Mircea Radu IACOBAN

Despre Herson s-a vorbit în ultimele săptămâni mai mult ca niciodată. Ar exista în fila istoriei vreo relație notabilă Iași-Herson? Se pare că da! În decembrie 1789, un convoi mortuar pornea de la Golia ieșeană către catedrala Sfânta Ecaterina din Herson. Purta trupul alteței sale serenissime Grigore Potemkin care, după anii veseli petrecuți la Iași, a fost răpus (pare-se) de malarie la câteva verste dincolo de Prut. Readus în capitala Moldovei, a fost îmbălsămat la mănăstirea Golia și a avut parte de o „mare țeremonie care nu s-a mai văzut pe lume.” Acum, în 2022, prima grijă a rușilor la evacuarea Hersonului a fost să „protejeze” osemintele lui Potemkin și statuia lui din centrul orașului. Guvernatorul pro-rus al orașului, Vladimir Saldo, a declarat că „Oasele lui Potemkin au fost luate de la catedrala Sfânta Ecaterina și mutate peste râul Nipru, și mai departe în teritoriul deținut de Rusia, împreună cu o statuie a liderului militar” (absolut ridicol reporterul CNN care, filmând în subsolurile catedralei, se străduia să denunțe „jefuirea mormântului de către bandiții ruși” – furt poate va fi fost, dar… cu venerație!). Pentru a noua oară este deschisă cripta, de astă dată cu toată grija, și respectul. Oricum, Potemkin nu va mai reveni niciodată la Herson, fiindcă ucrainenii n-ar avea motive să-i perpetueze amintirea, iar ocupanții nădăjduim că-și vor lua de veci tălpășița de pe malurile Niprului, cu Potemkin cu tot. Dar de ce atâta stăruință a rușilor, care s-ar zice că în febra retragerii ar fi avut lucruri mai importante și mai grabnice de făcut? Nimic întâmplător: în dosarul însângerat Rusia-Ucraina, favoritul țarinei Ecaterina a II-a (care, în scrisori, i se adresa cu „dragul meu consort”) deține rang extrem de însemnat, fiind considerat argumentul cel mai important atestat istoricește al ocupării peninsulei în 2014. Potemkin este cel care a luat Crimeea de la turci încă în 1783, iată-i rămășițele, ce dovadă mai vreți? În discursul rostit la ceremonia de anexare a noilor teritorii, Putin l-a menționat pe Potemkin cu recunoștință, numindu-l fondator al Novorusiei (viitor imperiu european păstorit de Moscova, în care, potrivit concepțiilor lui Dughin, s-ar integra și România). În toate variantele unei eventuale păci negociate (deocamdată, gândite de alții în numele și Ucrainei, și Rusiei) pare a se porni de la soluția Crimeea rămâne Rusiei, teritoriile ocupate în sud (Donețk, Lugansc, Herson, Zaporojie) revin la Ucraina. Ceea ce în momentul de față e greu de crezut că se va întâmpla, dar, mai știi, timpul le-ncurcă și le descurcă pe toate… Semnificativ este că nu numai rămășițele lui Potemkin de la Herson au fost aduse cu grăbire peste Nipru, ci au fost scoase din morminte alte două personalități de vază ale istoriei militare ruse, amiralul Ușakov și feldmareșalul Suvurov. Deloc întâmplător, tot Crimeea este pricina: primul, sanctificat de patriarhul Kiril, a construit în 1783 baza navală de la Sevastopol (orașul îl fondase Potemkin), cel de al doilea a fost guvernator al Crimeii între 1787 și 1792. Ambii considerați de neînvins: Ușakov n-a pierdut niciodată vreo navă, Kutuzov vreo bătălie. De unde se vede grija lui Putin de a închega post festum o susținere a raptului prin constituirea unui cult al imbatabililor eroi întemeietori, susținut de moaște și statui. Dar ce căuta Potemkin la Iași? La sfârșitul veacului XVII, Țara Moldovei se afla în cea mai jalnică situație cu putință, fiind închinată turcilor, cârmuită de domnitori greci și ocupată de ruși! Țarina Ecaterina a doua dorea să ia ființă în Balcani un regat al Daciei aflat sub sceptrul regelui Potemkin, care, în așteptarea momentului prielnic, s-a instalat cu toată curtea la Iași, în casele Cantacuzino-Ghica și-n împrejurimi, unde a luat ființă o adevărată curte imperială, fiindcă aici erau trimiși reprezentanții diplomatici ai țărilor europene și neeuropene, o bună parte a Ministerului de externe rus funcționând la Iași. Balurile, banchetele și sindrofiile se țineau lanț în glodoasa Capitală moldavă, toaletele erau aduse de la Paris, lampioanele de la Viena, seară de seară concertau orchestra Curții și formații muzicale venite de pretutindeni. Și câtă vreme boierii moldavi se poticneau în anterie și giubele, cneazul le seducea nevestele și fiicele, inclusiv soațele ambasadorilor, înșirându-și cu dispreț cuceririle pe ditamai răbojul, tot așa cum avea să facă Pușkin, la Chișinău, în veacul ce va să vină. Altfel, înnoirile aduse de cneaz la Iași nu vizau prefaceri de substanță în cârmuirea și administrarea țării, ci doar de fațadă – doar el inventase și potemkiniada satelor de carton înșiruite pe drumul țarinei către Crimeea! Cum toate au un sfârșit, a venit și clipa reîntoarcerii la Petersburg. Abia a trecut Prutul și l-a doborât „boala morboasă”… În casa ce i-a găzduit mai bine de doi ani răsfățul avea să locuiască apoi eteristul Ipsilanti și să funcționeze prima Universitate a românilor, cu bibliotecarul Eminescu. N-au rămas urme ale trecerii cneazului prin Iași, decât, poate, cel dintâi ziar din spațiul românesc, „Courrier de Moldavie”, scos în tiparnița armatei sale…