Mircea Radu IACOBAN

Presa oglindește tonusul unei nații. În cazul România-Republica Moldova, nația fiind aceeași, peisajul gazetăresc nu diferă prea mult – dacă n-am lua în considerare și mult mai directa „lucrare a Moscovei” în spațiul de dincolo de Prut. Încerc o „repede ochire”. Ai zice că „Moldavskie vedomosti” este un periodic basarabean. Într-un fel, este: e-nregistrat la Tribunal, apare sâmbăta, în limba rusă, investighează realități locale, are o redacție la Chișinău – dar principala este la Moscova, ceea ce dacă nu se prea se vede direct și ostentativ, se simte.

Iată concluzia ultimului articol de fond (sper că am tradus acceptabil din „limba omenească”): „Într-un cuvânt, ca și Gorbaciov pe vremea lui, Sandu (Maia, n.n.) a reușit doar prăbușirea țării. Pe atunci, secretarul general al PCUS a fost încântat de primirile cordiale de care s-a bucurat în Occident. La fel, liderii noștri sunt și ei încântați, fără să înțeleagă că nimeni n-o să-și ia în sarcină  întreținerea Moldovei. A dispărut socialismul în care «imperiul blestemat» a ajutat republicile să se dezvolte. A venit Capitalismul, iar acum fiecare este doar om pentru sine. În Occident, toată lumea așteaptă ca actuala guvernare să renunțe (!? n. n.) și atunci se va putea face ce vrei cu Moldova.” Păi, nu? Putin abia așteaptă.

Pe de altă parte, e ciudată opinia potrivit căreia Moldova, un soi de stat parazit,  nu va fi în veci de veci capabilă să viețuiască fără „întreținerea” altora... În ce privește războiul din Ucraina, gazeta așază și menține batista pe țambal: ai zice că „operațiunea specială” ar fi, dar mai degrabă nu-i! Iar un articol pur și simplu nerușinat din 15 iulie propune o interpretare total pro-moscovită a istoriei Moldovei. Ceea ce nu înseamnă că nu-s publicate și articole realmente cu miez și-ntre granițele adevărului, mai ales când este vorba de evenimente din sfera artei care permit abstrageri dintr-un politic prea înfierbântat.

Aproape o întreagă pagină din numărul săptămânii trecute este dedicată ieșeanului Ștefan Susai, prezentat ca scriitor, etnograf, regizor și fotograf. Deschisă la Chișinău, expoziția de fotografii „Oameni din Moldova” nu-i dedicată numaidecât fotografiei artistice, cu care exponatele contingențe reale ar avea, ci pozei-document, revelatoare pentru psihologii, caractere și, până la urmă, destine. Fotografia înserată în pagină înfățișează un vagon dintr-un tren de azi basarabean: câteva zeci de chipuri, nici măcar un singur zâmbet! Cât de mult vorbește fără cuvinte această pesimistă fotografie a tristeții copleșitoare și a perspectivelor înnegurate!

Pendularea primejdioasă între perceperea răului vizavi de bine o ilustrează Vsevolod Ciornei în „Săptămâna” (nr. 23/2022) cu o veche fabulă: „S-a îmbolnăvit un cal dintr-o gospodărie. Gospodarul a chemat veterinarul, acesta și-a examinat pacientul și a spus că, dacă nu se va ridica nici mâine dimineață, ar trebui omorât. Berbecul era prin preajmă, a auzit cele spuse, s-a dus în fugă la cal și i-a transmis mesajul. A doua zi dimineață, calul și-a adunat toate puterile ce-i mai rămăseseră, și când a intrat în grajd stăpânul, a sărit în picioare și l-a salutat cu un nechezat vesel. Gospodarul s-a bucurat nespus și a exclamat: «Adevărată minune! Trebuie să marcăm aceste eveniment! Să organizăm o petrecere cu frigărui!» Ocazie cu care au tăiat berbecul!”

Și cum într-o tabletă precedentă l-am evocat pe Ion Druță, susținător al existenței „limbii moldovenești”, iată și poziția scriitorul aproape divinizat în Basarabia și academician român față de limba rusă, evocată de către acad. Mihai Cimpoi, participant la un Congres al fostului Soviet Suprem (în „Gazeta de Chișinău” nr. 26/2022): „Ion Druță susținea ideea că și limbii ruse să i se acorde statutul de limbă de stat, dar, fiind alături de el, după ce și-a încheiat discursul, i-am explicat că nu e corect și că e necesar să mai intervină odată. Ceea ce a și făcut, limba rusă rămânând cu statutul de limbă de comunicare.” Redacțiapune punctul pe i: „Nimeni nu are nimic cu limba rusă, problema e ideologia agresivității, mesajele imperialiste pe care le seamănă lumea rusă în spațiul post-sovietic.”

„Gazeta de gardă” (nr. 26/2022) acordă două pagini unui interviu cu Laura Kovesi, aflată în vizită la Chișinău. Ultima întrebare: „Există vreo deosebire între corupția din România, despre care cunoașteți, și cea la nivel european?” Răspunsul: „Corupția și frauda se manifestă aproape la fel. Nu există o țară curată, în care nimeni nu comite nicio faptă infracțională.” Bine că aflăm, doar Codruța ne declarase cândva campioni!! Aceeași publicație răspunde la întrebările cetățenilor îngrijorați de perspectiva aderării la U.E. Iată câteva temeri, unele, naive: Republica Moldova va trebui să legalizeze căsătoriile între gay și lesbiene? Limba engleză va deveni limbă de stat? Toți cetățenii vor fi obligați să vorbească limba engleză? Va trebui să cedăm teritorii (n.n. – aluzie la Transnistria) odată cu aderarea la U.E.? Aderarea înseamnă pierderea suveranității? Apropierea de U.E. va influența aspectul religios al populației din Republica Moldova? Răspunsurile sunt liniștitoare – să vedem ce va fi să fie.