Mircea Radu IACOBAN

Nu numaidecât în legătură directă cu mizerabila și absurda respingere a candidaturii la Schengen adun în această rubrică câteva mărturii privind statornica neiubire a austriecilor față de români. Cât privește recenta umilire a țării noastre, să recunoaștem că și sistemul european de vot întemeiat pe un unic veto decizional este strâmb: a dat imediat naștere unui troc interstatal cinic și ordinar ce va continua să prolifereze: „îmi dai aia, îți dau votul, nu-mi dai, nu-ți dau”… Iar tu, așteptând votul ce de drept ți se cuvine, dai din avutul țării tale, în vreme ce preopinentul dă, mai mult simbolic, din traista Uniunii Europene…

Să recunoaştem că nu ştim mai nimic despre Golgota suferinţelor bucovinene sub împilare austriacă; alte naţii s-au priceput să-şi clameze insistent şi convingător cele îndurate în preajma şi-n răstimpul conflagraţiilor mondiale. Comportamentul militarilor din țara în care s-au născut Hitler, Eichmann și  Kaltenbrunner, Austria adică, faţă de populaţia Bucovinei aminteşte ororile naziste şi staliniste, ba chiar, pe alocuri, le anticipează. O carte de care nimeni nu mai știe, publicată de clericul bucovinean Teodor Bălan în 1923, aduce sumedenie de cumplite și incredibile informații de care pur și simplu n-am avut habar. În plan legislativ, un act austriac din 1867 prevedea că, în cazul în care „nu se va putea lua asentimentul Parlamentului”, răspunderea coboară către alte foruri administrative ori militare. Către sfârșitul primei conflagrații mondiale a tot coborât, fiindcă pe timpul războiului activitatea Parlamentului a fost sistată: până la urmă, vieţile bucovinenilor au ajuns la discreţia oricărui jandarm austriac. Nu prea era nevoie de probe, trebuiau date exemple care să înfricoşeze populaţia.

Românii fiind ortodocşi, adică de aceeaşi confesiune cu inamicul (şi nu catolici precum austriecii), se subînţelege că-s spioni şi trădători. Cel mai mult au avut de suferit preoţii. Orice pâră, oricât de absurdă, le putea fi fatală. Preotul Iavorovschi a ajuns în faţa Curţii Marţiale din Bistriţa sub acuzaţia „cu siguranţă că a făcut spionaj în favoarea Rusiei”. Dovada: „în casa lui, scrisese ceva suspect toată noaptea”. Ce anume a scris şi ce putea alimenta suspiciunea nu s-a ostenit nimeni să afle. O lipoveancă din Rădăuţi a fost condamnată la 3 ani muncă silnică fiindcă în 1914, la intrarea ruşilor în Rădăuţi, „a avut o faţă radioasă”. Funcţionarul vamal Iliescu, de la Burdujeni, a întors vizita colegilor de la Vama Iţcani, cum mereu se întâmpla între cei de aceeaşi profesie despărţiţi de un biet pârâiaş (trece și acum prin spatele grădinii casei în care am copilărit!). Spionaj! Ionescu a fost împuşcat.

Execuţiile „pilduitoare” se ţineau lanţ, cu sfidarea oricărui temei logic şi legic. Cum situaţia pe front era îngrijorătoare, Austria nu găsea altă explicaţie decât duplicitatea criminală a românilor. A fost acuzat de spionaj şi un copil de 11 ani din Zastavna, care, în ograda casei sale, urcat pe o scară, încerca să închidă cu o scândură intrarea în cuşca porumbeilor. Clar, a vrut să semnalizeze ruşilor! Un copil de 15 ani din Cuciurul Mare a fost spânzurat (în prezenţa mamei sale!) de jandarmul Drescher, renumit pentru bătăile crâncene lăsate cu invalidităţi pe care le aplica băştinaşilor mai mult ori mai puţin „suspecţi”. Pe unde trecea locotenentul Franz Trombey, lăsa în urmă spânzurători şi spânzuraţi. Când nu spânzura (explica: din lipsă de timp), împuşca în dreapta şi-n stânga. Cei care aveau norocul să scape de al de Trombey şi erau „judecaţi” de instanţele militare, ajungeau repede în ştreangul călăului adus special de la Budapesta.

Pentru uşurarea procedurilor, s-a construit o spânzurătoare cu scripete chiar în curtea Tribunalului din Cernăuţi: din sala de judecată, direct la eşafod! Dacă, totuşi, acuzele se vădeau prea de tot bazaconii, românul împricinat era achitat, dar nicidecum pus în libertate, ci trimis automat în lagărul Thalerhof, unde au murit mii de bucovineni şi-n care medicul lua temperatura bolnavului de departe, cu termometrul legat în vârful unui băţ, ca să nu se atingă de necurăţeniile internării...

Apărută acum un veac, cartea lui Teodor Bălan, extrem de documentată, oferă zeci şi sute de alte exemple. O carte tristă şi revoltătoare, cuprinzând o nesfârşită listă de victime, alături de aceea a incredibilelor orori inventate nu de naziştii germani, ci, iată, chiar de străbunicii celor care, azi, își clamează cu inocență europenismul și neutralitatea, fără a uita să-și afișeze disprețuitorul antiromânism. Austriecii nu  ne-au iubit niciodată. Peste câteva zile, vor aplauda ritmat, cu deplină împăcare, la Concertul vienez de Anul Nou, Marşul lui Radetzki…