Mircea Radu IACOBAN

La 14 septembrie 2007, Emi Chambers a depus un dosar la Tribunalul din districtul Douglas (USA) prin care îl dădea în judecată pe Dumnezeu fiindcă „provoacă inundații teribile, cutremure cumplite, uragane” etc. etc. Până la urmă judecătorul nu a acceptat  plângerea întrucât nu erau precizate datele de identificare – numele întreg și domiciliul celui reclamat. Pe bună dreptate: cui și unde să trimită  citația? Pastorul protestant Klaas Hendriske (ateu!) consideră că eventuala inexistență a Creatorului nu ne-ar putea împiedica să credem în Dumnezeu fiindcă nu este vorba despre un obiect material, ci despre un proces, o trăire ce are loc prin și  între credincioși, identificată de Sf. Matei (3:16-17) ca o ființă tri-unitară: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Ceea ce complică situația, câtă vreme în loc de un singur reclamat am avea o Trinitate, adică un soi de (iertați-mi exprimarea blasfemiatoare) grup infracțional organizat! Sigur că suplica lui Chambers nu-i altceva decât o incalificabilă fantasmagorie ridicolă, câtă vreme cutează să raporteze eternitatea Divinității, fie ea avraamică, iudaică sau creștină, la efemeritatea existenței umane și să așeze pe același cântar justiția pământeană cu aceea divină. Am amintit-o fiindcă aduce cu punerea în discuție, inclusiv la recentul Sinod al Bisericii Anglicane, a unei chestiuni la fel de bizare, desprinsă mai degrabă din cele lumești decât din cele sfinte: sexul Domnului. Mai pudic spune Joana Stobart, înalt reprezentant al Bisericii Angliei: „să ne referim la Dumnezeu într-un mod non-gen”. De fapt, prea mare noutate nu-i. E-o temă „în adormire” de cine știe când, dacă nu de secole, de decenii oricum, numai că în ultimii 20 de ani și mai ales acum pare a se număra printre urgențele anglicane stimulate de „progresismul” neomarxist și de râvna Uniunii Europene dispusă tot mai activ să se implice acolo unde nu-i fierbe oala, adică în terminologii și definiții. Păi cât credeați că o să mai fie tolerată precum o știm din strămoși rugăciunea „Tatăl nostru”? De ce nu „Mama noastră”? Ori „Părinte 1 care ești în ceruri?” Oricum, se afirmă răspicat că nu  se mai poate ca până acum, când Liturghia îngăduie precizări apăsate privitoare la sexul cârmuitorului. Femeile au tot dreptul să se simtă profund jignite și să protesteze! Creștinii liberali susțin  „interpretarea teologică greșită a lui Dumnezeu ca fiind exclusiv masculin este un factor de discriminare și sexism împotriva femeilor.” Trebuia odată și odată să se pună regulă în trebile cerești, și dacă Domnul l-a făcut pe om, ia să-i întoarcem  serviciul și să ne confecționăm  un Cârmuitor Suprem care să înmănuncheze, așa cum considerăm noi că-i cazul, toate cele trei ipostaze sexuale! Ar merge și un Domn Ceresc ambigen, neutru, numai că-i greu să-i atribui un nume în consecință, așa că lista de propuneri rămâne deschisă! Și nu va fi chiar ușor: grupul „Women and Church” avertizează: „Dacă Comisia Liturgică încearcă să schimbe acest lucru, atunci, într-un mod important, va îndepărta doctrina Bisericii de la a fi întemeiată pe scripturi.” Pare adevărat: dar cum  să interpretăm paragraful din Geneza (1:26-27) care spune că „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu, parte bărbătească și  parte femeiască l-a făcut.” Poate conta faptul că, tot conform Bibliei, primul a fost făcut Bărbatul? Alte opinii: „Când a făcut omul după chipul și asemănarea lui (n.m.: deci, al unui bărbat) putea să-i iasă ceva fără sex, ceva unic, dar nu, a ieșit bărbat și știm asta întrucât pentru Adam a făcut o femeie”… Încurcate-s căile Domnului! Mai rămâne să-i aflăm un alt nume lui Moș Crăciun (că Moș Crăciuna nu prea merge), să ștergem din toate icoanele lumii puțișoarele îngerilor, și câte altele n-ar fi de făcut atunci când țara arde și baba se piaptănă! Probabil că de acolo, de sus, Creatorul urmărește amuzat disputele noastre, privindu-le cu îngăduință filială și, cum spune Sf. Ioan, iubindu-ne necondiționat pe toți. Oare și pe Putin?