Mircea Radu IACOBAN

La drum lung, în maşină, ce să fac, ascult radio – instituţie căreia, în tinereţe, i-am dedicat vreo șapte ani din viață. Încă de atunci mi-a rămas credinţa că radioul naţional este o şcoală de vorbire românească. Până ajunge ascultătorul să dezghioace conţinutul informaţiei, intră în contact cu vectorul acesteia – cuvintele adunate din eter. Timp de câteva luni am făcut cândva, la Radio Bucureşti, ceea ce se numea „crăinicie de studio”, dând citire calupurilor de informaţie brută, de la radio jurnale până la buletine meteorologice, ora exactă şi reclamele vremii la... vată hidrofilă; apoi, m-am reprofilat pe transmisii directe. Ţin minte cu câtă conştiinciozitate îşi pregăteau intrarea în emisie mai vârstnicele şi mai experimentatele colege Constanţa Savu ori Georgeta Perlea. Odată, nu s-au pus de acord cu pronunţia numelui îmbârligat al unui prim-ministru de prin Sumatra şi au amânat ştirea, spre a putea, până la următorul radio-jurnal, să consulte un specialist în domeniu. Acum, ascult total uimit cum doi crainici, în acelaşi buletin de ştiri, aflați nas în nas în aceeaşi cabină şi vorbind la acelaşi microfon, pronunţă numele capitalei georgiene unul corect, Tbilisi, celălalt flagrant incorect, când „Tibilisi”, când „Tiblisi”! Războiul din Ucraina a adus în unde belșug de onomastică slavă. Și cum limba rusă nu se mai învață în școală, filme rusești rar mai vezi la televizor, fiecare cititor de știri pe prompter sau la microfon se descurcă așa cum poate, după cultura, intuiția și memoria proprie. Noul comandant al armiei lui Putin, Gheràsimov, este unanim rebotezat Gherasìmov, cu accentul mutat incorect pe i, în vreme ce numele urbei ucrainene Hàrcov, cu accentul pe a, nu-l mai scoate nimeni din Harcòv, cu ultima silabă aiurea accentuată. Mai ales în transmisiile sportive, unde nume străine se rânduiesc fulgurant unul după altul, rebotezările se țin lanț, uneori devenind pur și simplu greu să mai pricepi despre cine-i vorba. O lingvistă din tânăra generație susține că n-are nimic, e bine oricum dacă s-a împlinit comunicarea și conlocutorul a înțeles până la urmă despre ce-i vorba. Tendința perfecționistă nu place mai ales neo-marxiștilor: ce rost are să ne poticnim de reguli învechite, câtă vreme ce era de spus s-a spus și scopul a fost atins? Înainte de 1989, la Radio funcţiona aşa-numitul „serviciu post-control”, unde nişte persoane deloc simpatizate în instituție urmăreau silabă cu silabă prestaţia crainicilor, după care alcătuiau buletine interne în care se semnalau bâlbele şi incorectitudinile. Nu se lăsa cu sancţiuni. Simpla prezenţă în aceste buletine era deranjantă şi chiar descalificantă. Probabil că post-controlul s-a desfiinţat, fiind considerat nedemocratic, dacă nu chiar un atentat la libertatea de expresie a gazetarului. Se uită complet faptul că vocea radioului este, prin ea însăşi, unul dintre cei mai importanți purtători de normă lingvistică şi că ţara vorbeşte nu numaidecât cum a legiferat Academia, ci precum aude la radio şi TV. Pronunţia substantivului propriu Tbilisi prezintă o oarecare dificultate articulatorie prin vecinătatea consoanelor tb, necaracteristică limbii române. Chiar şi mai lesniciosul tp primeşte susțineri și corecţii... incorecte prin acţiunea legii minimului efort, astfel că optsprezecedevine „optisprezece”. Lene articulatorie, dar şi un precar bagaj cultural! Nu-l putem pretinde vânzătoarei din piaţă ce propunţă „pă’n’jel” în loc de „pătrunjel”, dar se presupune că face parte din înzestrarea minimă a lucrătorului la radio. După ce am avut plăcerea să aud nume proprii nemţeşti citite... englezeşte, după ce m-a oripilat pronunţia idioată „Sulină ceainăl” pentru... Canalul Sulina, după ce azi aflu că-i ora douăsprezece şi, mâine, altă voce îmi spune că-i doisprezece, după ce accentuarea numelor proprii, în transmisiile sportive, este de-a dreptul haotică (Sénocico devine Senocíco etc. etc.), mai vine şi acest Tbilisi/Tibilisi/Tiblisi să demonstreze că, la Radio, ori nu se conştientizează influenţa hotărâtoare a instituţiei în impunerea corectitudinii limbii ce-o vorbim, ori această chestiune prea puțin interesează!