Mircea Radu IACOBAN

Au existat și încă există comentarii care solicită o mai directă și mai explicită implicare a Patriarhului Daniel în condamnarea războiului din Ucraina. Poziționarea lui, deși neîndoielnic dezaprobatoare (consideră ceea ce se petrece în Ucraina „un război declanșat de Rusia împotriva unei țări suverane și independente”) s-ar vrea mai deslușit acuzatoare. Papa a fost mult mai direct, vorbind despre „un abuz pervers de putere care a condamnat oameni nevinovați la toate formele de violență brutală.” Ortodoxia are legile ei, și se consideră îndreptățită să condamne întâi de toate războiul în sine, văzut ca o înstrăinare de Dumnezeu, omul fiind creat să trăiască în iubire, pace și demnitate.

Creștinismul este cel care a întemeiat dogma nonviolenței, iar Biserica nu a acordat certificări „în alb” pentru ceea ce numim „războaie drepte” – până la urmă făcând, totuși, distincție între războaiele de apărare și cele de cotropire. Deși în calendar avem și sfinți militari, se consideră că implicarea unui creștin în orice tip de război nu concordă cu preceptele credinței sale. De aici, probabil, și reținerile îndreptățite ale lui Daniel în a adopta formulări mai grav acuzatoare la adresa agresorilor ruși, în vreme ce alți înalți ierarhi nu s-au sfiit să se poziționeze net, fără șovăire, fie de o parte, fie de cealaltă a disputei.

Patriarhia Română a trebuit să preia și să ducă mai departe reținutul „am luat act cu îngrijorare” al întâi stătătorului ei, vorbind despre „războiul cumplit și nejustificat împotriva altora, bulversarea vieții unui popor liber, îngrozirea, torturarea în varii feluri, și uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blând să-i iubim ca pe noi înșine, nu să-i strivim sub cizma grea și invadatoare a morții.” Iată însă că poznașul arhiepiscop Teodosie, acest modest și gălăgios „Gică Contra” pe care Patriarhia fie că nu poate, fie că nu vrea să-l mai potolească, ia apărarea Kremlinului: „Domnul Putin, care este atât de vehiculat zilele acestea și e văzut atât de negru, nu e negru cum îl prezintă toată lumea. Este cel mai mare ctitor de la Sf. Munte și Ierusalim.”

Te-ntrebi, desigur, ce-o fi având una cu alta? E-o tentativă de configurare tip Becali a relației cu Atotputernicul („ți-am dat, îmi dai!”): dacă un criminal de război de talia lui Putin a investit la Athos (și nu din banii lui, desigur), atunci ar avea dreptul să ucidă nevinovați la Kiev! Înaltpreasfințitul Onufrie, mitropolit al Kievului și Ucrainei, capul Bisericii ucrainene supuse Patriarhiei Moscovei, nu ezită să se implice total, practic primejduindu-și rangul în ierarhia clericală păstorită de Kiril, dacă nu și libertatea, ori chiar viața: „A venit năpasta! Spre marele nostru regret, Rusia a declanșat acțiuni militare împotriva Ucrainei și, în acest moment fatidic, vă îndemn să nu intrați în panică, ci să dați dovadă de bărbăție și dragoste față de Patria voastră și unul față de celălalt. Mai întâi de toate, vă chem să vă rugați fierbinte și cu pocăință pentru Ucraina, pentru armata și poporul nostru, vă rog să uitați toate certurile și neînțelegerile dintre voi și să vă uniți față de Dumnezeu și Patria noastră! (…) Susținând suveranitatea și integritatea Ucrainei, ne adresăm către Președintele Rusiei și îl rugăm să înceteze acest război fratricid. Poporul ucrainean și cel rus s-au botezat în aceeași cristelniță a Niprului, și războiul dintre ei este o repetare a păcatului lui Cain, care l-a ucis pe fratele său drept din zavistie. Un asemenea război nu are îndreptățire nici în fața lui Dumnezeu, nici a oamenilor!”

Alte opinii de sorginte bisericească aflăm din ziarul basarabean „Observator”: la „dumineca enoriașilor” moscoviți, preotul a predicat după cum urmează: „Rusia nu este doar un teritoriu de la Kaliningrad până la Vladivostok. Sperăm că în timpul apropiat ni se va alătura Moldova, Kazahstan, Ucraina (…) urmează Georgia, care a refuzat să susțină sancțiunile. Ce va fi cu Țările Baltice vă dați singuri seama.”

Cât despre patriarhul Kiril, fost agent KGB însărcinat cu supravegherea relațiilor externe ale Patriarhiei, cel care a binecuvântat rachetele rusești trimise către Crimeea și sudul Ucrainei, și care, acum, îl susține pe Putin în cotropirea unei țări independente, las să ni-l înfățișeze Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: „un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral și creștin, prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin și prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic este capabil să le comită cu atrocitate.”

Nădejdea noastră e că Dumnezeu le vede pe toate.