Mircea Radu IACOBAN

Ce-i cu amenințarea că s-or stinge becurile în toată Europa? A pornit din Austria, unde ministrul apărării a amintit despre o astfel de eventualitate, iar presa, în special televiziunile, a preschimbat-o în amenințare certă și imediată. La noi, Capital.ro a vorbit despre „Blackout în Europa! Pană de curent uriașă. Armata a intervenit deja. Pregătiți-vă!”, Pro tv i-a ținut isonul („Pana generalizată de curent care va afecta Europa. Întrebarea este când va fi”), iar B1 tv a sfătuit lumea să se pregătească pentru „O pană de curent catastrofală”. Sigur că un astfel de nenorocit eveniment este, nu numai teoretic, posibil, la fel ca și eventualitatea ciocnirii Terrei de un asteroid ori a sleirii soarelui, însă specialiștii declară la unison că nu poate fi vorba de o primejdie adevărată. Și dacă, totuși, s-ar întâmpla, fiindcă nu iese fum până nu faci foc?

Consecințele unui blackout sunt atât de numeroase și greu de prevăzut în nemărginita lor totalitate, încât oricât de detaliate ar fi planurile de intervenție, tot rămân „insule” necartografiate și consecințe neașteptate. Doar dacă ai trecut printr-un așa ceva poți bănui ce te așteaptă! Am avut parte de un blackout, și încă de unul major – cel care, în 2002, a lăsat în întuneric SUA și Canada. Mă aflam la Niagara, în partea americană și urma să trec în Canada, unde aveam hotelul, când, dintr-o dată, totul a dispărut în întuneric, murmurul computerelor de la Vamă s-a stins, vacarm general (femeile au început să țipe, afară, șoferii să claxoneze), iar turiștii înfiripau jocuri de lumini cu ecranele telefoanelor mobile. Parcă venise Anul Nou!

Se mai întrerupe curentul și-n România, o oră, șapte, zece, pe-o stradă, într-un cartier, într-un sat; imaginați-vă ce-ar fi dacă toată țara s-ar cufunda subit în întuneric, ar amuți radiourile și televizoarele, trenurile s-ar bloca pe unde s-au nimerit, metroul înțepenește în tuneluri, avioanele nu mai au cum nici decola, nici ateriza, mii de oameni ar rămâne sinistrați în lifturi, nici un mecanism electric, începând cu stopurile de pe stradă și terminând cu bancomatele și seifurile bancare, n-ar mai funcționa, inclusiv releele rețelei de telefonie mobilă! Darămite pe întreg continentul nord-american! Și computerele de la punctul de frontieră Niagara erau inutilizabile, așa că a trebuit să aștept ore-n șir, amuzându-mă doar de vânzoleala lanternelor sus, la Cazinou (unde se dereglase totul și nu știu cum aveau s-o scoată la capăt, până la urmă, crupierii), și de lamentațiile în arabă ale celor doi vopsitori obligați să rămână până dimineața în cușca agățată de o macara undeva, pe peretele unui turn alăturat.

Interesant este, însă, cum a traversat populația blackout-ul. Am aflat a doua zi, când s-au dezmorțit telefoanele. Mesajul rubedeniilor din Toronto: „Toată lumea încerca să plece către casă. Nu funcționa nici un stop. Dar nimeni nu claxona, toți au rămas calmi. După un timp, am văzut și simpli cetățeni, voluntari, instalați în mijlocul intersecțiilor și dirijând circulația; culmea este că, ascultători, toți șoferii le urmau indicațiile. Acasă, băieții (o familie de albanezi) care-mi sudau grilajul balconului de la etajul 15 au găsit soluția să câștige ceva timp: raza farului din Port Credit, cu sursă proprie de alimentare, trecea din 30 în 30 de secunde peste fațada blocului; în acele scurte răgazuri, sudau și ei...”

Din New York, M.L. îmi scrie: „Vedeam cum, prin niște ieșiri de urgență erau scoși călătorii metroului. Sute și sute de oameni erau așezați pe scările din stații – cu toții, cât se poate de calmi, deși prima bănuială era aceea a unui act terorist și, până atunci, sumedenie de romane, filme și seriale de televiziune au stors până la ultima picătură dehorror tema blackout-ului. Imediat, serviciile de urgență au deschis aproape la fiecare colț de stradă puncte de distribuire gratuită a mâncării calde. Poliția, alte forțe de ordine, pompierii, salvările, patrulau fără încetare. Au rămas oameni blocați pe stradă până în zori și nu s-a înregistrat nici un eveniment nedorit. Autobuzele introduse imediat spre a suplini parcursul metroului n-aveau cum face față. Mașinile particulare opreau unde erau mai mulți oameni pe trotuar, șoferii anunțau către ce cartier se îndreaptă și erau luați, evident, gratis, călătorii către destinațiile respective. Adevărată lecție de civism!”

În fine, un e-mail din Ottawa (de la S.R.): „ghinionul meu: tocmai mă aflam la frizer și mă spălam pe cap. Am rămas cu clăbucii încă vreun ceas, fiindcă și prosoapele trebuiau eliberate electric din aparatele ce le dezinfectează electronic. Proprietarul restaurantului de vizavi ne-a invitat la un picnic în stradă, fiindcă oricum i se strica mâncarea din frigidere. Lumea făcea haz de necaz – și cam asta a fost tot.”

Mă-ntreb ce ar fi fost la noi.