Mircea Radu IACOBAN

Un bust mărunțel străjuiește gingaș o intersecție din Copou. După cum este amplasat, zici că o firmă de curierat l-a depus provizoriu pe trotuar și încă-i în  căutarea destinatarului trimiterii. Ulterior, a primit, chiar la „locul faptei”, un supliment de inscripționare: „Din păcate, activitatea sa politică este una regretabilă pentru istoria României, întrucât a fost militant fascist și antisemit.” Bustul îl reprezintă pe ardeleanul Octavian Goga și își propune să marcheze cei 140 ani de la nașterea poetului, împliniți primăvara asta.

Scandalu-i cât casa! După cum se pare, ar fi necesară o soluționare solomonică, fiindcă există argumente solide și de-o parte, și de cealaltă. Primarul Chirica solicită o demarcare între opera lui Goga și politicianul Goga: „Nu ar trebuie să-l legăm de cariera lui politică (...) am omagiat omul de cultură și doar atât (...) În acest context nu ar trebui să ne mire dacă, peste ceva vreme, opera lui va fi scoasă din curricula școlară, tocmai din cauza activității lui politice.” Eu unul, mă mir că a fost „tolerată” și până acum, doar corectical politeness veghează cu aprigă strășnicie vânătoarea de indezirabili! Într-un fel, chestiunea își aflase o anume rezolvare la Iași după 1931, când Goga vizita capitala Moldovei. Atunci, aproape ca și acum, opiniile politice erau varii și ireconciliabile, întinzându-se pe toată lărgimea spectrului, de la extremismul zărghit de dreapta (Giorge Pascu) la socialismul de Sărărie (Const. Stere). Cei mai mulți „actori” politici, scriitorimea mai ales, nici vorbă să accepte ideologia oaspetelui, dar s-au prezenta cu toții să-l omagieze la sosirea trenului de la Cluj. N-au lipsit nici de la plecarea musafirului. Deși insistența cu care Goga a găsit de cuviință să-și susțină și-n discursurile de la Iași regretabilele sale opinii fascistoide au deranjat evident, Topârceanu a ținut să concluzioneze: „una-i una, alta-i alta!”

Iată teza lui Chirica fundamentată, tot la Iași, încă acum 80 de ani! Pare o atitudine cumva acceptabilă. Dar să reprezinte oare noua inscripționare de pe soclu rezolvarea de perspectivă? Mă tem că nicicum, fiindcă ar îngădui ridicarea de statui inclusiv lui Hitler, Stalin & comp. Amplasăm un text de condamnare a... omagiatului (!) și totul devine în regulă! Chiar dacă nu-s sprijinite de un statut creator în artă care să le legitimeze cât de cât, personajelor ce-și doresc marmură și soclu li se pot afla felurite merite de carton (Hitler a fost pictor, Stalin a înființat câteva mii de grădinițe...), ori chiar nici nu-s necesare, fiind vorba de personalități care au marcat istoria omenirii: ne „detașăm” scriind câte ceva pe soclu... și suntem liberi să le ridicăm monumente!

Ajunge un simplu „din păcate”? Alții cum rezolvă? Admirator și susținător al lui Mussolini, marele, enormul poet american Ezra Pound a fost ținut de armata țării sale, undeva, lângă Pisa, într-o cușcă de sârmă iluminată noaptea, apoi închis ani de zile într-un ospiciu, până în 1958! N-a fost judecat și condamnat pentru că se considera că nu-i capabil intelectual (!) să apară întru-n proces public!

Nu numai în America, dar și-n Europa afli acum sumedenie de monumente ale lui Ezra Pound, plăci memoriale, busturi, picturi ce-l reprezintă realizate de mari maeștri... Ar trebui, se pare, să existe un anume raport între valoarea în sine a operei și semnificațiile „păcatelor” politice: dacă-i copleșitor favorabil creației, cu atât mai șubredă contestație și mai puține întrebări privitoare la legitimitatea urcării pe soclu. Dar unde să fie șublerul-minune?

Oricât de grave acuzații politice ar putea fi formulate vreodată la adresa lui Eminescu, mi-e imposibil să cred că ar îndrăzni cineva să ceară demolarea vreunei statui! Revenind la Goga: George Călinescu afirma în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941) că „după Eminescu și Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național totdeodată și pur ca și Eminescu”. Cum se vede, pentru români Goga este poet național. Câți avem?

Politica pe care a promovat-o ca prim-ministru a avut ca rezultat și regretabile pierderi de vieți omenești. Poate cea mai formidabilă strofă izvodită de poet să le facă uitate? Categoric, nu. Nici să le justifice. Pe de altă parte, pot românii să se despartă rapid și apăsat de poetul Goga doar din pricini politice? Reale, dar și creația lui lirică de excepție e-o realitate. Cel puțin deocamdată, ecuația pare irezolvabilă.