Mircea Radu IACOBAN

Moment aniversar: se împlinesc 50 de ani de când, la Editura „Junimea”, publicam cartea lui Toader Hrib „Cronica de la Arbore”. Cu vreo șase decenii în urmă, uşa casei de la Arbore mi-a deschis-o Magdalina. Nu ştiam că-i complet surdă; suferise de tifos în 1945 şi, de atunci, n-auzea deloc. Rămăsesem în cerdac, împreună cu Florenţa Albu; Magdalina întreba, din ochi, ce poftesc cei doi orăşeni şi, când ne-a citit pe buze numele Toader, s-a dat la o parte, poftindu-ne în casa-muzeu. A apărut şi Toader Hrib – desigur, în costum naţional bucovinean. Parcă văd şi acum ochii lui mari, albaştri, ochi de cine-vedetă, uşor osteniţi, totuşi, luminoşi şi pătrunzători. Meritul descoperirii ţăranului auto-didact în postura de scriitor (ţinea un jurnal-cronică de-a dreptul formidabil prin sinceritate, originalitate şi totală lipsă de contrafacere) îi revine poetei Florenţa Albu. Ea mi-a atras atenţia asupra Cronicii și cronicarului, şi iată-ne în ciudata casă-muzeu. Cam aşa arăta, „inventariat” succint de Florenţa, interiorul de la Arbore: „cioburi de lut ars şi paşnice unelte de lemn, alături de armele tuturor războaielor – iatagane, zale ruginite, cărţi şi ghiulele, lăzi de grenade; lângă lăzile de zestre, opinci agăţate de roata unui tun; un meteorit lângă cărbunii stinşi într-o strachină, descântaţi cândva, leac pentru spaime; monedele tuturor tîrgurilor încheiate pe acest pământ, cu preţul şters şi efigiile uitate de timp; plugul de lemn şi balanţa, lângă ocaua lui Cuza” şi „Istoria frumosului Arghir” tipărită în chirilică; scara şeii haiducului Darie, lângă fluiere şi-un cimpoi”.... etc. etc. etc. Un fantastic bric-a-brac, chemat să depună mărturie pentru „a fost odată”, sub cronicărescul îndemn „să să ştie”. Am tipărit „Cronica de la Arbore” în mai multe ediţii. La prima lansare, am trimis maşina Editurii să-l aducă pe moş Toader din Țara de Sus. Când a apărut, falnic în uşa librăriei din Piața Unirii, îmbrăcat în bundiţă tivită cu jder, un murmur de surprindere s-a prelins dintr-un capăt în celălalt al sălii: era cel dintâi ţăran autentic invitat să-şi lanseze o carte la Iaşi! După 1989, „Cronica de la Arbore” a coborât în nedreaptă uitare. Cine o reciteşte, va fi bucurat de redescoperirea unui univers rural profund original, cu adevărat românesc, emoţionant şi entuziasmant tot odată.... După ani şi ani, l-am vizitat din nou pe moş Toader. Aşa surdă cum era, Magdalina auzise de mult chemarea cerurilor, plecând în cealaltă lume. Toader Hrib nu mai avea nici glas, nici putere – dar nu se dădea bătut: şi-a înregistrat prezentarea muzeului pe casetofonul ce-l purta agăţat la gât. Când se ivea vreun vizitator, dădea drumul la bandă şi-şi însoţea vocea de altădată cu gestică de dirijor, arătând cu cârja, de pe scaun, obiectul despre care se făcea vorbire în difuzor. Apoi, s-a mutat şi Toader Hrib în ceruri. A rămas „Cronica”. Căreia i s-ar potrivi cele scrise de ţăranul de la Arbore despre un fântânar din sat: „De câte ori bem apă din asemenea fântâni, ne-au învăţat tata să zicem bogdaproste de sufletul cui au făcut-o.”

Chiar dacă n-a avut gir oficial, colecţia lui Toader Hrib intrase într-un circuit turistic național recomandat și-n pliantele ONT, se bucurase de mai multe consemnări în presa străină decât cutare Muzeu cu ştaif, iar în Cartea de impresii (unde-o mai fi?) se rânduiau semnături dintre cele mai prestigioase. „Cronica de la Arbore” cunoscuse mai multe ediţii, s-a bucurat de atenţia criticii – într-un cuvânt, acolo, la Arbore, se constituise un real pol al interesului faţă de universul satului bucovinean înţeles în autentica-i profunzime, dincolo de irizările kitsch-ului artizanal din zonă. Şi ceea ce un ţăran înţelept şi dăruit a clădit într-o viaţă, au dărâmat într-o clipită moştenitorii: ce le trebuie lor muzeu? Dă lapte? Face pere? Poate că o implicare la vreme și decisă a autorităţilor ar fi putut duce la graţierea pedepsei cu dispariţia muzeului. Poate o anume despăgubire ar fi acoperit pretenţiile moştenitorilor, ori s-ar fi aflat, tot la Arbore, alt spațiu pentru adăpostirea colecției. La 50 de ani de la apariția „Cronicii de la Arbore”, ce și unde să sărbătorim? „Cronica” își continuă adormirea în raftul bibliotecilor, Moș Toader și Magdalina lui s-au mutat în ceruri, Muzeul a fost distrus…