Mircea Radu IACOBAN

N-are cum fi bucurie pentru nimeni moartea violentă a unei tinere femei de 30 de ani, chiar dacă a făcut parte din cel mai agresiv grup de susținere a aberațiilor lui Putin. Daria Dughina, fiica ideologului Kremlinului, Alexandr Dughin, era prezentă seară de seară la televiziunile moscovite, susținând emisiuni care glorificau armata invadatoare. Sicriul ei, depus în holul Televiziunii, a rămas închis: explozia mașinii a făcut-o pe Daria fărâme. S-a întâmplat ca în filmele polițiste: în ultima clipă, protagoniștii și-au schimbat între ei automobilele – ținta atentatului fiind de fapt Alexandr, care, la priveghi, a declarat că primele cuvinte pe care a învățat-o să le spună Daria în copilărie au fost „Rusia, statul nostru, imperiul nostru”. S-a inventat imediat o legendă – complot ucrainean – și s-a postat fotogafia unei june infiltrate care ar fi plasat bomba. Nu crede nimeni. În „The Sun”, unul dintre cei mai respectați și informați scriitori și istorici ruso-americani, Felsthinsky, ale cărui comentarii s-au dovedit totdeauna bine întemeiate, susține că adevăratul autor al atentatului cu bombă nu-i altul decât GRU, Directoratul pentru spionaj al Rusiei, meșter în astfel de isprăvi încă din anul înființării (1924). Motivația ar fi destul de stranie: aberațiile lui Dughin, ideolog naționalist și neofascist, au devenit prea flagrant inacceptabile, dăunând până la urmă chiar și Rusiei. Asasinatul ar fi fost aprobat chiar de Putin însuși! Cine-i acest Dughin? Barba de patriarh înșeală în ce privește vârsta: de fapt, este născut în 1962. Să fi devenit atât de deranjant ideologul care, prin scrierile sale zăbăuce, ar fi inspirat și motivat, fie și doar parțial, invadarea Ucrainei, mai ales acum, când se conturează un eșec de mulți prezumat, și a pus Rusia într-o postură de paria a lumii civilizate? Nici influența lui asupra lui Putin nu mai este agreată, „operațiunea specială” și „țarul” având parte de crescândă contestare mută. Credința lui Dughin, comparat nu numai fizic cu Rasputin, este că Rusia trebuie să domine Europa (și mai departe lumea), poporul ei fiind o reîncarnare a vechilor „hiperborieni” cu mistice drepturi asupra continentului și în eternă dispută cu „atlanteenii” americani. Sare în ochi similitudinea doctrinei profund rasiste, aproape identică cu aceea promovată de Hitler prin oganizația „Ahnanerbe” condusă cândva de Himmler. Ținta finală, dragă și lui Putin: constituirea Uniunii euro-asiatice (în componența căreia filosoful de la Moscova vede și România), dominată și condusă, evident, de „maica Rusia”. Fără îndoială că oricine are dreptul să-și afișeze filosofia ce poftește; totul devine îngrijorător când astfel de concepte naziste primesc atenție, dacă nu și accept, la noi, poate și pentru că „gâdilă” anumite sensibilități românești. Dughin, declarație la București (2013): „România se află la periferia UE, este un oaspete nepoftit, tratat mai rău decât țările care se află în dificultate, precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda. În UE, aceste țări sunt catalogate peiorativ drept „grupul PIGS”, adică „grupul porcilor” (!). După întâlnirea cu ideologul (2013), Adrian Năstase declara cu ingenuitate: „Dughin este un personaj interesant. Desigur, discuția a fost mult mai amplă, fiind abordate atât evoluțiile actuale pe plan internațional, cât și posibile scenarii legate de viitoarea configurație geostrategică a lumii”. Tema latentă „Ucraina” încă nu era la ordinea zilei. Dar ce geostrategie să discuți cu Dughin, care nu acceptă altceva decât „Rusia pervaia?” În două rânduri, Dughin și-a lansat cărțile la București. În sala Dalles au fost prezentă multă „lume bună” dâmbovițeană, poate, nu exclud, unii veniți din simplă curiozitate. N-au scăpat prilejul să se „tragă în poză” cu marele gânditor moscovit. Interesant este cine i-a tradus cărțile – politicianul de la Chișinău Iurie Roșca, pe care autorul opurilor îl consideră „un prieten al Rusiei”. Fost și vicepreședinte al Parlamentului, Roșca este cel care l-a susținut în alegeri pe președintele rusofon de tristă amintire Vladimir Voronin. În anii unionismului romantic basarabean, Iurie a fost considerat și tratat drept un pion al reunirii, multe din subsidiile românești fiind îndreptate către formațiunea lui politică. Se pare că nu și-a abandonat credința într-o unire viitoare, pe care, de altfel, și Dughin o vede posibilă – dar numai în interiorul Uniunii Euro-asiatice. Fapt este că România o colindă, cuvântă și-s aplaudați cine, când și cum vrea, de la prim-miniștri rasiști la filosofi aberanți, ceea ce, la urma urmei, poate fi și o încurajatoare expresie a libertăților veacului. Mă-ntreb însă dacă oricare dintre noi ar putea hălădui la fel de nestingherit pe meleagurile lui Dughin spre a invita Rusia barem la respectarea dreptului internațional.