Mircea Radu IACOBAN

Îi datorăm cumva scuze doamnei Șoșoacă? N-ar fi exclus! Evoluțiile europene ale pandemiei au devenit contradictorii și o privire lucidă asupra celor întâmplate până acum lasă destul loc îndoielii că reacțiile de apărare ale guvernelor împotriva virusului Covid-19 vor fi fost întrutotul adecvate. Și dacă nu cumva au generat mai  puțină protecție reală decât se credea și imense profituri (miliarde de dolari) persoanelor și companiilor pricepute să dreneze în interes propriu efectele financiare ale spaimei generalizate. Cel mult odată într-un secol se ivește posibilitatea ca o neguroasă amenințare letală să se abată asupra omenirii și arma de apărare să rămână aproape total în mâna unor mici grupuri de interese, foarte potente și-n spațiul medical, și-n cel politic, avantajate mai degrabă de proliferarea pandemiei decât de jinduita ei eradicare.

„Nu v-am spus eu?” – s-ar putea să ne întrebe aleasa ieșenilor în Senatul Patriei – „iată, s-a dovedit că vaccinul e malefic!” De fapt, încă nu s-a dovedit nici că-i întrutotul minunat, nici că-i mizerabil, fiindcă până azi nu s-au împlinit toate studiile și, mai ales, experimentele apte să conducă la o concluzie clară și de nezdruncinat. Un document al UE actualizat la 22 dec. 2022 arată că patru vaccinuri, în frunte cu Pfizer, au primit evaluări pozitive din partea Agenției Europene pentru Medicamente, fiind autorizate pentru utilizare în UE „numai dacă dovezile științifice demonstrează că beneficiile lor sunt mai mari decât toate riscurile potențiale” – iar probe recente oferă informații despre riscuri până acum ignorate, ceea ce dovedește că vaccinul încă nu este chiar „eficace și sigur”. Același document vorbește și despre „o derogare temporară de la anumite dispoziții ale UE privind diseminarea deliberată în mediu” – deci, vaccinarea începută în UE încă la 27 decembrie 2020 continuă fie organizată sub aripa de cloșcă a unei derogări temporare! Cam pe aici s-ar afla nodul gordian al întregii chestiuni, mai degrabă încâlcit decât înnodat, determinându-ne să reamintim isprava pionierilor care au izbutit cu greu să treacă strada o băbuță ce n-avea deloc de gând să traverseze.

Dar nu implicarea statului ce-mi vrea totdeauna binele ar intra în discuție, cât  proporțiile și directețea acestei implicări. Când cu ciumele ieșene, stăpânirea a asigurat întâi de toate adunarea răposaților (și semirăposaților!) spre a-i duce la groapa ciumaților – și cam atât. Este primul și inevitabilul gest reflex al autorităților, care a îndemnat și în Anno Domini 2021 adunarea celor depistați cu Covid și închiderea lor în spitale repede devenite focar infecțios. Niciodată nu vom ști câți dintre morții acelei prime perioade ar trăi și azi dacă li s-ar fi lăsat libera alegere, adică izolarea acasă ori la spital.

Dispoziția OMS de a se declara vinovăție Covid-19 pentru orice deces atins de bănuiala virusului, dimpreună cu interzicerea necropsiilor, au determinat trecerea unui număr incalculabil de victime în responsabilitatea pandemiei, ceea ce este de crezut că a dus la măsuri supradimensionate. „Declarația Barrington”, în vogă acum, consideră că „închiderea școlilor va avea un impact mai mult negativ decât pozitiv asupra vieții, mai ales pe termen lung.” Purtarea măștii, justificată poate în spații închise, a contribuit și ea la accentuarea sentimentului de izolare nedreaptă și inconfort, amplificat și de comentariile tot mai reținute privind eficiența dispozitivului de protecție.

„Abordarea relaxată” vizavi de Covid, experimentată în Suedia, s-a dovedit nocivă și falimentară, așa că a fost repede abandonată. De unde se vede că, de-ar fi de ales, aurita cale de mijloc, cu împărțirea responsabilităților între stat (deciziile majore privind controlul răspândirii infecției și asigurarea condițiilor financiare campaniei), medic (decident al aplicării protocolului de tratament) și cetățean, (care, pe propria-i răspundere, își decide comportamentul) pare cea practicabilă. Mi-o amintesc pe Dna Șoșoacă (și trupa ei) proțăpită în pragul dispensarului de la Răchiteni spre a-i împiedica pe săteni să se vaccineze. Adică, întors pe dos, tocmai ceea ce reproșa statului, care, direct sau indirect, ar obliga vaccinarea. Cei de la Răchiteni fiind astfel obligați… să nu se vaccineze – în fond, același tip de abuz în sens opus! Gurile rele nu se sfiesc să afirme că, de ar fi fost invers, adică Arafat & comp. declarau vaccinarea dăunătoare, interzicând-o, vajnica senatoare nu s-ar fi sfiit să combată pe dos, în numele drepturilor omului și al tuturor libertăților cetățenești… Dar barem a atras atenția că nu-s toate limpezi și aurite și că inclusiv sussemnatul și soața, de patru ori vaccinați și după aceea diagnosticați cu Covid-19, avem dreptul să ne îndoim de vaccinul Pfizer – nu înainte de a rotunji o întrebare elementară: ce punem în loc? Fiindcă tot la vaccin ne vom întoarce, probabil chiar la același, însă, nădăjduiesc, în configurări cu adevărat „eficiente și sigure”.