Mircea Radu IACOBAN

Din nou se cuvine să amintesc de aniversări și comemorări neglijate de oficialități: acum 170 de ani murea Nicolae Bălcescu. Niciun român nu i-a vegheat, la Hotelul „Trinacria”, ultimele clipe, dar a fost prezent, neagră ironie, consulul otoman... De câte ori s-a întâmplat să mă aflu la Palermo am trecut prin locurile amintind de pașoptistul care, dispărut la 33 de ani, a lăsat adânci și de neșters urme în istoria românilor. Un bust, alăturat de acela al prietenului său Garibaldi, și două plăci comemorative, una pe fațada hotelului și alta, amplasată la centenar, în osuarul Capucinilor, ar aminti de revoluționarul român.

Cea de a doua, de apreciat ca gest comemorativ, aduce o informație falsă, fiindcă trupul lui Bălcescu n-a fost coborât niciodată în catacombele Capucinilor, ci i s-a pierdut urma într-o groapă comună. Cine-l mai citeşte azi pe Bălcescu? O vreme, a fost bine cunoscut românilor datorită... chipului de pe bancnotele de 100 de lei, ediţiile 1952 şi 1956; de citit, nici şcolerii n-o mai fac, câtă vreme-i mult mai simplu-i să ia de-a gata, la nevoie, referatele şi rezumatele de pe Google.

Am găsit, la un anticar, o cărţulie intitulată „Monografii istorice”, publicată, cred, prin 1920 (nu se precizează anul) la Editura Societăţii „Prietenii istoriei literare”. În prefaţa semnată misterios „I. Garabet” (n-aș crede să fie Ibrăileanu, care, de regulă, evita să semneze cu prenumele armean) se fac referiri şi la „marele talent descriptiv şi narativ” al lui Bălcescu. Ai senzaţia, citind cartea, că nu tocmai preţuita (azi) istorie a românilor se poate asemui cu un bloc de marmură în care zac sumedenie de statui nebănuite, ignorate, în cel mai bun caz, uitate. Şi ce teme formidabile ar avea la îndemână literaţii veacului XXI dacă i-ar mai interesa cât de cât şi istoria neamului, numai că subiectele istorice nu mai sunt de mult la modă! Unele întâmplări sunt triste, altele de-a dreptul hazlii.

„Trăiască Vizirul!” – a strigat logofătul Ionică Tăutu, dând dintr-o dată pe gât cafeaua cea necunoscută ca pe o duşcă de rachiu. Fusese primit la Palatul Topkapî şi, la uşa vizirului, s-a descălţat de cizme, lăsându-le în paza slujitorilor săi: „să nu i se fure”. O scenă shakespeariană „in nuce” rămâne cretina ucidere a lui Miron Costin, care a cerut armaşului răgaz să-şi înmormânteze soaţa. I s-ar fi dat, dar o nouă poruncă a analfabetului Constantin Cantemir a făcut să-i cadă grabnic capul în colbul unei uliţe din târgul Roman...

În 1789, prinţul Coburg a cerut românilor jurământ de supunere şi credinţă, numai că textul jurământul s-a arătat a fi aberant: pretindea că noi am fi fost cândva supuşi ungurilor şi nu „chezăşuia” nici unul dintre privilegiile Principatului. Închipuiți-vă scena ce a urmat: boierii aflați la Mitropolie l-au înconjurat pe translatorul nemţilor, Markelius, şi au început să se sfădească şi să se îmbrâncească. Mitropolitul a dat citire, cu voce slabă, unui alt text „scos din sân”! Atenţia lui Markelius fiind distrasă, nemţii au semnat un alt jurământ, care ratifica doleanţele muntenilor. Și așa a rămas! N-aş crede că domnitorul Nicolae Mavrogheni, fiu de zidar din Fanar şi biet slugă la un Paşă, a auzit vreodată de isprăvile lui Caligula, „damnatio memoriae”, care şi-a înnobilat calul. Urcat pe tronul de la Bucureşti, fanariotul Mavrogheni a găsit de cuviinţă să-şi îmbrace în caftan iapa sa de paradă, Talavaşi, declarând-o boier şi dându-i titlul de Clucer! Până la urmă, a fost descăpăţânat de turci şi acest Caligula muntean, ca urmare a intrigilor de curte.

De altfel, istoria noastră, alături de momentele ei glorioase şi memorabile, este plină de intrigăraie, trădări, şoapte otrăvite şi pâri la Poartă. Bălcescu le inventariază conştiincios – el însuşi având a suferi de pe urma lucrăturilor subterane. Rămâne să cugetăm barem asupra ardentei actualităţi a frazei cu care Bălcescu îşi începe „Cuvântul preliminariu”: „Românii au trebuinţă astăzi să se întemeieze în naţionalism (citiţi: patriotism, n.m.) şi în curaj şi să câştige statornicia de caracter.” Aici e aici: statornicia de caracter.