Mircea Radu IACOBAN

Mai mult ca oricând se vorbește acum despre Transnistria, subiect (politicienii noștri au descoperit cu încântare alt termen: „narativ”) pe care mulți dintre cei ce-l agită în emisiunile tv îl cunosc aproximativ și mai mult din auzite, evitând cu grijă răspunsul la întrebarea esențială: este sau barem a fost Transnistria pământ românesc? Cel mai complet a pus „narativul” în termenii săi proprii, nu tocmai rezonabili pentru noi, dar exacți și greu de contestat, scriitorul basarabean Saka (a murit în 2011). Reportofonul păstrează discuția, actuală și acum, cu bunul prieten Serafim înregistrată cu câteva săptămâni înaintea mutării lui din catastifele pământene în cele cerești. 

- MRI: vorbeai despre „pilda braţului tăiat" - chirurgia recomandă îndepărtarea „mădularului" cangrenat...

- Serafim Saka: în politică, s-ar cuveni să se procedeze la fel. Altminteri, cangrena se generalizează şi ajungi să faci politica bolii, nu pe aceea a organismului ce mai poate fi salvat.

- Ar fi Transnistria organul atins de cangrenă?

- Prea mult spus. O văd ca pe o excrescență ce nu trebuie nicicând in­clusă în organismul nostru statal. Avem de a face cu geografia lui Stalin, iar noi, antistalinişti declaraţi, vărsăm sânge (n.m.: era vorba despre războiul de la Nistru) pentru a-i prelungi existenţa! Şi doar avem adevărata geografie, aceea a lui Eminescu - „De la Nistru, pân' la Tisa”. România, spunea Iorga, este singurul stat din lume înconjurat de români. S-au întâmplat să se reverse în momentele prea-plinului nostru istoric, or, cine ştie, i-a împins nevoia peste marginile fireşti ale ţării. Avem români în fosta Iugoslavie, în Bulgaria, în Ungaria, în fosta URSS (Trans-Carpatia ucraineană), avem şi-n Transnistria.

- Care n-a fost pământ românesc?

- A fost doar moldovenesc-sovietic. O artificialitate elaborată de Kremlin în 1924, drept trambulină către Basarabia şi, desigur, mai departe.

- Cam ce crezi c-ar trebui să se înţeleagă prin sintagma „pământ
românesc"? Eu aş spune „pământ locuit, trudit şi apărat din tot­deauna de români".

- Frumos spus. Ei bine, și-au apărat vreodată românii din Transnistria pământul?

- Istoricii afirmă că da.

-  Or fi tot ăia care găseau pretutindeni straturi slave şi, când s-au
schimbat vremurile, săpând ceva mai adânc, au început să afle numai cetăţi
dacice.

- Sunt, totuşi, sute de mii de români în Transnistria.

- Au ajuns acolo tot aşa cum au apărut în Moldova sutele de mii de ucraineni, ruşi, bulgari, găgăuzi. Vezi, România are conştiinţa graniţelor şi statalităţii sale, pe când Moldova şi-a dobândit până acum doar extazul independenţei.

- Ţăranii din Transnistria afirmă că locuiesc acolo din moşi-strămoşi şi sunt, oricum, mai vechi pe aceste pământuri decât ruşii şi ucrainenii.

- Discutabil în privinţa „mai vechiului". Ţăranii unguri nu afirmă că, până la ei, Ardealul era pustiu? Ţăranii din Transnistria sunt atât de departe de istoria neamului lor (şi nu-s vinovaţi de asta!), încât, în împrejurări istorice diferite, s-au văzut nevoiţi, sărmanii, să susţină teze care s-au întors mereu împotriva lor. Totdeauna au afirmat că-s numai şi numai moldoveni, înţelegând abia (poate) astăzi că-s şi români.

- Avem dreptul să-i lăsăm pe cei 300.000 de români din Transnistria să fie stăpâniţi de câteva zeci de mii de ruşi, majoritatea veniţi acolo în ultimele decenii?

- Aşa-zisa republică transnistreană nu va rezista în actuala componenţă etnică. Ea va trece la Ucraina, sau va fi un „ochi" al Rusiei în Eu­ropa.

- Dar dacă evoluţiile în Transnistria vor fi favorabile Moldovei şi „braţul cangrenat" nu va trebui amputat, cum vezi lucrurile în continuare?

- Aşa ceva este imposibil. Şi dacă, totuşi, se va întâmpla, cu atât mai mult trebuie să cedăm Transnistria. În actuala ei componenţă etnică şi cu atâta ură adunată împotriva românilor, ea va fi totdeauna o bombă gata să explodeze.

- Ştiam că-i admiri pe finlandezi, care, cândva, au izbutit să ţină piept ruşilor...

- Finlanda era un întreg. Nu există întreg mare sau întreg mic, ci doar noţiunea de întreg. Noi devenim întreg numai împreună cu România. Dintre cele 4 milioane de basarabeni nu-s decât 2 milioane de români; cine ştie câţi au, la această oră, conştiinţa naţională?

După 50 de ani, s-a înţeles că trecerea Nistrului de către Antonescu a fost o greşeală. Câţi ani să mai treacă ca să se înţeleagă ce este şi ce trebuie să rămână veşnic românesc?

Asta mi s-a spus, asta am notat.