Mircea Radu IACOBAN

Curând, Băsescu s-ar putea să nu mai aibă „jandari în coadă” (vorba Chiriței) și tot soiul de alte privilegii: hotărârea din 2019 a Curții de Apel Constanța, care a constatat „Calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului Traian Băsescu”, urmează să fie confirmată sau infirmată în noiembrie de Înalta Curte de Casație. Până atunci, cu o majoritate covârșitoare, Camera Deputaților a votat proiectul legii potrivit căreia foștii președinți dovediți colaboratori ai Securității pierd drepturile speciale asigurate de Legea 406/2001. O face cu întârziere balcanică, dar logic, sănătos, necesar. Băsescu, unul dintre cele mai toxice personaje ale României secolului XXI, nu numai că a dat și dă în continuare nației lecții televizate de morală și „political correctness” (!) inclusiv de la Bruxelles, dar se erijează cu nerușinare în arbitru al vieții noastre politice! Tocmai el! Nu-i plâng de milă: cu sau fără SPP și vilă de protocol, cu sau fără îndemnizația de 75% din leafa președintelui țării, o să se descurce cumva; contul la „Cireșica” sunt sigur că-i va rămâne activ. Interesant este cum se stăruie în negarea evidențelor și cum învinuții o scaldă: „n-au colaborat, dar...” actele vorbește. Și, desigur, ceea ce deocamdată i se poate reproșa documentat lui Băsescu rămâne um mizilic față de realitatea incontestabilă a înregimentării în structurile Securității a unui reprezentant al României la Anvers. Dar să revenim la „n-a colaborat, dar...” Înțelesul sintagmei „calitatea de” presupune o evaluare a prestației oculte (s-ar vrea, ocultate) incriminate. Mona Muscă, în graba și zăpăceala post-revoluționară, a pățit-o: a contat actul semnării informărilor în sine, nu și conținutul acestora. CNSAS și Justiția fac distincția, dar opinia publică își are legile ei – gura lumii e slobodă! Numai că nu toți informatorii presați în fel și chip de „organe” au dat curs ascultători pactului cu diavolul! Au fost din belșug date publicității tot soiul de turnătorii imunde, și complet ignorate „colaborările” ne-nocive, dacă nu chiar total potrivnice așteptărilor. Cine încerca să nu dea cinstea pe rușine a putut s-o facă, nu fără a-și asuma destule riscuri. Iată exemple din lumea litererelor oglindită în dosare mai puțin răsfoite ale CNSAS, care, fără îndoială, au dezamăgit profund comanditarii: „Un tânăr cu înzestrare intelectuală de excepţie. Inteligenţa îi este susţinută de o gândire originală, o capacitate de interpretare a fenomenului cultural şi, în special, a celui literar, care îl scoate din linia comună şi care se explică, în mare măsură, prin foarte întinsa lui cultură. Acest fapt îi dă posibilitatea să judece lucrurile comparativ, să desprindă esenţialul, să emită judecăţi de valoare care niciodată nu sunt pripite (…) Foarte modest, foarte discret, excelent coleg, oricând dispus să-şi ofere ajutorul (…) Pentru respectul faţă de muncă, pentru devotamentul faţă de ceea ce aş numi locul care ne dă justificarea noastră socială, X poate fi socotit, fără nici o exagerare, exemplar…” Și nu-i o propunere de decorare, ci… o „turnătorie” la Securitate! Încă una, datorată altui „colaborator”: „X este un om cinstit, corect, cu concepţii sănătoase despre viaţă (…) În afară de viciul lecturii, nu ştiu ca tov. X să aibă vicii sau moravuri condamnabile”…ş.a.m.d., pagini întregi. Astfel de note informative au fost recoltate după tot tipicul: nume de împrumut, case conspirative, ofiţer de legătură. Dincolo de turnătoriile cu adevărat blamabile, de încadrat între eflorescenţele puturoase ale mizeriei umane, se rânduiesc şi astfel de „compoziţii” – adevărate elogii respectuoase, vădind preţuire sinceră, fără nici un „dar…” şi „însă…”, fără urmă de gând rău şi vorbă rea. Acum, când începem a distinge şi copacii, nu numai pădurea, s-ar impune scoaterea decisă de sub blamul otova al colaboraţionismului personajele care, totuşi, au vâslit contra curentului. Şi A, şi B, semnatarii informărilor din care am citat (nu cred c-aș avea dezlegare să dau nume) ştiau prea bine că X este urmărit, că, la un moment dat, era arestat la domiciliu; furnizând aprecieri ultralaudative, îşi asumau, desigur, un risc deloc mărunt. În „mapa lor profesională” s-ar cuveni acum să conteze, dar nimeni nu le ia în seamă! Altfel, puteau proceda precum alţi colegi care, spre a intra în graţiile „organelor”, s-au străduit să găsească „manifestări reprobabile”, coborând până la sesiza că urmăritul „cu femeile, are relaţii platonice” (!), ori „are înclinaţii spre idealism.” Fără a uita să aşeze în pagină şi primejdioase aprecieri generatoare de previzibile consecinţe: „Are o atitudine refractară, chiar ostilă, faţă de autorităţi şi organizaţii politice, neacceptându-le sub nici o formă”, „intră în contradicţie cu normele generale ale moralei şi eticii socialiste.” Oameni şi oameni! În faţa invitaţiei la delaţiune, unii s-au avântat entuziast, plusând cu voie bună, nu numai din laşă obedienţă, ci şi spre a bara calea colegului contra-candidat la obţinerea cutărui titlu sau rang. Eticheta de „colaborator” se potriveşte-mănuşă unora, deloc altora. Revelaţiile permise de de-secretizarea dosarelor obligă la meditaţie pe tema rezumată shakespearian prin binecunoscutul „a fi sau a nu fi.” De astă dată, turnător. Cât despre Băsescu...