Mircea Radu IACOBAN

Știați că suntem din ce în ce mai tâmpiți? Iar noi credeam (și ne încăpățânăm să credem) taman pe dos! Omul contemporan a regresat din punctul de vedere al inteligenței! Ne-o spune știința: cercetătorii în domeniu nu se sfiesc să afirme că idiocrația a devenit „cea mai gravă amenințare la adresa umanității” și că se înregistrează o „creștere a numărului oamenilor proști în dauna celor inteligenți.” „Mâine, toți proști!” susține antropologul englez Ed. Dutton; ar fi vorba despre „un fenomen în desfășurare și este imperios necesar să conștientizăm acest fapt și să găsim soluții.” Așa numitul „Efect Flynn”, definit de profesorul neo-zeelandez James Robert Flynn, arată că, incredibil, în anii 2000 omenirea a regresat masiv în ceea ce privește inteligența!

Deși am anumite îndoieli cu privire la absoluta validitate a măsurătorilor inteligenței, pornind chiar de la metodologiile testării, trebuie să le creditez cu suficientă autoritate câtă vreme comunitatea științifică le utilizează fără rezerve de decenii bune, în temeiul lor construind modele și scenarii incomode, inclusiv cele despre „stupidizarea umanității!” Sigur că un test conținând întrebarea „cine-i regina Angliei?” va da alte rezultate în Marea Britanie și altele în Croația, dar sunt posibile elaborări tematice cu garanții de relevanță oriunde în lume. O astfel de cercetare psihometrică (studiul întreprins de psihologul Dragoș Iliescu, de la Universitatea București, și George Gunnesch Luca de la Erlangen University, Germania) a condus la rezultate cu totul neașteptate: în România, nivelul cel mai înalt al IQ a fost înregistrat în anii 1988-1989!

Între 1967-1977 am avut cea mai mare creștere a indicatorilor inteligenței. Deci, pe vremea lui Ceaușescu! Măi, să fie, chiar să vezi și să nu crezi! După care, s-a mers constant în jos, în momentul de față aflându-ne la un nivel similar cu acela atestat imediat după cel de al Doilea Război Mondial! Explicația: „Guvernele totalitare, prin natura lor, reușesc să recruteze și să mobilizeze resursele mult mai eficient decât guvernele democrate, iar când comuniștii au zis să meargă educația la sat, atunci patru generații întregi de profesori au fost trimiși la țară. Nu au cum să rămână fără repercusiuni astfel de măsuri luate în bloc și am avut un avans imens, pentru că după al Doilea Război Mondial comuniștii au preluat totuși o țară cu un analfabetism uriaș – și aici mă refer la analfabetism pur, nu analfabetismul funcțional despre care vorbim astăzi. Perioada aceea s-a simțit și avansul imens în IQ-ul României tot de-acolo a venit, pe o pantă ascendentă care a continuat până la Revoluție.

Prima generație de după revoluție a înregistrat o prăbușire până la nivelul la care eram la al Doilea Război Mondial. Și de atunci avem o recuperare foarte lentă din 1995 încoace.” Cu siguranță, nu doar trimiterea profesorilor la țară se cuvine luată în considerare, ci și aportul cărții, cu adevărat aflată la îndemâna oricui în vremea aceea, exigențele școlii, ca principala sursă de provocare cognitivă, suportul motivațional al instruirii, rămânerea „vârfurilor” tinerimii în țară ș.a. Deocamdată însă, ne aflăm sub media europeană a inteligenței.

Dragoș Iliescu: „Copiii ăștia nu sunt mai deștepți decât noi, ci decât eram noi când eram copii. IQ-ul mediu al generației care are acum 5 ani este cu 3 puncte mai mare decât al generației care are acum 15 ani. Dar nu este garantată creșterea constantă cu aceste 3 puncte pe tot timpul vieții lor. Acești copii când vor avea 15 ani vor fi mai deștepți cu 3 puncte decât copiii de azi la 15 ani, dacă «le dai» școală la fel și dacă sunt expuși la provocări similare.” Am putea găsi o oarecare contrapondere marșului prostiei prin apelarea la virtuțile inteligenței artificiale? Deocamdată doar reproduce, spre a depăși, modalitățile în care noi interacționăm cu lumea înconjurătoare. Orice devine, practic, posibil, de la robotizare în industrie la redactarea de articole (inclusiv fake news!), diagnosticări în medicină, analize financiare, proiectări de supernave, texte de blog, vehicule autonome etc. etc. – deocamdată, nu mai mult decât performanțe cvasi-umane.

Trist este că în  fiecare caz în care acționează algoritmii, dispare sentimentul. Lumea noastră, încă ombilical racordată la sentiment, ar deveni teribil de uscată, impersonală și fadă. Iar dacă evoluțiile în inteligența artificială vor defila la fel de vijelios, atunci apare primejdia cea mare, semnalată de Nik Blostrom de la Oxford: „Odată au apariția unei inteligențe neprietenoase, ea ne va împiedica să-i modificăm preferințele. Din acel moment, soarta noastră va fi pecetluită.” Nevoia generală de echilibru în toate cele se pare că încearcă să compenseze cumva amenințările trendului descendent al performanțelor inteligenței umane prin continua sporire a ofertei inteligenței artificiale. Ca și cum o balenă ar putea substitui un submarin (sau invers).