Mircea Radu IACOBAN

„La un popă a fost un câine / Ce pe popă l-a iubit./ Înghițind un os de pește, / Acel câine a murit./ Și popa l-a îngropat /Și pe cruce el a scris / Că la un popă a fost un câine / Ce pe popă l-a iubit./ Înghițind un os de pește / Acel câine a murit. / Și popa l-a îngropat / Și pe cruce el a scris / Că la un popă a fost un câine…” Așa și cu virusul: morișcă făr-de sfârșit. Mai sunt ceva litere din alfabetul grecesc pentru botezarea noilor variante, după care putem trece la alt alfabet, că-s destule în așteptare. Când crezi că pandemia se ostoiește, o ia de la capăt! Ne-o fi scris să murim cu mască? Speram că Omicron va fi ultima ispravă a diversificării tulpinilor ucigașe, și na că apar altele! Subvarianta BA-2, mai contagioasă decât BA-1, a fost identificată și-n România. În conformitate cu rezultatele testărilor din penultima săptămână, am avut parte de 1722 de infectări cu varianta Alpha, 11 cu Beta, 23 cu Gama, 5295 cu Delta (dintre care 92 cu subvarianta AY-4.2), 1146 cu Omicron (printre ele, 11 cu varianta nouă BA-2). Subvarianta BA-1 s-a înzestrat cu amenințări noi: BA-1.1, BA-2 și BA-3. Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că tot sub umbrela Omicron a fost identificată și varianta BA-1.1.1.529. Ce încâlceală! Și asta deocamdată. Lista rămâne larg deschisă, fiindcă, după cum se vede, virusul se tot înfoaie și cercetătorii gâfâie din urmă, să țină pasul barem cu botezarea noilor variante. Motiv pentru care s-a înființat baza mondială de date GISAID, menită să urmărească noile înfățișări ale virusului care, până acum, a curmat peste 20.000.000 de vieți. Fatalmente, cu cât crește numărul persoanelor infectate, cu atât mai mult sporesc posibilitățile apariției de noi mutații. Amintitul GISAID a înregistrat circa 10.000 de noi variante: unele se sting cum au apărut, altele, aflate în așteptare, țâșnesc peste noapte: recent, în Ciprul a fost identificată noua tulpină Deltacron, iar francezii au izolat o alta, IHU. O joacă macabră ce pare făr-de sfârșit! „La un popă a fost un câine…” Pandemia pare o hârjoană cu infinitul, ultimul vers îl naște pe primul și totul se ia de la capăt, mereu cu alți agenți patogeni! O opinie a unui total nepriceput într-ale medicinii: îmi îngădui să cred că nesfârșitele și imprevizibilele mutații ar fi ceea ce individualizează pandemia veacului XXI și o leagă de gripa spaniolă de la începutul veacului trecut. Marile epidemii de ciumă din toate timpurile (cu origini tot în China!) chiar dacă au îmbrăcat forme diferite (ciuma bubonică, ciuma septicemică), le-a provocat aceeași bacterie, Yersinia pestis. La noi, „Ciuma lui Caragea” a ucis jumătate din populația Bucureștiului! Holera s-a datorat de asemenea unei bacterii statornice, Vibrio Chorelae, ce n-a cunoscut fantezia unor noi înfățișări proprie Covid-ului. Gripa spaniolă, pricinuită de un virus care, până la finalul epidemiei, avea să cunoască unele mutații, a rămas tocmai din această pricină potențial primejdioasă și acum, numai că altele sunt răspunsurile farmaceutice antivirale ale veacului XXI. Deși încă din 1918 au apărut primii „mascați”, polițiștii londonezi, apoi și toți militarii britanici, „moartea neagră” a ucis mai mult decât toate armele Primului Război Mondial: 25 de milioane în primele două săptămâni (SIDA: 25 de milioane în 25 de ani), apoi un total de peste 100 de milioane (printre care Guillame Apollinaire, gen. Eremia Grigorescu, Edmond Rostand, pictorul Gustav Klimt) și a afectat jumătate de miliard dintre viețuitorii planetei. S-a isprăvit în doi ani, odată cu instalarea „imunității de turmă”, fără a se autorizeze vreun remediu vaccinal (românii se tratau cu mărgele și căței de usturoi!) Cât va mai dura Covid-ul, cu nemăsurata lui poftă de multiplicare în atâtea varii forme? Unii cercetători sunt de părere că actuala pandemie își trage rădăcinile tocmai din gripa spaniolă și că, pe măsură ce virusul se divide și apar tulpini noi, își pierde din virulență, devenind tot mai blajin. Urmarea: vom fi obligați să trăim cu el, câinele popii rămânând doar pe jumătate îngropat. La urma urmei, cu câte avem pe cap, s-ar putea nici să mai conteze! O strategie personală: să încercăm să ne îmbolnăvim cât mai târziu. Atenție, însă, și la spusele istoricului Claret Miranda referitoare la pandemie: „orice măsură care a fost descrisă ca exagerată se va dovedi ulterior insuficientă.”