Mircea Radu IACOBAN

Ce soi de gazetărie mai e și ăsta? Titlu („Playtech știri”): „Băncile din România s-ar putea prăbuși.” Subtitlurile: „Băncile din România sunt sigure”, „De ce nu se află în pericol sistemul bancar românesc”, „Băncile românești au o situație foarte bună”!! Legea pedepsește doar inducerea în eroare a organelor judiciare, infracțiunea de inducere în eroare a nației prin intermediul presei, adică hoția de accesări obținute prin evidentă fraudă, nu interesează pe nimeni! Reamintesc și alte astfel de „știri”: „Cu cine-i însărcinată Irina T.?” Aflăm din cuprinsul știrii că… Irina T. n-a fost și nu este însărcinată (culmea, contra-performanța gazetărească mai este și semnată, redactorul cu pricina probabil fălindu-se cu ea!)! Sau: „Ce le făcea Iohannis elevelor?” Iată ce: Iohannis nu le făcea nimic! Normal ar fi ca astfel de rușinoasă hoție patentată să-și dea duhul de la sine, sub oprobiul unei opinii publice exigente și neiertătoare. Dimpotrivă, înflorește!

*

Faimoasele fresce ale lui Sabin Bălașa din „Sala pașilor pierduți” a Universității ieșene au început să se exfolieze și să se scorojească. Discutând cu rectorul T. Toader, am aflat că Universitatea este cât se poate de preocupată de starea acestor binecunoscute fresce, a făcut demersuri și a obținut de la Ministerul Culturii promisiunea fondurilor necesare restaurării, dar încă nu izbutește să afle meseriașul priceput și de încredere căruia să-i încredințeze dificila și atât de delicata lucrare. Restauratorii cu care lucrează muzeele sunt profilați mai ales pe pictura tradițională în ulei, iar fresca are legile ei, mult diferite. S-ar putea ca, din nefericire, aici să se afle explicația exfolierilor.

L-am vizitat de câteva ori pe Sabin în timp ce picta ansamblul din „Sala pașilor pierduți” și, oricât încerc, nu-mi mai amintesc decât prea vag dacă suportul picturii era cel al tencuielii proaspete, „fresca neagră” apoi, „fresca albă”, cum pretinde tehnica picturii murale, dimpreună cu culori speciale și proceduri la fel de speciale aplicate cu rapiditate. (De altfel, marea compoziție a lui Sabin din aula Universității, considerată incorect frescă, are drept suport nu tencuiala, ci un material cu textură aparte, care, la nevoie, se și poate rula.)

Vreau să cred că, în cazul ”Sălii pașilor pierduți”, toate procedurile au fost respectate, altfel n-ar mai fi nimic sau aproape nimic de făcut; probabil că, întâi de toate s-ar cere o expertiză care să lămurească tehnica inițială utilizată în realizarea remarcabilelor compoziții picturale unicat. A căror nefericită pierdere ar însemna, nu numai pentru Iași și ieșeni, o imensă tristețe.

*

Am trecut de câteva ori prin Molid şi am văzut că fosta fabrică de mucava pur şi simplu a intrat în pământul pe care s-a și instalat iarba noii primăveri. A mai rămas în picioare, explicabil, doar un imens rezervor suspendat – e prea greu de demolat. Nici urmă din halele pe care le filmam pentru TVR în 2010. Pe atunci, ici-colo, presa a comentat cu amărăciune zidirile răvăşite, îmburuienate şi pustiite ce mai rămăseseră din bună parte a industriei românilor. Iată că s-a rezolvat: nici ruine nu mai sunt: ce-a rămas s-a ghemuit sub iarbă.

Cine mai ştie că aici, la Molid, şi-au dat sfârşitul cărţi esenţiale pentru cultura românilor, biblioteci întregi mistuindu-se prin anii ’50 în cazanele sale? Eram elev la Liceul din Suceava şi am văzut cu ochii mei cum se cărau cu coşărcile cărţile din biblioteca epurată, spre a fi încărcate, la Iţcani, în vagoane păzite militar şi trimise la Molid spre a fi prefăcute în carton maroniu şi hârtie igienică. Fabrica a tocat cu egală osârdie şi ,,Mein Kampf’’ în anii ’50, şi ,,Capitalul’’ în anii ’90... A topit şi cărţile unor Blaga, Goga, Eminescu, Maiorescu, Stere, în perioada epurării bibliotecilor de ,,otrava’’ burgheză, dar şi, cât a mai funcţionat după 1989, și tot soiul de ,,Omagii’’, plus tone de afişe cu chipul lui ,,Ceașcă” cu ambele urechi la vedere.

Reiterez o propunere mai veche: aşezarea unei plăci memoriale în dreptul ruinelor fostei topitorii de ,,maculatură’’, cu un text care să amintească celor ce or să vină după noi că acolo au fost ucise şi s-au preschimbat în mucava cărţi fundamentale ale culturii românilor. Unică şansă pentru ,,ruinurile’’ dispărute să mai revină cât de cât în atenţia contemporanilor.

*

De unde și până unde „rotativă”? Am ostenit să tot atrag atenția că „rotativă” (vezi dicționarul) este doar mașina de tipărit gazete și cărți de mare tiraj. Ceea ce urmează să se întâmple (dacă se va întâmpla) este o „rotație”, nu o „rotativă”! Se pare că eroarea moarte n-are!