Mircea Radu IACOBAN

De regulă, astfel de articole încep cu banalități justificative de genul „am toată  stima și prețuirea pentru marea literatură rusă, pentru contribuția artelor și științelor ruse la constituirea tezaurului culturii umanității”, după care urmează o imperativă schimbare de ton: „dar nu pot decât să condamn invadarea Ucrainei și atrocitățile săvârșite de armata lui Putin care...” etc. etc. M-am născut în vreme de război și, pe la cinci-șase ani, când făceam vreo boacănă, mama mă îngrozea cu amenințarea „te dau la ruși!” Din 1944 și până prin 1958, asta a rămas sperietura copilăriei noastre: parcă venea din poveștile spăimoase cu balauri și Muma pădurii. Pe atunci, „stima și prețuirea”, draconic impuse oficial, aveau acoperire reală mai degrabă printre intelectualii autentici, care, chiar dacă erau întemnițați la pușcăriile din Sighet, Pitești, Suceava, își mențineau respectul pentru Dostoievski, Ceaikovski, Ulanova. Valabil și pentru Wagner, preferatul lui Hitler, ori Goethe, Schiller, Einstein. Una-i una, alta-i alta. În 1958, când eram student în anul al doilea, am fost încolonați și duși la gara Iași să ne luăm cu drag adio de la ocupanții ruși; am fost avertizați că, de astă dată, uralele nu-s îngăduite. „Vin rușii!” s-a încuibat în subconștientul estului european ca terifiantă și perpetuă amenințare sinistră; iat-o acum, de-a dreptul incredibil, la ordinea zilei! Primii și cei mai expuși sunt acum basarabenii: tot ce au izbutit din greu să dreagă și să construiască în ultimele decenii s-ar duce de râpă. Îmi închipui cu jale ce ar urma după „referendumuri” de tip Crimeea: Dodon s-ar reinstala la Președinție, Vasile Stati, istoric oficial, va fi noul președinte al Academiei, rusa ar redeveni „limbă de stat”, kirilița alfabet oficial, „moldovineasca” a doua limbă (chiar dacă nu se va întoarce de tot „la cuhne”, va avea statut de tolerată). Toate legăturile cu România, „stat fascist”, vor fi tăiate, și împotriva unioniștilor ar începe persecuțiile de odinioară. Primii vizați vor fi cei cu cetățenie română, iar tema Unirii, și așa destul de firavă, ar deveni o amintire. Transnistrenii, „eliberați de sub basarabeni” (culmea culmilor: rușii vorbesc despre „rușii ostracizați în Transnistria”, teritoriu aflat de decenii sub deplină stăpânire rusească!!) cândva cei mai prezenți în funcțiile de conducere de la Chișinău, probabil că ar renunța la bizara lor independență spre a reveni în ranguri cu pretențiile de altădată. Pe undeva poate-i mai bine că „trădători” precum Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Dimitrie Matcovschi, s-au ridicat la ceruri: dacă și până acum s-au găsit rusofoni care să le spargă geamurile cu pietre, vă închipuiți ce ar trebui să îndure cu rușii și slugile lor stăpâni peste Prut! Țărișoara s-ar goli, tinerii, câți încă n-au plecat, s-or bejeni degrabă, și de rămas ar rămâne taman rusofilii veniți din spațiile nemărginite ale Estului. Zarurile sunt aruncate, nu văd cum ar putea Europa să intervină: repertoriul sancțiunilor la adresa Rusiei este în curs de sleire și au apărut de acum istețe căi lăturalnice de a le reduce eficiența. Iar istoria se repetă: Putin, în 2022, vorbește despre „război total”, sintagmă inventată de nemți în 1944, când l-au numit pe Goebbels „plenipotențiar al Reich-ului pentru războiul total”. Funcție ce i s-ar potrivi-mănușă lui Lavrov: doi mari maeștri ai minciunii în slujba unui al treilea zărghit, Hitler, respectiv, Putin. Ce s-ar întâmpla în Românica? De fapt, n-aș crede, dar hai să punem răul înainte. Fantazăm, însă nu chiar până la capăt, și glumim cu frica-n sân. Prima salvă de rachete rușii ar îndrepta-o, logic, spre Deveselu, care, înainte de a apăra pe alții, ar trebui să arate că poate să-și poarte de grijă singur. Ar urma Constanța și baza de la Kogălniceanu. Ostașii noștri, sub comanda însuflețită a legendarului Simion, ar fi rezistat pe malurile Prutului până la ultimul cartuș, tras din străfundurile istoriei cinematografiei de comisarul Moldovan. Cu armata lui Putin în țară, probabil că vom avea și noi, că-i la modă, un președinte actor: cine altul decât Dan Puric? Șoșoacă va fi ministru al Justiției, Iulian Bulai va oficia la cultură, Nicușor Dan va deveni și el ceva pe undeva, nu contează unde, că tot nu va face nimic, Ducatul Transilvaniei, cu Sabin Gherman președinte și Rareș Bogdan prim-ministru, va îngloba și ținutul autonom săsesc, Iohannis, secretar general la NATO, va decide o zonă de excludere a conflictului în aria celor șase case de la Sibiu, Băsescu, în sfârșit, își va mai ține gura – nu și Teodosie, noul Patriarh. La școală se va învăța limba rusă cântând, pensiile speciale se vor plăti în ruble, iar cei care au considerat că-i mai bine și mai de perspectivă să-nvețe engleza decât rusa au zbârcit-o de-a binelea, viitor politic avându-l doar cei ce știu cânta corect și până la capăt „șiroka strana maia rodnaia!” Râdem noi, râdem, dar…