Mircea Radu IACOBAN

Vernisaj și lansare de album. Lume bună, peste o sută de invitați, pupături, felicitări, televiziune, flori – mă rog, tot tacâmul. La un moment dat, mare surpriză: apare un ins ca oricare altul, dotat cu papion și trandafirii de rigoare. Toată lumea îl privește siderată și încep șușotelile, fiindcă noul venit, culmea culmilor... poartă masca obligatorie cândva, anacronică acum – singurul din incintă care continuă să arboreze incomodul accesoriu vestimentar sanitar impus de  Arafat și firește contestat de Simion. Comentarii cu jumătate de voce: „Ce-i cu ăsta? Îl cunoaște cineva?” „Aș zice c-ar putea fi... da-i mascat, cum să fii sigur?” „Ba cred că nu-i decât un ipohondru și-atât, din ăia care văd Covid și când deschid frigiderul, ăștia se tem și de umbra lor”. „Ori poate o fi fost amendat pentru nepurtarea măștii și acum protestează în bășcălie, luându-ne  peste picior.”„Oameni buni, paza bună trece primejdia rea: dacă-i abia ieșit din spital, că virusul se cheamă altfel da’încă-i viu, se mai raportează cazuri, ieri au murit patru, ăsta ne îmbolnăvește pe toți! Feriți-vă!” Mai lipsea să fie suspectate și florile: n-a zis doamna Șoșoacă că s-a încercat otrăvirea ei cu trandafiri infectați? Cum ciudatul personaj se oprea să vadă mai bine un tablou, cum rămânea singur. După care, repede, în jurul mascatului s-a rotunjit un cerc vidat din centrul căruia, nedumerit, cu buchetul ținut în stânga și pălăria în dreapta, oaspetele privea pe toată lumea cu stinghereala pe care ți-o dă  neașteptata și nedorita unicitate într-o deplină unanimitate. La sfârșitul festivității, când s-a ciocnit ritualul pahar de șampanie, a rămas izolat într-un colț de masă. Nu-i vorbea nimeni, privirile către dânsul erau furișate, bănuitoare și compătimitoare („are el ceva, nu degeaba...”). Numai că, de fapt, era singurul care respecta la literă legea, fiindcă în astfel de  aglomerate împrejurări purtarea măștii încă nu-i oficial abolită! Ai spune că mărunta întâmplare arată doar cum se-ntoarce roata și ceea ce ieri era considerat normal azi e pe dos – nu odată s-a întâmplat și-o să se mai întâmple, „c-așa e lumea, o comedie.” Doar că se ivesc și alte sugestii, între care bănuiala că, la noi, este mai degrabă suspicionat cel care respectă legea decât cel care o încalcă. Dacă ne convine decizia, Curtea Constituțională e demnă de tot respectul, dacă nu, acolo e-un cuibar de comuniști reciclați. Nu contează temeiul juridic al hotărârii Curții, adesea unica posibilă  din perspectivă constituțională, ci of-ul și umorile interesului personal ori de grup.  Rămân buni în grad revoluționarii făr-de-revoluție din cutare târg, da-i primită cu entuziasm excluderea lui Iliescu. Vorba lui Hrușciov: „ce, legile ne-au făcut pe noi, sau noi am făcut legile?” Încălcarea flagrantă a legislației este privită cu îngăduință caldă  în cazul X și sancționată drastic în cazul Y. Justiția se dovedește oarbă într-adevăr, dar nu în sensul clasic, al nepărtinirii, ci taman pe dos. Și nu că nu vede, ci nu vrea să vadă, continuând să condamne ori să ierte nu cauze, ci persoane. Poate exista un caz mai flagrant și mai incontestabil dovedit decât incursiunea nocturnă a emulilor Clotildei în zona total interzisă a depozitării sacilor sigilați cu buletine? Apropo: aud fătucile de pe la televiziuni vorbind mereu  despre ilegala intruziune în „camera în care se numărau voturile.” De unde și până unde? Voturile erau numărate de mult la Secții, de cei autorizați s-o facă, cu procese verbale semnate de toți reprezentanții partidelor; în noaptea cu pricina s-a încercat, și, probabil izbutit, doar vicierea votului. Oriunde în lumea cea largă, poate prin Tanganica nu, doar infracțiunea simplă, aceea a incursiunii (filmate!!) a intrușilor, „noaptea, ca hoții”, într-un spațiu total interzis, ar fi imediat și sever sancționată. La noi, după atâta amar de vreme, nici n-au fost interogați făptașii! Ce Justiție o mai fi și asta? Toată România se întreabă mut, așijderea mut se răspunde. Cauze identice sunt instrumentate cu lăudabilă celeritate, în vreme ce altele, probabil cu premeditare zac între cartoanele dosarelor ani întregi, așteptându-li-se clasarea prin depășirea termenelor legiuite. De ce nu explică ministrul Justiției motivele imoralelor tărăgănări? Ar însemna nepermisă imixtiune în derularea proceselor? Dar cu adevăratele imixtiuni cum rămâne? Unde-s vibrantele mitinguri de protest de odinioară? A amorțit de tot simțul civic? Continuă să funcționeze la noi protecții și afurisiri din zona ambasadelor? Oroarea războiului din Ucraina a trimis într-al șaptelea plan al interesului național tristețile orânduielilor juridice românești.  Purtătorul măștii decorative de președinte, care nu s-a sfiit să îmbrace, partinic și neconstituțional, geaca roșie, și care a stuchit când și cum i-a venit la gură un partid sau altul, până la urmă i-a dezamăgit și pe unii, și pe ceilalți. Ca să vezi unde am ajuns cu discuția plecând tot de la o mască – legală și nepotrivit arborată! Până la urmă, omul nostru de la vernisaj, intuind  că-i nedorit, a salutat cu pălăria în direcția oricui, a lăsat trandafirii pe un colț de masă și și-a văzut de drum.