Mircea Radu IACOBAN

Pe vremuri (și n-a trecut prea mult de atunci!) de Crăciun și de Anul Nou sub brad se aduna morman de felicitări sosite cu poșta. Acum, doar câteva plicuri – de la primărie, de pe la ambasade, de la doi-trei necunoscuți. Felicitările s-au mutat pe net: nici nu mai trebuie să-ți bați capul cu conceperea firitiselilor, le ai prefabricate în câte variante poftești: doar apeși o tastă. Cu atât mai mult m-a mirat un plic mai ciudat, ornat cu timbre bizare. Îl întorc pe toate feţele şi desluşesc o ştampilă vagă: Ulan Bator. Aflu în plicul maroniu şi pătat de drum lung o ilustrată: peisaj de podiş bordat cu munţi, yaci şi cămile în prim-plan. Pe verso, un scris teribil de stângaci, numai cu litere mari, încearcă să încropească în latină urarea „la mulţi ani!”. Semnează, „Titi”.

Pe „Titi” l-am cunoscut în anul de graţie 1989, când, la Ulan Bator, mi-a fost traducător. Se pare că învăţase cândva, nu ştiu ce, în România, chiar la Iași, dar acel cândva va fi fost tare departe, fiindcă uitase tot şi „discuţiile” noastre n-au putut trece niciodată dincolo de „bună ziua!” şi „ce mai faci?” În ianuarie 1989 urma să se desfăşoare Congresul scriitorilor din Mongolia. Conform cutumei, uniunile de scriitori „frăţeşti” urmau să trimită reprezentanţi care să aducă saluturi călduroase şi urări de noi succese confraţilor din celălalt capăt de lume. Onoranta misiune i-a fost propusă mai întâi poetei X (nu dau nume). S-a îmbolnăvit subit şi s-a însănătoşit imediat ce s-a ivit o plecare la Paris. A urmat criticul Y (iar nu dau nume). S-a bolnăvit şi el numai la aflarea veştii că, în ianuarie, temperatura coboară la Ulan Bator sub -40 de grade Celsius. În cele din urmă s-a ajuns la subsemnatul, care, provincial disciplinat fiind, a luat-o ca pe o sarcină şi s-a prezentat la datorie.

Urma să scriu textul salutului. Pe atunci nu exista internetul, aşa că a trebuit să mă instalez într-o sală de lectură a Bibliotecii Universitare, având în faţă un teanc de cărţi despre Mongolia. M-am îngrozit cât de puţine ştiam despre istoria Mongoliei, care, în secolul 13, era cel mai mare imperiu din lume! Numai despre literatura mongolă n-am aflat prea multe, aşa că am recurs la generalizări şi metafore… O scurtez: aterizez mai întâi la Moscova, unde mă aştepta Valeriu Matei, pe atunci reprezentant în capitala URSS al Uniunii scriitorilor de la Chişinău, şi ne-am plimbat jumătate de noapte printr-o capitală cu ochii cârpiţi, ce nu-şi revenise de pe urma chefurilor de revelion. Înainte de a ateriza la Ulan Bator, cer stewardesei (rusoaică) ceva informaţii: e departe oraşul de aeroport? Primesc un răspuns hâtru: „greu de spus, aeroportul rămâne pe loc, oraşul de tot mişcă” (iurtele!). La mica aerogară, scriitorii de toate naţiile erau aşteptaţi de maşinile ambasadelor respective. Bineînţeles, nimeni de la Ambasada României. Mă ia sub aripă confratele bulgar, prilej cu care aflu că-i din Plovidv, a fost și el al cincilea pe listă, scriitorii sofioţi îmbolnăvindu-se unul după altul când au aflat de Mongolia.

Fac joncţiunea cu translatorul meu „Titi” („bună ziua!”, „ce mai faci?”) şi-i dau la tradus textul micului discurs, incolor, inodor şi cât se poate de paşnic. La deschiderea Congresului (în drum spre sală am trecut pe lângă statuia lui Stalin...) Titi îmi dă, pe rusește, ultimele indicaţii: urmează să dau citire doar primei fraze, să vadă asistenţa că-s într-adevăr din România şi să audă cum sună o limbă neaglutinantă. După care el va continua, citind traducerea până la capăt. Recit cu elan balcanic începutul textului, după care mă retrag şi Titi îmi ia locul la microfon.

Sigur că nu înţelegeam nimic, numai că mongola a preluat prin filieră rusă, odată cu alfabetul, şi întreaga terminologie politică, drept pentru care cu stupefacție, îl aud pe Titi pomenind cu ardoare, în numele meu, internaţionalismul proletar şi făcând temenele marilor dascăli ai omenirii Marx, Engels, Lenin, Stalin. M-au trecut sudorile. În pauză, îl întreb de unde i-a scos pe Lenin şi Stalin, că Marx, mai treacă-meargă. Mongolul îmi zâmbeşte inocent: „Bună ziua. Ce mai faci?” La întoarcere, îi revăd pe Valeriu Matei şi o Moscovă la fel de adormită... de astă dată de pe urma chefului de la revelionul pe stil vechi. Cât despre Titi: nu știu ce i-a venit, dar iată că mi-a trimis, de anul nou 2022, o felicitare. Frumos gest! Bună ziua, Titi! Ce mai faci?