Mircea Radu IACOBAN

Și marți, și 13! Cică, să pornești la drum numai dacă n-ai încotro altfel – ceea ce s-a și adeverit. La radioul taxiului care mă aduce spre aeroport se despletește un interminabil discurs al senatoarei de Iași Șoșoacă. Întreb ce post îl difuzează. Șoferul (tinerel, tuns scurt, cu două „cornițe” în frunte proptite, probabil, cu fixativ) mă dumirește: „Nu-i la radio, e-un DVD. Dacă doriți, vă pot procura unul. Vă place doamna Șoșoacă?” Ce să-i răspunzi, că e cu volanul în mână? O scald: „și da, și nu.” „E cea mai curajoasă, nimeni n-are curajul ei!” Aici îi dau dreptate: „așa-i”. „Le spune pe nume, domnule, bravo ei! Altfel, să știți că, de dimineața până seara, toți ne mint.” Și tinerelul se lansează în inventarierea sumedeniei de minciuni cu care ne intoxică gazetele și televiziunile aservite „știm noi cui”.

Aflu cu acest prilej că minicentralele nucleare pe care „ni le bagă pe gât” americanii nu-s altceva decât niște bombe cu butonul declanșator aflat peste ocean. „La o adică, va fi apăsat și… Extratereștrii, domnule, sunt de mult printre noi. Nu-i departe ceasul când vor prelua conducerea lumii și vom deveni slugile lor. Iar pământul, stimate domnule, nu-i și n-a fost niciodată rotund. Să știți că e plat ca asfaltul ăsta… Da-i prea încărcat cu omenire și trebuie musai scuturat cumva. De fapt, nu Covid-ul a fost inventat ca să ucidă, bătrânii ăia betegiți mureau oricum, ci vaccinul pe care a trebuit să-l facem toți. E cu tragere lungă, făcut deștept, să bată departe, nu vedeți c-au început decesele inexplicabile printre tineri?”

Niciodată aeroportul nu mi s-a părut mai departe. În fine, pământul fiind plat, ajungem. Când plătesc, aflu că „de mai dați un pol, mâine aveți DVD-ul”. Îi promit c-o să-l caut la întoarcere. „Vă sun eu, dați-mi numărul mobilului.” I l-am dat cu ultimele cifre din coadă aiurea, astfel înscriindu-mă și eu printre cei care mint poporul. La controlul antitero de la aeroport, îmi scot cureaua și înaintez ținându-mi pantalonii cu mâna. Mi se cere să-mi scot și pantofii – „s-ar putea să aibă o inserție metalică.” Deși aparatul nu piuie, sunt tras pe dreapta spre a fi adulmecat ici-colo cu niște bentițe de hârtie. Cad la prima testare, așa că se repetă pipăiala cu hârtiuța. Nici a doua nu-i deplin concludentă. Întreb cu legitimă curiozitate despre ce-i vorba și aflu că nu-i cazul să mă alarmez, nu-i mare lucru, atâta doar că bentița este sensibilă la explozibili, și se pare că… Îl asigur pe exigentul controlor că ar putea fi vorba cel mult despre explozibilul ce-l port în pix, care-i letal cel mult moralicește și-atât. Nici al treilea test nu oferă un răspuns de tot convingător, așa că, desculț și cu pantalonii în mână, sunt lăsat totuși să trec victorios mai departe. apropiindu-mă cât de cât de silueta văzută prin geam a avionului inscripționat cu numele unei companii cvasi-românești de care, mărturisesc, n-am auzit până acum (Animawings).

Cum, la bord, am văzut că pe elemente ale bufetului mobil încă scrie Wizz air, mă bate gândul că-i vorba despre o isteață mișculațiune aviatică: Wizz air, copleșită de datorii, nu mai zboară, dar aceleași avioane cu indicativul românesc YR și cu  personal de bord la fel de românesc, sub altă firmă și noi vopsele, au preluat și operează pe rutele știute – adică aceeași Mărie, altfel coafată. Dar poate că-i închipuire și doar pârdalnica de marți 13 e-n stare să aducă astfel de bănuieli cenușii… Rămâne să mai deslușesc pricina pentru care dintre cei 180 de pasageri doar eu am fost selectat pentru controlul… antiexplozibil. Mă dumirește indirect fata de la ultimul punct de control, care întreabă cu ingenuitate „De ce călătoriți singur?” Aveam răspunsul pregătit, că m-a întrebat și cea de la check-in: „fiindcă vreau să-mi refac viața”.

Fata mă măsoară de sus până jos și concede: „Mda, ceva șanse ați avea.” Adevărat, dacă într-un avion plin de familii așezate și perechi de îndrăgostiți apare un singuratic, sigur că merită orice bănuială… Eram s-o paț „pour la bonne bouche” și la destinație: tricoul fiindu-mi peste poate de transpirat, am dat să-l schimb cu unul cumpărat de la duty free. Cum mai toate erau ornate cu dame monumentale, pistoale, pumnale, vulturi coroiați și cobre sinistre, am găsit cu greu unul doar inscripționat fără ostentație, cu literă mică, pe spate. Vânzătoarea m-a privit cam ciudat, dar nu m-a avertizat (avea s-o facă cineva din grupul românilor) că textul „Harmony beach 5 etc. etc.” desemnează o stațiune frecventată de LGBT.

Și marți, și 13!