Mircea Radu IACOBAN

Începe un nou an. Cum stăm? Citite comparativ și mai pe… diagonală, diversele statistici de ieri și de azi ar lăsa impresia că România s-a prăbușit într-un adevărat  hău al contraperformanței. Nu-i chiar așa, dar nici prea departe; adevăru-i că, până la intrarea în Uniunea Europeană, ne comparam reușitele cu acelea ale întregii omeniri, izbutind o plasare pe acceptabile locuri de mijloc. Acum, raportarea se face la ansamblul statelor din U.E., și una-i să-ți confrunți performanțele cu acelea ale Mali, Ciad, Vanuatu, alta cu Germania, Olanda, Finlanda. Desigur, trăitori în Europa fiind, firește-i să ținem seamă barem de isprăvile vecinilor, fiindcă o aliniere la jinduitele standarde ale națiunilor fericit situate mai departe de bătaia crivățului estic și legitim instalate pe primele locuri, n-avem cum visa.

Domeniile cercetate n-au, desigur, ponderi similare, fiindcă una-i să te situezi onorabil în ceea privește dezvoltarea spațiilor de birouri, și alta să deții ultimul loc la calitatea vieții (Bulgaria se află deasupra noastră!). Iar statisticile europene identifică nu mai puțin de 43 capitole, multe esențiale, la care deținem cu dezonoare steagul negru al ultimului clasat! Avem cea mai mică speranță de viață după 65 de ani, suntem țara cu cei mai puțini cetățeni absolvenți de studii  superioare (deși s-au înmulțit de-a dreptul exploziv generoasele universități private!), destinăm cel mai mic procent din PIB (0,48% față de 2,19 media comunitară) în domeniul cercetării și dezvoltării, suntem mult în urma bulgarilor și, evident, pe ultimul loc în Europa în ce privește suma alocată pentru sănătatea cetățenilor, nu ne clintește nimeni de pe locul ultim la alfabetizarea științifică, cheltuim cel mai mult pentru alimentație, avem cele mai aglomerate locuințe din U.E., ne aflăm la coada cozilor în ce privește prevenția în sănătate (în România, 8 euro/an, în Suedia și Finlanda, peste 150), avem cele mai negre prognoze privind declinul populației, suntem a treia țară din U.E. în ce privește poluarea și pe primul loc la decesele rutiere.

La noi se înregistrează, procentual, cele mai multe salarii minime de pe continent, cel mai mare număr de elevi într-o clasă și la un învățător, cele mai mici fonduri destinate cercetării, cele mai puține mașini la mia de locuitori (deși în ultimii cinci ani am avut o impresionantă creștere a numărului de înmatriculări!), suntem pe ultimul loc între cei care-și permit anual o vacanță de o săptămână și tot pe ultimul loc la salarizarea forței de muncă. Statisticile spun că tot pe fatidicul ultim loc ne situăm în ce privește cultura științifică; în schimb, stăm bine la consumul de alcool. Corolar: locul ultim în Europa la vaccinare…

Nici una dintre datele determinante (resurse, mediu, populație, tradiții, geografie, istorie, fertilitate zonală, potențial uman etc.) și nici chiar toate la un loc n-ar avea cum justifica umila postare a României în coada cozii atâtor clasamente. Ceva mai  greu a fost până ne-am obișnuit să tot fim paria Europei; după care, o acceptăm cu fatidică resemnare; singura spaimă fiind aceea să nu ne-o ia cu totul bulgarii înainte – că nici mult nu mai este! Eurostar se miră: „deși România nu-i cea mai săracă țară din Europa, cetățenii ei sunt cei mai expuși la sărăcie și la excludere socială (…) riscul de sărăcie fiind dublu față de media Europei în rândul copiilor, al pensionarilor și al salariaților.” Cum vine asta? Care pot fi explicațiile? De ce atâta sărăcie nevolnică într-o țară… deloc săracă? Nu vom izbuti nici un pas înainte până când nu vom instala acest fundamental DE CE? la locul cuvenit pe răbojul devenirii noastre și nu vom contura un Proiect  de Țară care să-i dea răspunsul tămăduitor. Deocamdată, nu-l avem.

„România educată” este un concept onorabil și-atât, imposibil de tradus în fapt într-o țară aflată pe ultimul loc la calitatea vieții, expunere la sărăcie ș.a.m.d. Suntem aidoma celui aflat într-o barcă pe sfert inundată, care continuă să ia apă printr-o sumedenie de găuri. N-ai cum nădăjdui să le astupi pe toate dintr-o mișcare; încerci o prioritizare, dar spărturile-s la fel de îngrijorătoare și de oprești dincoace, țâșnește mai tare dincolo. Într-o lansare a grupării „Pământul strămoșesc”, Călin Georgescu și emulii săi au înfățișat un Proiect de Țară (din câte cunosc, singurul articulat prezentat și susținut până acum) în care opiniile rămân împărțite și mărunțite (miza pe țăranul român alături de miza pe elite, miza pe „reînrădăcinarea în ogor, în cultură și-n cer” ș.a.), dar propune un țel deasupra oricărei îndoieli: unirea românilor. Nu-i vorba doar de secarea Prutului, ci de solidaritatea totală și vibrantă a întregii nații. Energia negativă a urii nu construiește. În ultimele două episoade ale istoriei românilor a fost cultivată și  întreținută programatic ura. Un adevărat Proiect de Țară, care transcende deplin politicul, numai de aici, de la „unire-n cuget și-n simțiri” poate și trebuie să înceapă!