul emisiunii în cuvântul introductiv, drept pentru care invitaților nu le mai rămâne decât șansa comentariului redundant. Te întrebi de ce au mai fost invitați dacă miezul chestiunii a fost aproape epuizat în pledoaria introductivă! Și dacă tot am vorbit depre redundanță: se practică relatarea lăbărțată în care mai multe voci repetă inutil același lucru. Cum ar fi: „un tir a omorât o vacă” – anunță realizatorul, după care reporterul trimis la locul evenimentului spune, cu alte cuvinte, același lucru: un tir a omorât o vacă. Vine apoi un martor emoționat care a auzit că în locul cu pricina a fost omorâtă o vacă. După care este rândul purtătoarei de cuvânt a Poliției: „un tir omorât o vacă”. Singura „noutate”: suntem asigurați că „organul” va întreprinde cercetări pentru aflarea „cauzelor exacte”. Totdeauna exacte – ceea ce se vede mai altfel dacă urmărim multe dintre deciziile ulterioare ale judecătoriilor. Sintagma „urmează imagini care vă pot afecta emoțional” e-o vorbă goală, fiindcă taman imaginile sunt blurate și de nedeslușit. Oricât de sensibil ai fi, ceața n-are cum să de „afecteze emoțional”! Iar mașina cu inscripția „Poliție” ține mereu locul imaginilor de la locul evenimentului... Site-urile unor televiziuni avide de accesări bat recordul înșelăciunii patentate: „BCR se închide definitiv” este titlul foarte alarmant al știrii puse în pagină de „Vocea banilor”. După ce dai clicul grabnic contabilizat, afli că, într-adevăr, se închide BCR, dar... în Republica Moldova! „Putin a fugit!” titrează „Capital” (recordmenul înșelării prin titluri false) iar corpul știrii te informează că, de fapt, Putin... s-a dus la o întâlnire cu comandamentul militar din Herson! Infracțiunea de înșelăciune este pedepsită de Codul Penal (art. 244) doar în cazul obținerii injuste a unui folos patrimonial. De torentul înșelăciunii prin presă nu există nici o protecție a autorităților! Nu mai vorbesc despre tilurile-bombă de genul „Țara este în lacrimi!”, sau „Doliu național!” Orice deces este un prilej de întristare, dar mă îndoiesc că țara a lăcrimat la vestea că și-a sfârșit zilele interpretul de muzică populară X, bine cunoscut în comuna lui, Răsfirații din Deal. Ca să nu mai vorbesc și despre suferințele gramaticii române. Chiar astăzi dimineață am aflat de la un post tv. că „medicii reușise să reanime” cutare pacient. Bravo lor, numai că un știutor de carte trecut de clasa a IV-a s-ar cuveni să știe că, de fapt, medicii „reușiseră”, nu „reușise”. Dar e-un mărunțiș față de marea culpă a radioului și televiziunilor care sunt direct responsabile pentru împământenirea unor aberații cum ar fi cretinul „ca și”, ori modificarea numelor de familie moștenite din moși-strămoși. Oricât ar fi de proprii, numele vin din istoria mioritică, noi, urmașii, le purtăm în leasing, și-i absurd să accepți aberația că pe tată îl cheamă Grădinariu, cu accent pe a, și pe fiu Grădinariu, cu accentul pe al doilea i și cu o silabă parazită antepenultimă, inventată de nu știu ce incult. Degeaba normează Academia, dacă radiourile și televiziunile răspândesc enormitatea până la deplina „certificare” a uzului! Și câte n-ar mai fi de spus, mai ales despre amestecul manipulatoriu al politicului în ceea ce (și mai ales cum) vedem pe sticlă! Poate, cu alt prilej.