Mircea Radu IACOBAN

„Venituri duble pentru români este o inițiativă ambițioasă, dar posibilă. În cel mult zece ani, românii pot atinge același nivel de trai ca în Spania și Italia” – declara Mircea Coșea în numele PSL („Platforma Social-liberală”), promițând concetățenilor noștri un salariu minim lunar de 1000 euro și o rapidă dublare a tuturor veniturilor. Doi ani din cei zece au și trecut, iar optimistele predicții sunt departe de a se adeveri, pierzându-se în neantul iluziilor și promisiunilor politice cronic neonorate. Adevărat, PSL n-a avut posibilitatea de a interveni direct în mecanismele economiei românești, trebuind să se rezume doar la imaginarea teoretică a „celui mai spectaculos start-up politic din Europa” și la propunerea unui Plan de „Evoluție ecologică prin revoluție tehnologică”. Nimic de spus, pe hârtie, toate sună bine. Mai departe…

Cu toate astea, instinctiv, acord constant credit opiniilor dlui Coșea. Nu mă interesează deloc zburdălnicia lui politică (ba PSDR, ba PNL!), ci, dincolo de toate ancorările în porturi nesigure (APR, PRM, PER, ALDE, PSL), rămân observațiile unui universitar deplin avizat și de un incontestabil profesionalism (probabil că sussemnatul, inocent într-ale economiei, este sedus de optimismul și atractivitatea proiectelor evocate mai sus). În articolele sale (vezi și volumul colectiv „Modelul economic românesc în Uniunea Europeană” editat  de ASPES) a apărut o neașteptată schimbare de ton odată cu împământenirea pandemiei și modificarea unor coordonate până acum considerate intangibile: „Trăim o perioadă pe care nici în gândurile noastre cele mai negre nu ne-am închipuit că o vom parcurge. În doar câteva săptămâni tot ceea ce credeam că este veșnic s-a năruit, și ceea ce credeam că nu se va întâmpla niciodată s-a întâmplat. Coronavirusul a generat schimbări și mutații nu numai în desfășurarea vieții noastre cotidiene, ci și în organizarea și funcționarea mecanismului economiei la nivel național și global”.

Esențială mi se pare observația privind necesitatea „inversării rolului statului și trecerea de la pasivitate la activitate”. Neoliberalismul a susținut rolul mărginit al deciziei statale în economie – și așa ne-am trezit cu tragi-comedia facturilor dublate și triplate la energie, situație în care statul, lipsit de pârghii eficiente, nu mai are cum să reacționeze decât plătind indirect sume enorme companiilor furnizoare, dimpreună cu cetățeanul năucit de sarabanda facturilor. Care, la rându-i, achită statului ce nu-l protejează impozite abuziv mărite. O evoluție explozivă a prețurilor de asemenea proporții în orice domenii, deci, și în cel al energiei, ar putea-o justifica doar evenimente catastrofice, sleiri totale de resurse, conflagrații mondiale și alte asemenea. Altfel, nu poate fi vorba decât despre pure manevre speculative transnaționale, pe care statul, corodat și de efectele liberalizărilor necugetate, nu le poate privi decât neputincios.

La întrebarea legitimă „de ce?”, răspunsul „întrucât au crescut prețurile pe plan mondial” nu explică nimic, fiindcă urmează repetarea întrebării, dusă mai departe: „și de ce au crescut prețurile în lume?” Fără nici un răspuns logic, credibil, acceptabil. Pare-se ne aflăm într-un moment în care economia s-ar cuveni să înlocuiască politica; prin ea însăși, piața nu-i capabilă să iasă din criză, iar statul se cuvine rechemat la adoptarea deciziilor majore, ieșind din pasivitatea impusă.

Coronavirusul poate fi capabil să determine o profundă schimbare a modelului economic global, numai că, potrivit economistului T. Piketty, citat de Coșea, criza Covid „nu este nimic altceva decât copacul care ascunde pădurea. Nu este suficient să spunem că trebuie schimbat sistemul economic, dar trebuie să descriem ce alt sistem economic trebuie să fie creat.” Deocamdată, cel puțin, răspunsul lipsește, iar cu pandemia nu se poate lupta acționând împotriva economiei!

Yves Gaudin, șeful Centrului Național de Cercetări Științifice din Franța, separă politica de până acum („nu avem vaccin, deci stați în case și mențineți izolarea”) cu posibila conduită viitoare: „învățați să conviețuiți cu virusul”. Chiar zilele astea a fost identificată o nouă tulpină, semn că s-ar putea să arborăm masca până la adânci bătrâneți și să ne obișnuim cu ea precum ne-am deprins cu ochelarii și periuța de dinți! Coșea: „La atâtea luni de la izbucnirea crizei Covid-19, schimbările, câteodată chiar neașteptate și șocante prin ineditul lor, nu relevă un plan de acțiune, sau măcar o idee asupra a ceea ce trebuie făcut. Impresia este de improvizație în contextul unei panici care a cuprins întreaga categorie a decidenților politici occidentali.”

Dacă nu oferă soluții imediate, articolele lui Coșea barem exprimă neliniști și pun întrebări. Între care, aceea privitoare la rolul statului în noile condiții fiind esențială.