Mircea Radu IACOBAN

La 89 de ani, Aurel Vainer, fostul Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, a murit la Spitalul Militar Central după o îndelungă și nemeritată suferință. Nu-i doar o regretabilă pierdere pentru etnia minoritarilor evrei, ci și pentru țară: Ludovic Orban, pe atunci prim-ministru îl caracteriza cu respect și căldură astfel: „Un om deosebit, un adevărat constructor de punți ale solidarității în interiorul societății românești, precum și între aceasta și restul lumii.” Trebuie să spun că dispariția lui mă afectează în chip deosebit fiindcă m-am bucurat de amiciția lui Aurel Vainer: ne cunoșteam demult, familiile noastre se vizitau, fie la București, fie la Iași, prilejuri cu care  i-am ascultat adesea amintirile  presărate cu apăsată coloratură nostalgică și umor auto-ironic revelatoare pentru universul copilăriei în Ștefăneștii Botoșanilor și viața evreimii din târgurile moldovenești de altădată. I-am citit două dintre cele cinci cărți de marketing, mi-a citit volumul I al  „Jurnalului”, căruia i-a și moderat lansarea  din Capitală. A fost un om blând și  înțelept, a militat întreaga viață pentru înțelegere, moderație, toleranță. De regulă, își începea intervențiile publice cu „Shalom!”, care-i și formulă de salut, dar și o urare de pace, armonie, liniște și prosperitate. Președinte vreme de 15 ani al F.C.E.R., cu o contribuție esențială în dezvoltarea vieții evreiești în România, parlamentar ales în trei legislaturi, își asumase statutul cetățenesc declarând cu sinceritate identitatea limbii „de-acasă”: „nu pot spune  nici că-i idiș, nici  ivrit, n-ar  fi adevărat, limba mea maternă este româna.” A ales să nu se implice în activitatea nici  unui  partid, lipsindu-i întru totul motivația câtă vreme avea „partidul său”, obștea evreimii, din păcate cu efective în continuă descreștere, dar cu statornică implicare activă,  mai ales în viața culturală și științifică. Domenii în care și Aurel Vainer a avut un cuvânt de spus: absolvent cu  Diplomă de merit al Academiei de Studii Economice, doctor în economie cu specializări în Franța, cercetător științific, profesor universitar asociat, prim vicepreședinte al Camerei de Comerț a României, a publicat câteva cărți de marketing, a participat cu numeroase comunicări la sesiuni  științifice din țară și străinătate, cu studii și articole în circa 200 de publicații de la noi și „de afară”. În Parlament a deținut mandat de deputat reprezentând minoritățile în trei legislaturi (2004-2008 și 2008-2012, 2012-2016), fiind prezent cu  44 de propuneri legislative și cu intervenții în sumarele a 41 de ședințe. L-au decorat francezii, cu „Ordinul Național al Legiunii  de onoare”, nemții cu „Crucea de merit” în grad de ofițer, și  a fost onorat cu cea mai înaltă decorație de la noi, „Steaua României”. Greu  de crezut, dar Aurel Vainer a fost acuzat de… antisemitism de către coreligionari de ai săi și  de  membri ai BLM (Bolshevik Lives Matter)! Când Academia l-a sărbătorit anul acesta, în iulie, pe Nicolae Paulescu, considerat de noi descoperitorul insulinei, Vainer, alături  de secretara de stat Irina Cajal (i s-a cerut imperios demisia – tatăl ei  a fost elevul lui  Paulescu!) s-au numărat printre cei care au omagiat contribuția  savantului  român, cu referire strict la „chestiune” – descoperirea remediului minune. Numai că, așa cum bine se știe, Paulescu a fost și autorul unuia dintre cele mai violente și mai deșănțate discursuri antisemite  din vremea sa. Ar fi vorba despre două prestații distincte ale lui  Paulescu: una politică, execrabilă și  profund condamnabilă, și alta științifică, de mare și autentică realizare în medicină. Întrebarea întrebărilor: se anulează una pe cealaltă?  Iată repetată discuția inflamată de la dezvelirea statuii lui  Goga de la Iași, cu aceeași întrebare nelămurită până la capăt: poate fi acceptată despărțirea performanțelor din domeniul creativității artistice sau științifice de datele biografice compromițătoare ale celui omagiat? Argumente mai mult sau mai puțin convingătoare ar putea afla și unii  și ceilalți; probabil că s-ar cuveni organizată oficial o discuție așezată, fără „ira et studio”, care să identifice, cu specificități și nuanțe, conduita general acceptabilă – mai ales acum, când neomarxiștii atacă desfășurat aproape toată galeria de statui a lumii.  Revenind la momentul trist al despărțirii  de un prieten (cu o mâhnire în plus: și starea sănătății Doamnei sale nu-i deloc fericită), aș încheia citând din declarația ambasadorului  Israelului  la București David Șaranga: „Dr. Vainer a fost un lider extraordinar, care a făcut eforturi neîncetate de a proteja comunitatea evreilor români și de a pune în lumină istoria și contribuția acesteia la dezvoltarea țării.”