Mircea Radu IACOBAN

Să credem? Să nu  credem? Dacă e să ne luăm după promisiunile entuziast-optimiste cu care ne fericește tehnica veacului, mâine-poimâine zburăm (la propriu) cu taxiurile, citim gândurile celorlalți, ne luăm case de vacanță pe Marte și ne vaccinăm eficient contra bătrâneții – prima doză acum, a doua în veacul celălalt. Nici să nu le dai crezare nu-i cu putință, fiindcă  gazetele nu ostenesc să anunțe aproape zilnic, în ritm de Ciuleandră, cele mai neașteptate invenții și descoperiri năstrușnice; te poți aștepta oricând la orice, așa că-i indicat să prinzi un locșor în autocarul viitorului înaintea anunțului „atenție, se închid ușile!” Am în podul casei, colbăite, gazete vechi de 40-50 de ani. Sunt scrise cu â din i, poartă, pe frontispiciu, îndemnul „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” şi-s redactate în limba de lemn a epocii. Acolo am dat peste pronosticurile anului 1973 cu privire la evoluţia umanităţii. Am mai scris despre ele, dar acum, la 50 de ani distanță se-mplinesc într-un corolar al dezamăgirii mute. Iată iluziile de atunci ale omenirii: în 1982 se va obţine vindecarea cancerului, în 1983 va fi inaugurată prima bază umană pe lună, în 1985, durerile fizice vor fi complet anihilate prin procedee electronice; tot în 1985, Oceanul Atlantic va fi traversat în 50 de minute; în 1986 se vor realiza sporuri de inteligenţă pe bază medicamentoasă, în fine, în 1988, media de viaţă pe Terra va depăşi 90 de ani. Cât despre sport: în 1985, recordul la 100 m. plat va coborî sub 8 secunde, în 1987, organe artificiale, din material plastic, le vor înlocui pe cele paradite în accidente competiţionale, iar în 2000 se va desfăşura primul concurs de atletism pe alte planete. Praful şi pulberea s-au ales din toate aceste prea optimiste pronosticuri! Ceea ce nu înseamnă că omenirea n-a evoluat, chiar spectaculos, în alte domenii, şi de-a dreptul modest în cele pronosticate. Cine s-ar fi gândit, de pildă, în 1973, că va veni vremea când un magnat din Siberia ar putea să cumpere ditamai echipa englezească de tradiţie şi s-o garnisească, utilizând bani ruseşti privaţi, cu cele mai sonore nume din fotbalul internaţional, inclusiv cu un român valorând 20.000.000 de $ (că euro încă nu se născuse)? Darămite că magnatul cu pricina, jumulit de yachturi, mine și sonde, se va desțăra din pricina războiului iscat de nebunia lui Putin, rămânând umil pe tușă, cu buzele umflate? Credea cineva că inginerii noului veac se vor întoarce la planșete spre a proiecta tancuri, drone și rachete, amânând comandamentele ingineriei spațiale până la găsirea  soluțiilor de anihilare chimică a glodului din Ucraina?  Deşi s-a dovedit falimentară, arta pronosticării „globale” n-a răposat; dimpotrivă. Reamintesc: gazetele ne-au încunoştinţat că se aşteaptă nici mai mult nici mai puţin decât... dispariţia bărbaţilor!! Nu-i o previziune încâlcită şi interpretabilă gen Nostradamus, ci una argumentată, zice-se, ştiinţific: cromozomul Y, mai firav şi mai retractil la partea bărbătească, agresionat de factorii poluanţi și de toate mizeriile veacului, se va zbârci şi ofili până când sexul tare se va retrage de pe scena istoriei! Măi, să fie! Asta înseamnă că urmaşele urmaşilor noştri vor putea admira curiozitatea numită „bărbat” doar în cine ştie ce rezervaţie, să zicem la Vânju Mare, unde au fost păstrate, prin grija Societăţii pentru Protecţia Masculinităţii şi a Muzeului Antipa, ultimele exemplare de Ghiţă, Vasile şi Codrin! Dacă fi-va să se întâmple asemenea parascovenie, ce mai rămâne din... sport? Doar jumătatea frumoasă, graţioasă, plăcută ochiului (ochiului... cui?), care nu faultează, nu loveşte sub centură şi nu încheie orice fază ratată cu exclamaţia uşor de tele-citit pe buzele fotbaliştilor noştri („dute-n... aia mea!”)? Aş vrea să mai am a vedea un bodicek între dame, o întâlnire de sumo între două Schwarzenegeriţe, o madam Schumacher învingând la Indianapolis, o grămadă feminină spontană la rugby şi o Olimpiadă găzduită de insula Lesbos...  Oare chiar este cazul să ne îngrijorăm? Doar Dumnezeu (care, totuşi, întâi l-a zămislit pe Adam) poate şti. Oricum, dacă va fi să fie, toată literatura întemeiată pe „un băiat iubea o fată” (inclusiv „Romeo şi Julieta”) devine obiect de muzeu, dau faliment producătorii de aparate de ras, de „Viagra” şi suspensoare, iar sublimele noastre texte de muzică uşoară, croite pe eternul „vei pleca/vei reveni” o iau la vale pe apa Sâmbetei. Mie, unul, nu mi-ar displace să vieţuiesc într-o lume exclusiv feminină, însă, vedeţi Dvs., dispariţia sexului tare ne paşte fără alegere şi cruţare; nu-i, deci, aplicabilă soluţia balcanică „ori toţi scăpăm, ori toţi muriţi”. Închei, fireşte, cu un îndemn adresat femeilor de pretutindeni: bucuraţi-vă de noi... cât mai suntem!