Mircea Radu IACOBAN

Sunt câteva personaje de care m-am săturat până-n gât. Unul dintre ei: Marius Budăi. Profitând de firescul interes general pentru starea pensiilor în România, dă curs cu suspectă generozitate tuturor invitațiilor posturilor tv, în emisiunile cărora nu spune, de-o vreme, mai nimic. Comparativ, Budăi este mai prezent pe sticlă decât Iohannis! Bolmojeala în chestiunea pensiilor unde, ca-n Caragiale, „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic” aduce discuția în pragul absurdului de la bun început. Ce-i aia „pensie minimă”? Dar „pensie minimă decentă” despre care tot pomenește omniprezentul Budăi? Nu există nici pensie minimă, nici maximă, dacă se respectă, ca-n toată lumea (și după cum insistent și răspicat cere Uniunea Europeană) principul suveran al contributivității. Ți se returnează ceea ce ai plătit lună de lună întreaga viață. Faptul că, în timp, sistemul s-a dezechilibrat, nu transformă nicidecum pensia într-o instituție de protecție socială, ci rămâne un sistem asiguratoriu garantat de stat și constituit din contribuția fiecărui salariat. Principiile n-au nici cum și nici de ce să se schimbe că vrea Budăi! Dacă primești o pensie modestă din cauza retribuției de care ai avut parte în tinerețe înseamnă că și contribuția ta la fondul de pensii a fost modestă – drept pentru care poți pretinde cel mult un ajutor social de la stat (în mai toate țările Europei există așa ceva), nu și o pensie „ajustată” după alte criterii decât cele strict matematice rezultate din operații elementare de adiționare și împărțire. Ceea ce, desigur, nu poate rezolva Budăi, oricât de școlit la „Spiru Haret” ar fi, deoarece întreaga chestiune nu mai este de mult strict financiară, ci profund politică, prevalând reacția prezumată a votanților lezați ori fericiți de noile reglementări. Văd că dl. Budăi este intens preocupat de „pensia minimă” (absurditate!), dar nu pare a fi prea interesat și de hiper-pensiile nerușinate, multe stabilite fraudulos, care, în momentul de față, depășesc orice maximum imaginabil. Într-o democrație adevărată nimic nu poate fi „special”, adică altfel și-n afara normalității, dreptății, adevărului, transparenței, egalității și de drepturi, și de șanse, și-n fața legii! Budăi a ajuns să fie adus în fața nației precum acarul Păun? Nu-l compătimesc: o merită. Din plin!

Un alte personaj ce mi-a devenit profund antipatic: Dana Budeanu. Modista este deplin acceptabilă în condiția de creator care dă linia în materie de rochii și pălării, numai că-și bagă coada și se manifestă din plin parșivul principiu al descalificării prin (auto)promovare. Dana este isteață, prezența ei pe sticlă e stimulatoare și dinamizantă, dar rămâne comparabilă cu prestația șefului galeriei Rapidului: „focul la ei, dați tare, radeți, ucideți, desființați-i!” Vorbește de parcă bate cuie, totul în ceea ce spune pe tonalitatea înaltă a unui „dixit” ritos și ultimativ exclude îndoiala, vrând să fie ultimativ, definitiv și incontestabil. „Stilista vedetelor” le știe pe toate, dă verdicte, acuză și nominal și „în vrac”, lăsând impresia că-i singura în ținutul mioritic în stare să instaureze jinduita ordine și să pună toate lucrurile la punct. Televiziunile o cultivă pentru că „dă tare” și, prin asta, face audiență. Nu-i nicidecum troglodită precum ridicolul Becali, alt recordman al prezenței pe ecrane, ci, școlită prin Anglia și provenită dintr-o onorabilă familie cu tradiție gazetărească, obține atenție întâi de toate prin mixajul dintre limbajul îngrijit cu acela violent colorat al mahalalei sordide. Place! Câteodată, și nu rareori, are dreptate, dar se amestecă vehement unde nu-i fierbe oala și spune nu odată tâmpenii, monumentale. Iat-o pledând pentru maltratarea femeilor: „Bă! Ele trebuiesc altoite!”, ori porcăind Biserica neamului: „Biserica ortodoxă Română a abandonat poporul român!” La ceas de pandemie: „Bă, boilor, ăia au luat tot vaccinul odată, au luat 50 milioane de doze, asta înseamnă imunizare!” (Zeci de milioane am luat și noi, iar acum nu știm cum să dregem busuiocul).

Și fiindcă a venit vorba de Biserică: al treilea personaj pe care n-aș dori să-l mai văd răsfățându-se pe ecrane este histrionicul Teodosie. Baconschi îl consideră capul unei „fracțiuni lunatice, aberante și absurde”, existând riscul ca „BOR să devină tot mai mult prizoniera acestui discurs delirant.” „Pantalonadele” lui Teodosie, între altele susținător al lui Putin, pun întreaga Biserică într-o situație cel puțin delicată și, pare-se, fără ieșire, fiindcă, spune tot Baconschi, „Patriarhul nu poate să facă orice, el are evident o putere considerabilă, multă influență, dar nu are majoritatea în Sinod, contrar a ceea ce poate cred unii. Iar cu Teodosie pur și simplu nu are ce să facă.”

Aș plăti dublu abonamentul la cablu dacă mi-ar oferi opțiunea să blochez cumva prezența pe ecrane a personajelor gen Budăi, Budeanu, Teodosie. Mai sunt și alții – despre ei, altădată.