Mircea Radu IACOBAN

Cum toate au un sfârșit, va veni și vremea să spunem adio lumii lumilor noastre – desigur, dacă vom avea parte de o despărțire previzibilă, cu dată certă, care să îngăduie punerea în scenă a unor ceremonii mărețe de genul celor din finalul Olimpiadelor – de astă ultimă oară presărate cu discursuri funebre, regrete trâmbițate și muzici înlăcrimate. (Culmea: lumea se tot plânge de viața ce i-a fost hărăzită, dar nimeni n-ar vrea s-o părăsească!) Aflarea datei sfârșitului a constituit o stăruitoare temă de cercetare ce a traversat toate veacurile, cu inflamări mai evidente când situația internațională se vădea primejdios deteriorată. Din păcate, aproape toate prevestirile exclud o stingere surdinizată și o pașnică încheiere a ciclului (al câtelea va fi fiind?) vieții pe Terra, toate ieșirile din scenă fiind prefigurate prin imagini violente și terifiante. Dacă pământul s-a născut prin explozia din bing-bang-ul universal, tot o explozie îl va nimici. Dar când? Faptul că evanghelistul Marcu a spus „despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci doar Tatăl” nu pare să-i descurajeze pe căutătorii răspunsului la „când?” ce continuă să caute cu îndârjire semne nu numai în lună și-n stele, ci și până și-n… ouă: în orașul Leeds (1806) o găină de ispravă a zămislit un ou pe care scria „Hristos va veni”. S-a dovedit până la urmă că proprietara Mary Bateman a scris textul cu cerneală corozivă și a împins la loc oul în fundul găinii, spre a fi re-expulzat apoi în fața unui public extaziat. Așa că cea mai mare performanță a subordinului galinaceelor continuă să rămână puii vii fătați de găina din Pașcani despre care au relatat cu tot respectul gazetele de pe Dâmbovița în luminatul veac XXI. Întrucât mulți au crezut, prin 1853-1856, că războiul Crimeii va fi bătălia Armaghedonului, este aproape firesc în anul de grație 2022, când tot un soi de război al Crimeii este la ordinea zilei, să reapară insistent ideea sfârșitului lumii, de astă dată prefigurându-se un final atomic (nu-i chiar noutate, întrucât l-a prezis încă în 1967 și Jim Jones, fondatorul sectei sinucigașe „Templul popoarelor”). Altfel, zeci, sute și mii de predicții prăpăstioase care, dacă eșuau la data stabilită, erau mutate mai încolo și tot mai încolo, cu seriozitatea și credibilitatea dintâi. Spre a se pune oarece ordine în acest adevărat hățiș previzionar s-au elaborat cu toată seriozitatea lucrări de sinteză, inclusiv teze de doctorat (ex: chiar acum pe rol la Universitatea din Cluj-Napoca, „Ideatica și reprezentarea sfârșitului lumii de-a lungul timpului”), căutându-se cu insistență firul roșu determinant al isteriei generalizate. Cu atât mai mult cu cât data venirii Armaghedonului au anunțat-o nu numai personaje dezechilibrate precum Rasputin (vedea sfârșitul lumii la 23 august 2013), ci și savanți demni de toată stima și încrederea, cum ar fi Isaac Newton (stabilea finalul vieții pământene în anul 2000) sau Camille Flammarion, care avertiza că venirea cometei Halley în 1910 va distruge planeta (drept pentru care s-a vândut imediat o cantitate imensă de „pastile anti-cometă”). Și dacă la 1 ianuarie 2000 n-a venit Apocalipsa ce-o anunțaseră, 778 de discipoli ai sectei Credonia au decis să se sinucidă… spre a o confirma! Lume, lume! Și iată că, pentru prima oară în istoria omenirii, teza unui final laicizat se vântură în 2022 cu reală îndreptățire. Nu mai e subiect de spaime făr-de acoperire, nici de savuroase ironii, nici de savante teze doctorale, ci se rânduiește printre evoluțiile deloc excluse: sfârșitul lumii noastre a devenit înfricoșătoare realitate tangibilă, posibilă, credibilă chiar. Echilibrul nuclear de până acum menținea în punctul zero probabilitatea utilizării armelor atomice. Acest punct zero nu mai există fiindcă unul dintre principalii actanți, jucând la cacealma, s-a postat singur cu capu-n gard și cu spatele la zid. Nu-i altă ieșire pentru el decât ori preschimbarea amenințării nucleare în fapt, ori ieșirea rușinoasă din istorie. Logic, ce ar putea oferi Zelenski, cedând la improbabile negocieri? Maximum-maximorum: ori Crimeea, ori Donețkul și celelalte. Nu-i de crezut, dar oricare din alternative ar fi fatală unui Putin ajuns în situația de a pierde, după un război absurd, și din ceea ce, practic, a avut! Dacă „Țarul” nu va fi anihilat de ai săi, poate s-ar cuveni luată în considerație previziunea care, insidios, circulă tot mai insistent: prima lovitură nucleară de mici proporții, dar cu enorme consecințe, în toamna lui 2023. Ferește-ne, Doamne!