Mircea Radu IACOBAN

Am ostenit să tot scriu despreCovid –  numai că el nu ostenește să ne terorizeze! Orice altă temă, inclusiv (ba chiar mai ales!) politicalele, nu poate fi considerată decât minoră când mor aiurea (aiurea – adică mai ales din prostia lor) sute de români în fiecare zi. Încerc, totuși, o scurtă evadare din tematica devenită trist-copleșitoare. Probabil că s-a uitat, dar prin 2012-2013 circula pe internet formularul unei petiții care statua nici mai mult nici mai puțin decât pierderea cetățeniei române în cazul săvârșirii unei infracțiuni în străinătate. Nu s-a prea înghesuit lumea să-l semneze – probabil, era instinctiv sesizată inechitatea: dacă furi un ou în România ești amendat, dacă-l furi în Albania, pierzi cetățenia! Chestiunea în sine, însă, rămâne când este vorba despre prejudiciul de imagine produs țării datorită infracționalității greu de stăvilit a unor concetățeni de-ai noștri bejeniți pe tot cuprinsul continentului. Cinstit vorbind, reacțiile vest-europenilor, câte odată exagerate, au și destulă îndreptățire. Să stăm strâmb și să încercăm a judeca drept: dacă locuiești în oricare orășel liniștit, curat, tihnit și aseptic din Elveția, Germania, Olanda, și într-o „bună” zi te pomenești năpădit de „români” (pun ghilimele fiindcă nu-s mereu românași de-ai noștri, ba chiar, în ultima vreme tot mai mulți sunt dintr-alte neamuri) care-și fac nevoile în drum, fură, cerșesc, violează și ucid, ce-ai zice? Constituirea uniunii statelor europene s-ar vrea să fie un demers înainte de orice umanist, democrat, echitabil, nediscriminatoriu. Greu, când elementele constitutive provin din culturi (ba și chiar, risc s-o spun, din… inculturi!) atât de diverse și aflate în stadii de dezvoltare flagrant inegale. De aici și falsa pudoare în abordarea chestiunilor delicate – cum ar fi aceea a etnonimului „țigan”: te pândește acuza de discriminare și de anti-europenism. Realitatea nudă și cât se poate de evidentă este constant ocolită, și cei care se-ncumetă s-o abordeze se prefac a nu ști că strategiile de civilizare și culturalizare aplicate în cazul altor etnii rămân cronic ineficiente în cazul romilor din pricina imuabilei atitudini de respingere reflexă a tot ce-i străin tradițiilor și cutumelor proprii. Adevărat, sunt cele care au ținut naționalitatea respectivă în viață și-n unire împotriva tuturor vicisitudinilor, dar, pe măsură ce trec vremurile, se arată a fi tot mai greu de admis ori tolerat în veacul XXI. Deși cam asta sugerează indirect, Europa nu acceptă să recunoască faptul că invitarea la o implicare educațională mai eficientă adresată țărilor din care țiganii provin (vorba vine; provin, toți, din India) presupune fără doar și poate recurgerea la nedemocratica formulă leninistă „Nu știi, te învățăm, nu poți, te ajutăm, nu vrei, te obligăm!” Și nu prea merge nici cu învățatul, nici cu ajutatul, iar „obligatul”… nu sună deloc bine în Europa anului 2021!Revenind la povestea orășelului pașnic și agresat, poate că n-ar fi lipsit de interes să înfățișez câteva cifre, de regulă ocolite, ce ar putea justifica (desigur, până la un punct) atitudinea intolerantă a multor vest-europeni. În Germania, peste 50% din actele de violență comise de infractori sub 21 de ani sunt datorate imigranților arabi. În Norvegia, marea majoritate a violurilor a fost comisă de imigranți „non-occidentali”. În Elveția, 96% dintre deținuți sunt imigranți, în Spania, 98%, în Franța, peste 90%. În Italia, din 55.000 de cetățeni reținuți (în fapt, sunt condamnați circa 35%) 52.000 sunt străini. Cifrele nu-s toate aduse la zi, dar, oricât ar fluctua, schițează aceeași realitate. Cum se vede, romii nu mai sunt special menționați în statistică (s-or fi întors acasă?) iar cetățenii români neromi (altă rimă n-am găsit!) comit adesea infracțiuni mai grave, ori mai sofisticate (asasinate, trafic de persoane, delicte informatice, trafic de droguri, furturi din muzee etc.). Rămâne însă profund deranjantă și nerezolvată legislativ confuzia ce o induce utilizarea etnonimului „rom”. Confuzia rom-român-roman s-ar cere, tocmai pentru eliminarea tuturor suspiciunilor, cumva înlăturată. Președintele Partidei Romilor, Nicolae Păun, a făcut cu ani în urmă o propunere demnă de interes: etnia să poarte numele de „indo-romi”. N-a fost luată în seamă. Teoretic, actul legislativ semnat tocmai de Petre… Roman continuă să funcționeze, sancționând utilizarea termenului „țigan”, doar că uzul l-a repus tacit în drepturi și s-a diminuat considerabil teama de sancțiuni. De ce să nu ne reamintim propunerea de implementare a etnonimul „indo-romi”, cu atât mai mult cu cât e venită tocmai din rândul etniei? O fi prea concesivă și-i de neacceptat? Eu zic că merită luată în seamă și, de ce nu, legiferată. Ca să nu ne tot ascundem după deget.