Mircea Radu IACOBAN

Noiembrie 2040. Ședința executivului prezidat de maiorul Cârciu, prim-ministru al Guvernului de coaliție PSD-UDMR-USR-Minorități. Se discută întâi de toate situația sanitară: cum procentul de vaccinare a trecut de 45%, dl. Arafat, rămas cu atribuții depline după surghiunirea ministrului Rafila, trimis consul în Insulele Capului Verde, declară că suntem pregătiți pentru a întâmpina cum se cuvine valul 31 al Pandemiei: ar mai fi și o cantitate îndestulătoare din vaccinurile cumpărate în 2020, dar cum se presupune că au expirat și nu le putem dona nici măcar Republicii Moldova, dispune o nouă achiziție fermă de 120.000.000 doze. La sosirea pe Aeroportul Otopeni, vor fi întâmpinate întru sfințire de Patriarhul Teofan, proaspăt re-imunizat cu vaccinul național „Carpați” produs la „Antibiotice” Iași. Condeiul tineresc al lui CTP se va declara cu fermitate împotrivă – nu se știe prea exact cui (de regulă, oricui – dar nu împotriva Bisericii, cu care s-a împăcat totuși, anii înțelepțindu-l și aducându-i revelația că toate-s trecătoare și, oricum s-ar orândui cele lumești, până la urmă tot pe mâna fostelor „satane în sutană” ajungem). Se discută apoi solicitarea unui oarecare cetățean Câțu, în prezent administrator al pădurilor proprii la firma „Câțvâlc” împreună cu contabilul Vâlceanu, de a fi trecuți în manualele școlare (cuplu model de politicieni istoricește constituit). Cererea i-a fost repartizată spre rezolvare eternului ministru al învățământului, inginerul Câmpeanu, la fel de încruntat la senectute, în 2040, ca și în tinerețea sa ministerială din guvernul Ponta. De n-ar fi mult prea târziu, s-ar putea rezolva punând în locul Escăi poza lui Câțu – l-ar avantaja cu mască. Departe de a se fi retras din viața politică după ce a ajuns în turul al doilea al Prezidențialelor și a pierdut la mustață împotriva „răului cel mai mic”, fosta senatoare Șoșoacă a agățat, în fine, megafonu-n cuiul lui Pepelea, dedicându-și energiile revoluționare etern neconsumate tricotării mănușilor cu două degete pentru urmașii urmașilor ei ce manifestează în stradă cu tricolorul, înfruntând gerurile lunii decembrie. N-are conștiința încărcată fiindcă n-are… (aici, text ilizibil; ploua când l-am scris). În țară, toate merg ca de obicei. Se lucrează cu sârg la Legea pensiilor, ca și la eliminarea pensiilor nesimțite. Gârbovit de ani și sleit de-o viață prea agitată, Ludovic și-a amanetat mandolina spre a-și plăti facturile. În mănăstirea pe care a înființat-o pe malul spumosului pârâu Gurghiu și unde s-a retras împreună cu cei 50 de credincioși adepți liberali, a depus chivotul legilor visate și neîmplinite. Greu de crezut că o să-l caute cineva vreodată! George Simion, acum doctor honoris causa la Colegiul Național de Apărare, îl scoate serile la plimbare de mânuță pe prietenul său Nicușor, fiindcă în stradă e mai cald decât în casă, și, oricum, de unul singur s-ar rătăci și-n Piața Victoriei. Acum pensionară, dna Clotilde și-a înființat o performantă firmă de salubritate la Ordures sur Merre, de unde așteaptă prima mișcare a celui de al cinșpelea procuror însărcinat cu anchetarea marii hoții de la Sectorul 1. În primă instanță sunt speranțe că, foarte curând, va fi săvârșită a nu știu câta numărătoare a voturilor. În 2040, șeful „ciumei roșii”, Ciolacu, este un pașnic bunic care luptă din greu pentru mărirea pensiilor nepoților. După epuizarea coaliției cu PNL își consumă timpul liber căutând cu îndârjire și nădejde urme ale revoluției de la Buzău. Ce i-a rezervat destinul lui Ciucă? N-a urmat soarta predecesorilor generali prim-miniștri, adică, n-a ajuns mareșal precum Averescu, dar nici în exil ca Rădescu, nici să moară în pușcărie ca Argetoianu. Mult mai ferice, a candidat la președinție împotriva Șoșoacăi. Fiind cam de aceeași categorie la lupte greco-romane, disputa n-a fost ușoară, dar nici de dramatismul celor din Afganistan, forțele armate blindate învingând destul de lejer antivacciniștii înarmați cu arcuri, sulițe și săgeți. Dl Iohannis și-a cumpărat cea de a șaptea casă (toate lucrurile bune sunt trei, zic unii, șapte zic alții). Desigur, ca și precedentele, din meditații impozitate conform legii. Joacă golf, merge la schi, „biciclează” ca totdeauna, făr-de griji, nevoi, durere. În librării se vinde cartea lui Cristoiu „Am întâlnit președinți fericiți” (încă odată: „Am întâlnit”…) Mai sunt destui care-și meritau un locșor în acest vis-proiecție peste decenii; nu le-am ghicit în palmă fiindcă le-am citit horoscoapele și mi-e teamă că n-or să mai figureze în 2040 pe tabla de șah a politicii românilor. Voi discuta cu ei direct, fiindcă urmează să-i întâlnesc fie la poarta raiului, fie a iadului, după cum fi-va voia și porunca Domnului.