Mircea Radu IACOBAN

Fălticeni, oraș-creuzet al împlinirilor culturale prin veac, oferă cinstirea cuvenită valorilor intelectuale din contemporaneitatea urbei, astfel înfiripându-se un merituos continuum care, chiar dacă n-are cum avea uimitoarea strălucire de odinioară, aduce într-un prim-plan al interesului valori demne de tradițiile dichisitului oraș moldav. Cum suntem agresați ceas de ceas cu amenințările unei apocalipse nucleare ucigașă a lumii noastre – parcă n-ar fi de-ajuns războiul absurd de la graniță, seceta, Covid-urile, focul, sărăcia endemică, politicalele oable, carburanții (apropo: ciudat, în pofida tuturor scumpirilor aberante de care zilnic ne plângem, am circulat de la Iași la Fălticeni și retur ca niciodată, aproape în coloană, bară la bară!), fântânile secate, anafalbetismul funcțional, neo-marxiștii și toate celelalte năprasne ale veacului, un popas cultural la Fălticeni te aduce într-un spațiu reconfortant, calm, sigur, în care prevalează spiritualitatea, și uităm de prea lumeștile griji ale cotidianului. Marți, la biblioteca municipală din Fălticeni, un astfel de eveniment cultural a prilejuit întâlnirea cu scriitorul Grigore Ilisei, recent „împroprietărit” cu un spațiu ce va găzdui generoasa sa donație acceptată de Consiliul municipal și de primarul Coman: aproape 3000 de cărți, multe cu autograful autorilor (literatură, filosofie, artă plastică, estetică, istorie literară, beletristică – am recunoscut și câteva opuri de-ale mele); de-a dreptul monumental biroul de lucru al prozatorului, o masivă piesă din veacul XIX, tablouri, manuscrise, sculpturi, mobilier de epocă, menite și să amintească și de Tinel, regretata soție a scriitorului (de altfel, titlul complet al donației este „Ecaterina și Grigore Ilisei”). Sunt de-a dreptul invidios; cum cărțile mi-au potopit casa, am fost nevoit să expulzez mașina din garaj și să-l transform în bibliotecă-anexă. De, dacă nu m-am născut la Fălticeni... Cum spunea un comentator, fălticeneanul Ilisei este „unul dintre cei mai dinamici membri ai intelighenției ieșene” – asta, zic eu, în pofida primei impresii ce-o lasă, aceea a unei false lentori, de fapt, este vorba despre ne-grabă, calm, echilibru, temeinicie, toate „rimând” cu dimensiunea morală a scrierilor sale. A dactilografiat la acel birou din alt veac (vechea mașină de scris face și ea parte din inventarul donației) mai bine de 40 de cărți, (prima, cea de debut, i-am publicat-o la „Junimea”, o, tempora!, acum jumătate de veac), aflându-și timp și energie pentru sumedenie de alte activități creatoare și ele, dar în alt plan: a condus postul Radio Iași, a înființat Televiziunea ieșeană, a păstorit o vreme, după 1989, obștea scriitoricească moldavă. La o primă vedere ai spune că viața l–a răsfățat. Nici vorbă! Fiu de preot fiind, a trebuit, în „epoca de aur”, să-și poarte crucea destinului, semnând primele scrieri cu pseudonimul „Văleanu”, numele satului său aflat în mirifica „Țară a lui Labiș”, Mălini, și, din aceeași imaginară vină, a fost pur și simplu dat afară de la conducerea postului Radio Iași. Revenind la imaginea puțin obișnuitului birou de lucru: într-un fel, poate sugera investiția de statornică și solidă trudă a condeiului investită în atât de diversul univers al scrierilor sale, dar poate propune și un posibil, oricât de neașteptat, racord cu „sadovenizanta” limbă a prozei sale. Masivul birou n-avea cum îngădui limbajul sec practicat azi. Ilisei nu recunoaște vreo premeditare: în era computerelor, când se scrie tot mai... analfabet, încearcă să readucă în fondul principal lexical și cuvântul socotit vetust, fraza parfumată, floarea de stil, scriitura îngrijită, ca o datorie față de „limba vechilor Cazanii”. Cea mai apropiată de adevăr imagine a lui Grigore Ilisei o datorăm nu vreunui critic literar, ci unui slujitor al Bisericii. A scris-o Timotei Prahoveanu, episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Tâlcuitor al cuvintelor sacre, descoperitor al amintirilor copilăriei sau al celor din anii apropiați nouă, Grigore Ilisei este unul din scriitorii adevărați care se află de peste 50 de ani la masa de scris, ostenind și căutând lumina într-o lume tot mai puțin preocupată de valori și înțelepciune, spulberând bariere, risipind potrivnici și oferind și altora exemplul”.