Mircea Radu IACOBAN

„Toate nemțile vorbesc / Că la țara românesc / Toți faliții vor să vie / Ca să facă bogăție.” I-auzi! Să fie o aluzie satirică la austrieci? Dacă-i așa, e cea mai veche dintre toate: a scris-o Ioan Ianov, „junimistul uitat”, de la a cărui moarte se împlinesc primăvara asta taman 120 de ani. Tot el: „Kilometri poți să fașe / Mii și sute, chit îți place / Și habar de grijă n-ai / Că în veci samă nu dai.” Oare nu-i vorba, premonitoriu, despre Bechtel, chiar dacă panamaua nu-i de sorginte strict germană? De unde se vede că, în materie de etică, corectitudine și, spunem vorba cea mare, cinste, în parteneriatul comercial, mai nimic nu-i cu adevărat nou pe lumea asta! Dacă Ianov, în veacul XIX, semnala eterna pagubă românească în relațiile investiționale și comerciale dintre Austria și România, asta nu înseamnă doar că „nemțile” au perseverat în considerarea țării noastre drept vacă bună de muls, ci și că românii „au stat capră” secole de-a rândul, acceptând ca fatalitate și destin să fie etern buzunăriți. N-aș zice că se cuvin căutate înalte pricini, cum ar fi protejarea intereselor germane de către Casa Hohenzollern cândva, și de către Iohannis acum, cât mai ales despre incapacitatea inerțială românească de a pune piciorul în prag când e să se apere interesele majore ale țării. A făcut-o cu mult curaj ieșeanul Ioan Ianov, al cărui bust se află (ori s-a aflat) în spațiul verde din jurul Teatrului Național (care-i altceva decât grădina din fața Teatrului, cum confundă presa, și ar merita un tratament reparatoriu similar, numai că nu-i posibil, atâta vreme cât grădina rămâne răvășită de amintirea unui șantier și urâțită de improvizația neagră numită „Cub”). Acolo am găsit, acoperit de buruiene, bustul lui Goldfaden, răsturnat la cutremurul din martie 1977. Bustul lui Ianov are o istorie mai aparte: sculptura, datorată gălățeanului Scutari, a fost așezată pe soclu în 1901. Cum scriitorul a răposat în 1903, înseamnă că bustul a fost amplasat când Ianov era încă în viață, ceea ce destul de rar se întâmpla. Vor fi avut meritele sale un ecou în epocă care să explice graba eternizării în bronz? A fost membru marcant al „Junimii”. Călinescu îl menționează în fugă, amintind că era „popular o vreme pentru cântecele sale” și citează câteva titluri din care-i destul să observi caricaturizarea numelor proprii pentru a intui curajoasele intenții satirice: asesorul Schivirniseală, Șmichirescu alegător, eclesiarhul Colivărescu ș.a. Dan Mănucă, în Dicționarul literaturii române, îl apreciază ca scriitor de „poezii sentimentale sau patriotice, distingându-se prin ușurința versificației, al cărui model este mai ales poezia populară.” Ianov a fost un militant foarte activ în susținerea ideii unirii, și a avut un destin politic ce l-a menținut doar în cel de al doilea plan al rangurilor și responsabilităților (adjunct al primarului Gane, vicepreședinte al Senatului): „De cu ziuă până-n sară stăruind să sărut mâini / Am ajuns și eu în țară amploaiat de azi pe mâini. / Fie ploaie, vreme bună, de la slujbă nu lipsesc / C-am o sută lei pe lună și cu ei în Iași trăiesc (…) Pentru șefi îmi dau silință și pe-acasă de-i ascult / Și nu ies din slujbuliță / Fiind amploaiat de mult./ Că sunt mulți ce-mpușcă-n lună și de mine tot vorbesc / C-am o sută lei pe lună și cu ei în Iași trăiesc. / Dar nu-mi pasă, am protectori două dame de amor / Care-n dresuri și corseturi fac cu șefii mei ce vor.”

Casa în care s-a născut și a murit Ioan Ianov a găzduit familia academicianului Petru Bogdan, rector al Universității ieșene, apoi familia Culianu. Ion Petru Culianu a copilărit aici. A fost retrocedată după îndelungi strădanii, apoi vândută și demolată de noul chiriaș, deși se afla înscrisă în lista clădirilor de patrimoniu (este posibil să fi locuit aici și Veronica Micle) și refăcută după vechile planuri și imagini. Rămâne, totuși o copie.. Între altele, Ianov a fost și epitrop al Institutului „Anastasie Bașotă” din Pomârla. Despre care voi scrie cu alt prilej (merită, este prima școală sătească particulară din Moldova, inaugurată în 1838; a fost vizitată de Eminescu, Slavici, Negruzzi ș.m.a.). Să nu-i uităm pe cei care au fost și datorită cărora suntem! Ianov are, în Iași, o stradă ce-i poartă numele. În unele ghiduri este scris greșit – Ivanov.