Mircea Radu IACOBAN

Mare scandal la Bacău: reputatului universitar Constantin Călin i-a fost conferit titlul de Cetățean de onoare, moment în care profesorul a rostit un discurs aplaudat în picioare de consilierii locali. După care, cei ce l-au votat și ovaționat au băgat de seamă ce enormă greșeală au făcut: viceprimarul Bacăului a declarat presei că îi este rușine și că, de-ar putea, și-ar retrage votul; i-a ținut isonul consilierul Chirilescu ș.a. Zeci de comentarii acre rostogolesc pe net acuză după acuză la adresa contestatului cetățean de onoare, astfel că unul dintre cei mai prețuiți intelectuali ai Bacăului, poate chiar cel mai respectat, laureat al Premiului  Academiei Române, autorizat exeget al lui Bacovia, redactor-șef de reviste, profesor prețuit de studenți, semnatar al câtorva zeci de cărți, a devenit dintr-o dată un soi de paria municipal!

Astfel de aiuritoare treceri dintr-o extremă în alta nu-s chiar noutate la Bacău; în veacul trecut a pățit-o și Ion Luca, numai că în sens invers, de la invectivă mizerabilă la extaz admirativ. Dramaturgul era singurul doctor în drept din Baroul băcăuan, câștiga procesele cu pledoarii memorabile, scria teatru, se implica în dispute politice și ținea conferințe pe teme incomode, zgâriind liniștea urbei. Nu era deloc agreat și a stârnit sumedenie de invidii concretizate în violente răbufniri contestatare. Gazeta „Bacăul” (23.09. 1928) îl descrie ca „pe jumătate om, jumătate popă”, adevărat „punct patologic în societate”, „fiu al întunericului” ș.a.m.d.. Dar  când piesele lui Ion Luca au început să fie jucate la teatrele naționale din București, Iași, Cluj, autorul fiind cu respect validat de verdictele criticii literare bucureștene, „fiul întunericului” a devenit, în paginile aceluiași ziar, „reputatul nostru concetățean dr. Ion Luca”, „autor al unor valori de înaltă artă” ș.a.m.d..

Cu ce a greșit Constantin Călin? A înserat în discursul său un paragraf dedicat războiului din Ucraina. Iată esențialul (îmi iau îngăduința să comentez frază de frază): „Să deplângem morții ambelor părți aflate în conflict, să regretăm pierderile materiale.” Cum adică, să-i plângem și pe invadatorii ruși? Profesorul Călin are perfectă dreptate: se cuvin regretați în primul rând ucrainenii uciși în absurde bombardamente putiniste, dar și nefericiții copilandri ruși care habar n-aveau unde se află și de ce au  fost trimiși acolo. Nu i-a întrebat nimeni, n-a fost decizia lor, ci a unui dement pe care lumea nu mai știe cum să-l oprească. Despre morți, numai  de bine! Călin continuă: „Dar să ne reamintim și lucruri pe care curenții anumitor discursuri le-au cam  șters. Că Grigore Ureche și Miron Costin au studiat la Lvov și Bar, localități care erau în Polonia și sunt acum în Ucraina. Că Eminescu și Gala Galaction au învățat la Cernăuți, în Bucovina de nord, care acum e a Ucrainei, țară cu petice de pământ străin”. Istoricește, nimic de contestat, doar eventual de comentat după ce, săptămâna trecută, Zelinski a vorbit fără cea mai mică ezitare despre „Bucovina ocupată de români”. Consilierii de la Bacău l-or fi auzit? Probabil că tocmai neașteptata declarație a lui Zelenski l-a determinat pe prof. Călin să încerce scurta incursiune în istorie. Mai departe: „Că ucrainenii  s-au opus agresiv unirii din 1918. Că minoritatea românească din Ucraina e privată de anumite drepturi.” Pot fi  obiecții? Nu-i totul perfect adevărat? Este, numai că de aici mai departe se insinuează în realitatea comunicării ultra uzitatul argument al cenzurii de odinioară „nu-i momentul!”. Ca făcător de reviste și editor, m-am poticnit mereu de acest stânjenitor „nu-i momentul!” care despica adevărul în util și primejdios, funcție de împrejurări (de tipul: voiam să public, în „Cronica”, un poet din Taivan; nu s-a putut fiindcă „nu era momentul”, săptămâna următoare Ceaușescu vizita China!).

În esență, dl. Călin a intenționat să avertizeze că a divide dihotomic realitățile în alb și negru, bun și rău, prieten-dușman, nu-i cea mai fericită cale către adevăr. Poate nu era acela chiar cadrul în care să aducă în atenție (nu-i momentul!) realități incomode – ceea ce nu înseamnă că ele n-ar fi existat.

 În principiu, nu-s de vină cei de acum pentru cele întâmplate cu un veac în urmă, decât dacă revin și se înscriu pe trasee ale acelorași conduite reprobabile. Oricum, toate la un loc n-au cum să afecteze atitudinea atât de caldă și de omenoasă a românilor față de refugiații din vecinătatea noastră, nici să pună la îndoială monstruozitatea invadării Ucrainei de către Țarul cu probleme psihiatrice. Una-i una, alta-i alta. În ce privește tot scandalul, am credința că titlul de cetățean de onoare acordat lui Const. Călin onorează cu asupra de măsură și Bacăul.