Mircea Radu IACOBAN

Marți a fost Ziua Limbii Române. Tragem linia și evaluăm festinul omagierii oficiale: mesaje, târguri de carte, recitaluri, festivități, depuneri de coroane, emisiuni Radio și tv, incursiuni în istorie, discursuri, distincții acordate unor profesori de română ș.a.m.d. Frumos și emoționant. O fi destul? Continuă să lipsească intervențiile hotărâte pentru împiedicarea deteriorării constante și regretabile a limbii ce-o vorbim. Sănătatea ei nu se apără doar prin festivități și articole docte, doldora de note la subsol, publicate în reviste de specialitate cu circuit fatalmente restrâns! Oricâtă cercetare științifică aplicată, oricâte intervenții alarmate și de bun-simț ale Academiei, oricâte redundante închinări respectuoase, românul vorbește tot cum aude la radio și, mai ales, la televiziuni, aici considerând că s-ar afla, totdeauna la îndemână, etalonul corectitudinii – și, la urma urmei, pe bună dreptate, de ce să-l caute altundeva? O face cu cele mai bune intenții: vrea să se alinieze vorbirii corecte, n-are nici cum, nici de ce să caute motivări și explicații gramaticale: așa aude „sus”, așa zice și el. Nici nu-și pune problema că s-ar afla în eroare, cum adică, tocmai forurile de informare și educare publică nu-s în stare să vorbească româna corect? Și nu numaidecât personalul posturilor de radio și tv este în culpă (deși-s destule cazuri ce ilustrează incultura crasă a unor crainici și moderatori), cât intervențiile invitaților. Marea majoritate politicieni, unii chiar miniștri! Când Rareș Bogdan vorbește despre „doisprezece fete”, ignorând cerințele gramaticii elementare ce obligă utilizarea numeralului la feminin, când un fost prim-ministru PSD (și nu numai el) reduce incorect articolul genitival „al, a” la unul singur („a”), n-avem nici un temei să-i pretindem lui badea Gheorghe s-o facă altfel. Într-o țară în care analfabetismul funcțional progresează alarmant, este acut necesară intervenția de tip școlăresc-profesoral: „așa nu, așa da!” Dacă, la ore de audiență maximă, radioul și televiziunile ar cuteza s-o facă, atenționând repetat, simplu și direct, asupra erorii, după aceea indicând forma corectă, cu siguranță că plaga exprimărilor aiuristice cu grăbire s-ar vindeca. O făcea cândva, cu autoritate intelectuală, talent și inventivitate gazetărească, mult hulitul Pruteanu. Emisiunile lui de doar cinci minute, repede și cât se poate de abuziv excluse din programul tv, au avut spectaculoasă eficiență, și, de-ar fi să pledeze și azi la microfon, cu siguranță că, de pildă, idioțenia lui „ca și” s-ar stinge la fel de repede cum s-a ivit. „Limba noastră e-o comoară”, da-i constant maculată, iar comorile se cuvin străjuite și apărate! A fost nesăbuit acceptat argumentul uzului, pe care lingviștii staliniști din Basarabia l-au utilizat copios pentru a legitima invenția „limbii moldovenești”, cerând să se spună și să scrie „ca-n popor”: dacă se spune „chicior”, apoi așa să scriem, „chicior”! Astfel, dar în sens invers, ne-am procopsit cu prostia deplasării accentului și introducerea unei silabe inexistente în numele proprii, Pădurariu devenind Pădurarìu. Pe fecior îl cheamă într-un fel, și pe taică-său îl chema altfel fiindcă... acum „așa vorbește lumea!” Uzul poate confirma o stare de fapt, dar n-are cum s-o legitimeze dacă nu-i în spiritul și tradițiile limbii literare și nu-l confirmă legile gramaticii! Despre „ca și”, aberație pe care probabil că tot „uzul” o s-o impună curând, s-a tot vorbit și contestat pe ici, pe colo, dar fără acea intervenție decisă, capabilă să eradicheze o adevărată monstruozitate lingvistică imposibil de justificat și logic, și gramatical, care a izbutit să se încuibe și să se lăbărțeze de-a dreptul rușinos. S-a instalat, autoritar nu datorită datorită incapacității normative a veghetorilor la sănătatea limbii ce-o vorbim; cât și cum au putut, au semnalat-o (în repetate rânduri a făcut-o și sussemnatul, care, la urma urmei, este profesor de română), ci tocmai din reținerea adoptării unei reacții ferme a celor ce au impus-o. Radioul și televiziunile ar fi fost datoare să dreagă ceea ce au stricat, fiindcă, datorită lor, astăzi, românul cu șubredă știință de carte este convins că „vorbește îngrijit” când spune „eu, ca și ministru”, ori eu „ca și lăcătuș”. De unde și până, unde „ca și”, de ce? Unde-i comparația cerută de „ca și”? Explică cineva? Aud? Nu ne mai rămâne decât ca, urmând exemplul jenant al premierii cu 100 de lei a noilor vaccinați, să oferim bonuri de masă celor care se încumetă să vorbească româna corectă? Epidemia lui „ca și”, autentică manea a gramaticii, dovedește crasă incultură, zicerea „noi vorbim, nu gândim” primind completarea „noi imităm, nu gândim!” Fiind vorba despre a o strâmbătate lingvistică demnă de clasele primare, probabil că s-ar cuveni tratată tot la modul școlăresc. Aștept emisiunile în care să se spună limpede, direct, elementar, „Doamnelor și domnilor, nu așa, ci așa”. Dar... o să-mi iasă părul prin căciulă!