Mircea Radu IACOBAN

Acum 60 de ani, în 1962, s-a înregistrat o largă aprobare tacită și o semnificativă susținere a poziției lui Kennedy care a stăvilit instalarea rachetelor sovietice în Cuba: părea cât se poate de logică și de îndreptățită interzicerea amplasării de armament ofensiv nuclear în imediata apropiere a teritoriului american. Nu cumva s-ar putea stabili o oarecare similitudine între atitudinea de atunci a președintelui SUA, considerată salutară, și aceea de astăzi a eternului președinte Putin, care, la urma urmei, reclamă același lucru, adică inacceptabila apropiere a inamicului potențial de granițele țării sale?

Evident nu, și din sumedenie de motive, cele mai multe de natură politică și de drept internațional, atât de evidente încât n-are rost să le mai înșiruim aici, dar și unele determinate de avansul tehnicii militare: rachetele hipersonice, coborând la verticală din spațiul extraterestru, au la fel de puține șanse de interceptare fie de-s lansate de la Harkov, fie de la Honolulu. Numai că spațiul astfel „neutralizat” trebuie să fie luat în primire de armata terestră, și, desigur, este de preferat să ai la îndemână militarii bivuacați în apropierea frontierei. Cum ar fi, la o adică, trupele NATO ale Turciei, tolerate de Moscova încă de prin 1952 (câtă vreme nu se trec granițe, ca distanță, spațiul marin contează prea puțin).

Relația lui Erdogan cu Putin, dar și cu NATO, este cel puțin ciudată: Turcia vinde armament Ucrainei și cumpără armament din Rusia… dar rămâne cumva tolerat, în vreme ce Ucraina, încă inocentă, este pusă la zid. De unde se vede că temeiul celor ce se întâmplă azi pe bizarul „front de est” rămâne mai complex și mult mai adânc. Poate fi căutat și în așa-zisul Testament al lui Petru cel Mare. Scris în 1775 și adus la Paris după jumătate de secol, este în continuare considerat de ruși un fals, dar urmat din totdeauna și în bună măsură de gesturi politice ale Moscovei suspect de apropiate țelurilor din Testament. Sunt sigur că Putin se recunoaște în autocaracterizarea lui Petru („am găsit Rusia gârlă și am lăsat-o râu”) și-i place să întrevadă destinul continentului prin ochii țarului din veacul XVII: „rușii sunt poporul chemat în viitor la dominația generală a Europei”.

Metodele rămân cele verificate prin veac: „Dacă puterile vecine se opun, a le potoli  momentan îmbucătățind din țară până se va lua tot ceea ce este de luat” (vezi cazurile Crimeea, Donețk, Lugansk). Tot din Testament: „A se întinde neîncetat către nord, în lungul Balticei, precum și în spre sud, în lungul Mării Negre.” Ceea ce a și început să se întâmple; efect secundar puțin bănuit: Ucraina își va pierde statutul de riveran al Dunării și de membru al „Procesului de cooperare pentru regiunea Dunării”!

Dacă mai ținem seama și de directiva lui Petru „a întreține națiunea rusă într-o stare de război permanent”, nu-i greu de bănuit ce va urma dacă Putin rămâne la putere până în 2036, cât îi permite legea nou votată: exact după același scenariu, încorporarea Transnistriei și așezarea Basarabiei într-o foarte incomodă postură de așteptare îngrijorată a celor ce or să vină.

Coborârea către Istanbul, recomandată stăruitor în Testament, se poticnește doar de Dobrogea românească, mai departe, imprevizibili, bulgarii ar putea fi tentați să-și valorifice rădăcina slavă; parcă aș crede că-n cancelariile moscovite deja se țes scenarii de accedere la Bosfor!

Ei bine, cum reacționează lumea profund alertată de evoluțiile din Ucraina ce au adus-o foarte aproape de pragul unui nimicitor al treilea război mondial? Aplică sancțiuni. Rusia a declarat că deține mijloace care-i permit să nu țină seama de orice sancțiuni vreme de un secol. Analiștii economici afirmă că n-ar rezista mai mult de un an. Dificultatea constă în aceea că fiecare sancțiune nu devine efectivă decât după ce o adoptă fiecare țară în parte și, cu siguranță, vor apărea ezitări și rețineri. Dureroasă pentru Moscova este blocarea Golf Stream-ului, pe care, însă, n-o prea văd de lungă durată, fiindcă Europa este tot mai flămândă după gaz. Interzicerea accesului la sistemul financiar bazat pe dolar ar putea constitui o aspră lovitură, dacă n-ar rămâne utilizabile căile ocolite și n-am lua în considerare sprijinul marii Chine. Cu siguranță, Rusia n-avea nevoie de această indecentă afișare a puterii militare, iar gestul intrării pe teritoriul Ucrainei rămâne pe cât de impardonabil, pe atât de greu, dacă nu imposibil, remediabil.

Consider că Putin, rămas de-o vreme fără reală „legătură cu pământul”, a comis o eroare care o să-l coste și va plăti pentru toate spaimele Europei.