Mircea Radu IACOBAN

Îmi amintesc ce tărăboi s-a iscat când Cenzura a refuzat izbăvitoarea ștampilă pătrată cărții lui Geo Dumitrescu intitulată suspect „Libertatea de a trage cu pușca”: „Asta-i veritabilă instigare la violență!” Poetul a protestat, a trimis memorii, arătând că despre metaforicul „pistol ghintuit cu douăzeci și patru de focuri” „găsit printre manuscrise” a scris taman în vreme de război (poemul apăruse întâia oară într-o revistă „Kalende” din 1943!) și, fără pic de entuziasm, în cele din urmă titlul a fost acceptat de „foruri”. Oricum, sensul versurilor era cu totul altul, vorbind despre puterea deciziei umane de a modifica, fericit sau nefericit, sensul existenței. Peste ocean însă, și nu de ieri de azi, libertatea de a trage cu pușca este înțeleasă la propriu și chiar consfințită prin Constituție. Mai este legiferată în Guatemala (articolul 28 din Legea fundamentală), Cehia (decretat recent, în 2021!), Elveția (aprobat prin referendum în 2011), Mexic (din 1917) și Marea Britanie (reglementat ultima oară în 1953 ca „drept natural la rezistență și autoconservare”, după cum scria încă din veacul XVIII sir William Blakstone). Mai există și câteva țări din America latină (Bolivia, Columbia, Costa Rica, Honduras, Nicaragua) care îngăduie posesia armelor letale, dar cu condiționări și limitări. Singura din lume în care nu-i nici o restricție rămâne USA, unde sunt împușcați în fiecare zi 316 americani, cei mai mulți, ca să vezi, în afara locuințelor – iar Curtea supremă a decis că „statele nu pot să restricționeze dreptul de a deține pistoale pentru autoapărare în interiorul propriei locuințe” (în statul Tennessee pistolul poate fi arborat la vedere și purtat fără vreun permis special!) De unde și expansiva reacție în lanț: dai unuia dreptul, ești obligat să-l dai și celuilalt, spre a se apăra de vecinul pe care tocmai l-ai înarmat. Drept pentru care, recent, președintele Biden a trebuit să exclame excedat „Violența cu arme de foc în această țară este o epidemie, o rușine pe plan internațional”, cerând Congresului să adopte „rapid măsuri pentru controlul vânzării armelor de foc.” De-or fi aprobate, mare scofală nu-i, fiindcă un imens arsenal se află de mult în posesia cetățenilor, inclusiv puști automate de asalt. Este vorba despre o decizie pur politică, și tot Biden vorbește despre imensa presiune a producătorilor de arme letale, susținută de Trump și de partidul Republican: „Când, pentru numele lui Dumnezeu, vom ține piept lobby-ului pentru arme de foc?” Prea curând se pare că nu, armele se cumpără șuvoi de la aceleași magazine care vând și făină, așa că zilnic se adaugă noi cifre pe lista și așa enormă a deceselor prin împușcare și a masacrelor în școli. În 2016, un singur bărbat de 28 de ani, cu probleme psihice și antecedente în grupări teroriste, a ucis într-un atac armat 50 de persoane și a rănit alte 53! În 2017, tot un singur trăgător a omorât 59 dintre participanții la festivalul de muzică de la Las Vegas și a rănit peste 400. În locul din care a tras s-au găsit 23 de arme, iar acasă mai avea încă 19! N-a fost condamnat întrucât apărarea a dovedit că avea și el probleme psihice. Adevărat record: în USA se cumpără (lesne!) o armă la fiecare 6 minute! Limitarea vânzărilor, deocamdată puțin probabilă, rezolvă și nu rezolvă, printre cauzele cu adevărat profunde, în afara dereglărilor psihice, numărându-se bagajul cultural și educația șubrede, sărăcia endemică din anumite zone, frustrările, inegalitatea socială și, se spune, rasială, decepțiile de tot soiul, teribilismul juvenil, neomarxismul agresiv ș.m.a., tare deloc eradicabile de azi pe mâine și nu toate la îndemâna unui stat în care posesia armei de foc face parte, prin tradiție, dintre elementarele drepturi cetățenești. Nici nu mai știi care-i marele și adevăratul flagel al contemporaneități, drogurile sau armele de foc, amândouă ucigașe și prea târziu desemnate ca flagel național. Și fiindcă a venit vorba despre droguri: iată că avem și noi la morgă drogații noștri veniți să se „defuleze” la nefericitele festivaluri muzicale (eu unul, iertată fie-mi „defazarea”, le-aș mai rări) inițiate și organizate de întreprinzători fără scrupule. Discuțiile pe această temă din ultimele talk-show-uri televizate sunt pur și simplu ridicole. O fi chiar vinovat primarul fantoșă al Capitalei, cum a fost și Ponta la „Colectiv”? Aiurea: nici o percheziție la intrarea zecilor de mii de tineri derutați și înfierbântați pe stadion n-are cum fi eficientă câtă vreme o porție de patru „prize” încape într-o cutie de chibrituri: săptămâni în șir ar dura un control riguros și eficient la intrare, câinii specializați sunt câți sunt, metode tehnice adecvate încă se caută și, oricum, nu le avem. Eforturi se fac în toată lumea și-n cazul armelor de foc, și-n acela al eradicării drogurilor, lupta se cuvine continuată și intensificată, dar alte speranțe cu adevărat încurajatoare n-avem deocamdată a ne pune decât în voia... bunului Dumnezeu!