Mircea Radu IACOBAN

Moș Simion (îl cheamă, în acte, Simeon Prăjină) are o meserie mai puțin obișnuită: construiește acoperișuri din stuf. Multe dintre casele de pe valea Prutului poartă semnătura lui distinctă în orânduirea și legarea bine chibzuită a mănunchiurilor de trestie moldavă: „asta-i lucrătura lui Moș Simion”. Din rațiuni de promotion, peste acoperișul de tablă al propriei case a așezat și unul de stuf, spre a arăta că, neatins de rugină și completat pe alocuri la fiecare zece ani, stuful poate dăinui mai mult decât tabla. Numai că are clienți tot mai puțini, așa că a fost nevoit să-și caute îndeletniciri complementare, cum ar fi, de pildă, să culeagă trudnic din fundurile lutoase ale apei tulburi momeala hâdă numită vetrică, cândva repede cumpărată de pescarii amatori. Așa ne-am și cunoscut, pe vremea în care Prutul avea pește și subsemnatul chemare tinerească să hălăduiască înaintea zorilor prin râpile schinoase de pe malurile râului blestemat. Moș Simion duce lipsă de clienți, dar are din belșug idei. Tot ce vede serile la televizor este gata să comenteze a doua zi și, de câte ori, rar, ne mai întâlnim își varsă năduful. Deșteptăciunea lui țărănească „bate” ceva mai altfel temele zilei, și nu-i deloc lipsit de interes să auzi altfel de soluții și rezolvări decât cele pritocite de înțelepții adunați pe sticlă în conclavul talk-show-urilor. „Dom’le, aud că la București vor să dărâme ce s-a construit fără autorizație. Risipă prostească și de muncă, și de materiale, și de locuințe, la care se mai adaugă și truda dărâmării. Eu aș face altfel: aș confisca în folosul statului tot ce s-a construit ilegal – în afara, desigur, a ceea ce dăunează cumva locului și omului. Ai zidit în afara legii, să fii dumneata sănătos, ia-ți adio, preia statul, mai departe plătești chirie. Învățătură de minte, nici tu, nici alții să n-o mai facă!” N-am idee cum s-ar putea adopta vreodată astfel de reglementare, parcă văd sumedenie de ONG-uri repede și vehement protestând. „Și ONG-urile astea s-ar mai cuveni potolite: așa cum eu trebuie să dau samă pentru fiecare leuț primit, și ele s-ar cuveni s-o facă, altfel își bagă coada de departe cine vrei și cine nu vrei în ciorba noastră acră românească! Dacă m-aș lua după lege, și ceea ce adun din vetrică ar trebui să declar la ANAF, ei n-au nicio obligație, sunt stat în stat?” Mai departe, Moș Simion devine de-a dreptul primejdios: „Nu, dom’le, n-aș da nici un leu partidelor, de ce să huzurească pe banii mei și-ai dumitale? Cum vine asta, să adune voturile noastre plătiți tot de noi?” Încep să mă uit peste umăr dacă nu ne aude nimeni. Dar Simon n-are de gînd să se se astâmpere: „Președintele să mai iasă de la Cotroceni și să-și cunoască țara văzând-o cu ochii lui, fără consilieri, gărzi și protocoale simandicoase. Cuza de ce nu se temea să colinde cu ocaua toate cotloanele? Să-l văd că vine și la mine să vadă cum trăiesc și să audă ce mă doare. N-are decât să joace cât vrea... aia... cum se cheamă (îl ajut: golf), că-i om și el, da’ nu-l simt că-i al meu, aproape, umăr lângă umăr.” Coane Simoane, nu-i chiar așa de simplu, treburile țării sunt complicate și încurcate, nu mai merge cu ocaua, acuma se fură dintr-un condei într-o clipită milioane. „Tocmai de aia. Văru-meu Tudose se judecă de cinci ani pentru o sfoară de ogor moștenit de la tata, aș vrea să-l văd pe Președinte barem întrebând juzii de sănătate. Pe arătarea aia de la București au prins-o pe film furând voturi; dacă nu-i de partea ei, atunci de ce nu pune piciorul în prag, că în România el împărățește? Sau nu el?” Ei, hai, că mergi prea departe! Dar n-are de gând să se potolească: „Aud despre sporuri de praf prin cele birouri – adică țara plătește puturoșeania? Păi dacă-i colb, pune mâna pe mătură, stropește, scutură hârțoagele, nu lăsa să se adune mizeria, mie cine-mi plătește pentru mâlul pe care mi l-au adus puhoaiele în casa bătrânească? Nu-ș ce spor de pericol primesc judecătorii. Da’ nu-i asta-i meseria pe care și-au ales-o și-s bine plătiți pentru ea? Am ales să viețuiesc pe malul Prutului și-n fiecare primăvară mă năboiesc apele, îmi dă cineva spor de primejdie?” Trec, din motive ce țin de combaterea discriminării, peste postata de discuție în care Moș Simion a combătut pe tema LGBT; notez doar concluzia: „Să facă ce vor cu viețile lor, de ce-i lăsăm să ne bage pe gât felul lor de a fi?” A mai fost o coadă de monolog referitoare la Uniunea Europeană. Din nou, concluzia, evident exagerată: „Iaca, ne-am potcovit iar cu ascultarea la Înalta Poartă!” Îi dau o idee lui Moș Simion: s-o întoarcă pe aoperișurile verzi, poate, cine știe, ajunge în rând cu lumea, dar el o ține înainte cu stuful. Greu de urnit!