Mircea Radu IACOBAN

Nimic nu-i nou sub soare! Putin nu s-a născut din spuma mării, iar o variantă sau alta de putinism ca rețetă „democratică” de orânduire a marcat destinul rușilor și al Rusiei din totdeauna (vezi și observațiile marchizului Custin, datând de acum 200 de ani – le-am comentat într-o tabletă precedentă). Nu o dată omenirea a fost avertizată, doar că în numele neamestecului în treburile altora și respectului acordat dreptului fiecărui popor de a-și decide conduita în afacerile interne au determinat o expectativă europeană flască și îngăduitoare. Exact ceea ce Putin nu face, considerându-se îndreptățit de pronia cerească, sub un pretext sau altul, să fericească alte nații bombardând, „denazificând” și „eliberând” cu scandaloasă nonșalanță popoare deloc dispuse să accepte „ajutorul” rus. Ca-n povestea cu bătrânica ajutată să treacă strada deși n-avea de gând s-o facă...Tradusă la noi, cartea „Rusia contraatacă”, semnată prin 1989 de ziarista de la „Le Figaro” Laure Mandeville, a trecut prea puțin luată în seamă, deși sesiza îngrijorătoare similitudini cu evoluții din spațiul românesc. Recitită azi, impresionează prin meticulozitatea și profesionalismul analizelor, evident nutrite din zicerea lui Talleyrand „Popoarele ar fi înspăimântate dacă ar ști ce oameni mici le guvernează!” A devenit o tradiție faptul că studiile cele mai pertinente privind realitățile post-sovietice din sfera de dominație rusă să fie datorate unor gazetărițe de curaj, pentru anihilarea cărora s-a ajuns până la asasinat (Politkovskaia). Investigații directe în teren ale Laurei Mandeville conferă analizelor o profunzime inaccesibilă prestației din birou a „analiștilor politici”. Nu numai că scrie cu ne-milă despre Putin în țara lui Putin, unde oricui i se poate întâmpla oricând, orice, dar, extinzând cercetarea asupra contextului internațional, propune concluzii ce n-o fac tocmai simpatică nici chiar în tabăra democrațiilor occidentale. Titlurile capitolelor vorbesc de la sine: „Puterea carnivoră”, „Jaful oligarhic”, „Ambuscada nomenclaturii”, „Jaful din spatele democrației”, „Jaful cekist”, „KGB incorporated” și altele, la fel de contondente. Ascensiunea lui Putin și consolidarea continuă a puterii noului țar au fost principalele obiective ale ziaristei franceze. Poți avea rezerve față de ipotezele avansate, dar e imposibil să le treci cu vederea. Fostul locotenent-colonel KGB Putin avea nevoie de un pretext-declic menit să-i confere rangul de salvator al nației. Un naționalism latent, nociv până la capăt, stăruie în mentalul tuturor popoarelor și, bine manipulat, aduce consistent spor de prestigiu și autoritate celor ce izbutesc, profitabil, să și-l atragă. Autoarea nu spune răspicat, dar lasă să se înțeleagă că atentatele moscovite atribuite cecenilor au fost, de fapt, orchestrate de foști colegi ai KGB-istului de la Kremlin. Putin a declarat că „făcând să explodeze casele compatrioților, bandiții au făcut să explodeze statul”; în realitate, avea să explodeze cota de popularitate a hotărâtului și nemilosului președinte, ajunsă acum până-n pragul isteriei colective. Un capitol special, dar și numeroase alte referiri pasagere, denunță persecuțiile la adresa presei incomode, trecută printre realele amenințări statale (ceea ce, la noi, a încercat cândva s-o facă și Băsescu). Foarte repede, gazetele ne-amice au dispărut una câte una, emisiunile critice așijderea, posturi de televiziune și-au preschimbat vitriolul prelins din ecrane în apă de trandafiri, ajungându-se până la suprimarea fizică a unor gazetari și la agresarea familiilor – toate fiind menite să acopere „super-prezidențializarea regimului”. Putin a declanșat apoi răfuiala cu „oligarhii” care, cândva, i-au susținut ascensiunea (Berezovski, Abramovici, Hodorkovski ș.a.). Cum aproape toți acești magnați ruși sunt evrei, acum adăugându-se și naționalitatea neașteptatului (ca reacție hotărâtă) Zelenski, s-a mizat și pe un anume antisemitism tradițional. La vremea ei, „bomba” arestării lui Hodorkovski, judecat „la penal” pentru acuze din dreptul civil și trimis într-un lagăr din fundul Siberiei, a fost mai degrabă aplaudată decât contestată. În fine, Putin și-a consolidat tronul și datorită conflictului din Georgia, unde s-au raportat 2000 de morți ruși față de cei... 42 reali (vezi și numărătoarea de la Timișoara...), iar păienjenișul lucrăturilor tip KGB a răsturnat complet adevărata relație atacator-atacat. Ceea ce, conform rețetei, s-a încercat și-n Ucraina, numai că, în sfârșit, lumea a luat seama și a reacționat decis și unitar. „Rusia este bolnavă” – conchidea Laure Mandeville.