Mircea Radu IACOBAN

Am mai evocat în această rubrică năstrușnicul „Catastif” clujean din anii 1951-1954, recent dat publicității la Editura „Anamarol” (v. „Monitorul”, 8 aprilie 2022), un  document revelator pentru starea literaturii  române în anii celui mai crunt și deșănțat proletcultism. Se străduiau să-l impună un grup (ezit să scriu „organizat”, ca-n limbajul rechizitoriilor penale, dar chiar temeinic organizat era!) de scriitori  ardeleni în frunte cu A.E. Baconski, care, peste două-trei decenii, aveau să-și combată cu egală vehemență taman propria lor strădanie de odinioară. Era în anii negri în care, cu Armata Roșie în țară, „Ana, Luca și cu Dej / au băgat spaima-n burgheji”, și scriitorul român aflat „sub vremi” era obligat să țină seama de tot soiul de comandamente, sarcini și indicații, accesul la tipar în puținele publicații  literare fiind sever condiționat de riguroase criterii tematice. Poezia, despre  care Keats spunea că „de nu răsare la fel de firesc precum frunza pe un copac, e mai bine să nu se nască deloc”, viețuia sub teroarea epicului „despre”. Dar nu orice „despre”, ci acela agreat, recomandat, impus, iar redacția „Almanahului literar” se străduia să aducă poemele colaboratorilor în matca recomandată: „Problema cea mai  importantă a poemului lui Al. C., aceea a legăturii  SMT-ului  cu satul, influența economică și  politică a SMT-ului asupra țăranilor e palidă.” Poate va izbuti  mai mult în viitorul poem „despre” minerii  din Șorecani. A. G.  calcă   cu stângul în poemele „despre” moți: „Nu se vede esențialul, înapoierea, exploatarea sângeroasă a acestor locuri, dușmanul  de clasă este cu totul absent.” Și Beniuc n-o prea nimerește: „Figura tov. Gheorghiu Dej reiese mai bine dintr-un fragment al poemului lui Deșliu decât din poemul închinat în întregime Secretarului General al PMR de către Mihai  Beniuc.” Mai  orientată pare o tânără poetă debutantă care scrie versuri „despre” „Apărarea patriei  în Sud, împotriva titoiștilor, apărarea eroică de către armata noastră, moartea unui ostaș care veghea în observator, granița care semnifică hotarul a două lumi…” Alt debutant propune, și redacția acceptă fără rezerve, sumarul unui poem „despre” „armata, apărătoare a realităților socialiste”. În cele cinci cânturi urmează a fi zugrăvită „construirea unui mare pod de cale ferată, frumusețea locului, paza ostașului lângă acest pod, aspecte din viața ostașilor în timpul liber, evocarea locului, a satului, cu realitățile lui, a primelor trenuri care trec pe noul pod, informația că deseară vor veni oaspeți de la Partid să vadă  podul, vine trenul așteptat, din tren coboară 3 dușmani care încearcă aruncarea în aer a podului…”.  În numărul 10 al Almanahului, poezia arată astfel: un poem închinat lui Gheorghiu Dej, altul Păcii și al  treilea prieteniei româno-sovietice. Dar nu-i chiar așa de simplu: „Deși poemele închinate tov. Dej nu au fost văzute în ultima lor formă de regionala de Partid, ne-am hotărât totuși  să începem re-paginația, pentru  a câștiga timp.” Tenace, redacția comandă poezie „despre”: lui M.A. i s-a cerut „un poem despre femeile luptătoare”, A.G. va scrie o poezie „despre” stahanoviștii din Baia Mare, poetul R. este sfătuit să scrie „satire anti-imperialiste”, în vreme ce „tovarășul B. lucrează să-și refacă poemul despre reforma monetară.” Din păcate, recolta poetică nu este pe măsura așteptărilor: I.H., „așezând ciobanul - erou pe vârf de culme și lăsându-l să contemple munca de la Canal, de la Bicaz și de aiurea, se situează pe o  poziție greșită, ruptă de viața propriu zisă”. „La tov. V.F., secerișul, ca proces de muncă, este slab redat. Nu  se văd dificultățile pe care le  înfrâng  oamenii și nu se vede  rolul conducător al Partidului.” Nici  poemul lui G. nu-i de aplaudat: „cititorul rămâne cam indiferent față de întâmplările cu găinile tocmai pentru faptul  că poetul nu-i știe trezi ura împotriva acelei scorpii care fură hrana de la gura copiilor necăjiți ai moților.” Și tot așa înainte: cam astfel se cuvenea să  arate noua noastră literatură! Citit cu atenție, „Catastiful” revelează printre îndrumătorii de atunci ai scrisului românesc și personaje care supralicitau, plusând „pe linie” cu obstinată râvnă proprie, și autori de contondente turnătorii „colegiale”, și vechili politici de vocație, și tinerei de bună credință ce încă n-aveau curajul să schițeze vreun gest împotriva curentului, după cum poate fi descifrat și năduful cu care unii intelectuali autentici erau obligați să suporte, ba chiar să și recomande, rețete calpe și stupide de confecționat  „poezie”. După cum nu-i deloc exclus să fi existat, în acei turburi  ani de început, și câte un dram ori mai  multe de adeziune sinceră la „comandamente”. Greu de stabilit cine, ce, cât și cum – drept pentru care am recurs doar la inițiale. Detalii pot fi aflate în cele trei excelente dialoguri Ion Brad - George Corbu Jr. publicate ca anexe ale cărții. Cu  precizarea că aproape toți cei  din năstrușnicul „Catastif” au avut parte de un destin literar fericit opozabil prestațiilor dintâi. Dar barem știm de unde s-a plecat.