Mircea Radu IACOBAN

Scriam în 2011 o tabletă intitulată „De ce nu merge?” A trecut un deceniu; merită, barem fragmentar, recitită cu ochii de azi. Cât privește întrebarea în sine, pe cât de simplă, pe atât de chisnovată, nimic original: în urmă cu un aproape un secol, revista „Clopotul” a adresat-o politicienilor vremii. Nici unul dintre respondenți nu s-a ostenit să ia în discuție însăși legitimitatea formulării: o fi un dat? Adicătelea cum, oricând, în România, ai temeiuri să întrebi „de ce nu merge?” Totdeauna, la noi, treburile țării „curg” în albie greșită? Considerând că o astfel de chestionare cu etern subiect dat n-ar fi nicicând lipsită de interes, am re-pus resemnata întrebare, iniţiind o anchetă la care revista „Cronica veche” a primit numeroase răspunsuri. De această dată nu numaidecât de la politicieni; au dat curs invitaţiei persoane din toate categoriile, cu pregătirea cea mai diversă şi de toate vârstele. Deşi în invitaţie n-am făcut nici o precizare cu privire la ce... nu merge, fiecare a considerat întrebarea legitimă – ceea ce ar putea să îngrijoreze: nu cumva, într-adevăr... chiar nimic nu merge? Nu cumva întreg mecanismul statal se află în suferință, pretutindeni existând ceva care-i afectează funcţionarea normală? Atât răspunsurile la anchetă, cât şi comentariile de pe blog, atestă că demersul publicistic a fost receptat corect: nu-i vorba de o investigaţie aşezată sub semnul prea puţin angajantului „este loc pentru mai bine”, ci despre o evidentă „sfântă mare nemulţumire” faţă de mentalităţi şi realităţi politico-sociale care continuă să afecteze grav sănătatea sistemului, ţinând în loc (ba chiar şi împingând înapoi) dezvoltarea firească a unui stat situat nemeritat în coada clasamentelor europene. Să vedem, mai întâi, care erau răspunsurile la ancheta din 1923. Opinia unui respondent: „Nu merge fiindcă în locul legalităţii domneşte bunul plac, în locul concepţiei economice – gheşeftul (n.r. afacere măruntă, necinstită), iar adevăratele nevoi ale ţării nu-şi află expresia nici în legi, necum în administraţie.” Alt răspuns: „Se spune că orice ţară are guvernul pe care-l merită. La noi, putem afirma că această regulă nu se aplică. România are guvernul pe care nu-l merită (...) La noi, aproape fiecare om nu-i la locul lui.” Dacă aceste opinii ar fi fost aşezate în paginile unei anchete de azi, mă tem că n-ar fi părut nimănui anacronice! Ce să însemne asta? Că românul este veşnic nemulţumit, că orice s-ar face nu-i de-ajuns, că obişnuieşte să cârâie mereu, alarmist şi defetist, că, în ultimă instanţă, nici nu-i de luat în seamă, câtă vreme invocata „sfântă mare nemulţumire” nu-i virtute, ci-i țară sufletească inhibantă, adevărată frână în calea progresului necesar, dorit şi posibil? Aş! Răspunsurile la ancheta „Cronicii vechi” (2011) nu numai că denunţă abateri de la legile dezvoltării fireşti într-o democraţie autentică, identificând malformaţii perene, dar nu şi genetice, ci încearcă să propună şi soluţii – din păcate, mai degrabă iluzorii. Câteva extrase şi din textele publicate,  (unii semnatari au trecut de mult Styxul) şi din cele rămase în afara paginii din raţiuni de spaţiu tipografic: „Cum să meargă (...) dacă singurul motor al acţiunilor este egoismul, dacă în 99% din cazuri politica se face pentru îmbogăţire, nici un principiu nu funcţionează, nici o idee nu solidarizează?” (prof. univ. Const. Călin); „Competenţa trebuie să fie criteriul fundamental al oricărei selecţii, promovări, acordări de titluri şi distincţii; din păcate, criteriul axiologic a fost eludat şi înlocuit cu nepotismul, pilele, mita, cumetriile – toate conducând la anti-selecţie” (prof. univ. Mihai Pricop); „La urma urmei, când încerci să răspunzi, constaţi că nu merge nici una, nici cealaltă, nici multe altele (...) Merg, în schimb, aranjamentele de tot felul, hoţiile (văzute şi, îndeosebi, nevăzute) loviturile de forme şi grade din ce în ce mai evidente etc.” (Ion Beldeanu, scriitor); „În mod garantat, n-aş avea spaţiul necesar să enumăr (doar) domeniile socio-umane în care mai nimic nu merge...” (Mircea Dinutz, scriitor); „Ei ştiu cu precizie care-s avantajele faptului că fac parte din fami(g)lia unui partid, că fami(g)lia se înmulţeşte direct proporţional cu timpul şederii la putere...” (Angela Traian, profesoară) – etc. etc. etc. Mă tem că opiniile exprimate și în 1923, și în 2011, au valabilitate și azi.

 Posibilă întrebare adiacentă: când „o să meargă”? Și una ca și imposibilă „De ce merge?”