Mircea Radu IACOBAN

În marea țară a democrației, USA, continuă războiul cu statuile și cu imaginile unor personalități considerate până acum nu doar „sans reproche”, ci solide și de necontestat repere pe drumul constituirii și impunerii unei națiuni care (încă) domină lumea. Veștile venite de peste ocean contrariază și stupefiază. Aș spune că regretabilele inițiative demolatoare ce confirmă pernicioasa latență americană a unui sentiment protestatar nedefinit, gata oricând să ajungă la acute dramatice și la explozii de neimaginat, își au sorgintea și-ntr-o regretabilă și jenantă precaritate culturală despre care s-a vorbit și se vorbește mai degrabă cu palma la gură. Americanii se pregătesc să ajungă pe Marte, dar mulți n-au citit o carte, nu mai știu nici să scrie de mână (rânduiesc în șiruri strâmbe litere de tipar disparate), darămite să evalueze din perspectivă culturală echilibrată, și mai ales avizată, un fenomen, o epocă, un eveniment, o personalitate. D-apoi cele petrecute cu secole în urmă! A interpreta și condamna sever evenimente de odinioară și a stabili responsabilități în conformitate cu principiile și rigorile de azi este o flagrantă eroare de logică elementară și o înțelegere nici măcar școlărească a mecanismelor istoriei. Poate e de mirare acum, dar Aristotel vedea în sclavie „o garanție indispensabilă a oamenilor liberi de a-și putea dedica timpul politicii și bunei guvernări a cetății.” Îl scoatem pe Aristotel din istoria gândirii umane, îi dărâmăm statuile? Aceea era epoca, evoluțiile s-au produs trudnic, în timp îndelungat, a alcătui „dosar de cadre” în 2021 unui gânditor din antichitate e ca și cum te-ai scandaliza că nu fierbe apa când încă nu-i aprinsă flacăra! Numele celui de al 28-lea președinte american Woodrow Wilson, ales în 1910 și reales în 1914, a fost șters de pe frontispiciul Universității Princenton, căreia i-a fost rector (la fel întâmplându-se și la Universitatea Monmouth). Marea lui vină: a apreciat că negrii „sunt bine tratați”. Ceea ce reprezenta cumva o realitate, fiindcă moravurile evoluaseră, dispăruseră lanțurile și biciuirile publice, stăpânii nu-și mai tratau decât foarte rar slugile de culoare cu gârbaciul, dar, în esență, translată de la sclavie în zona la fel de contondentă a discriminării, chestiunea rămăsese cam aceeași. Dacă înfierata exprimare ar fi fost ceva mai prudent formulată (de genul „negrii sunt mai bine tratați”), Antifei i-ar lipsi temeiul-pretext și istoria USA n-ar mai trebui (cum se pretinde) rescrisă... Pe de altă parte, e-o lipsă flagrantă de echilibru în evaluarea prestației unui reputat președinte, cu mari merite în veacul său, mai ales în finalizarea Primului Război Mondial (ca autor al celor 14 puncte discutate la Conferința de la Paris din 1919). Românii au toate motivele să-i fie adânc recunoscători. Nu în termenii dubioși propuși de Th. Paleologu („Wilson a fost literalmente o pleașcă pentru România”), dar aprobându-i continuarea postării pe blog: „Ștergerea numelui său (...) ar trebui să ne incite pe noi, cei din estul Europei – români, cehi, slovaci și polonezi – să ne manifestăm și mai mult recunoștința față de un om care a contat atât de mult pentru partea noastră de lume.” De unde și legitimitatea sentimentului că macularea amintirii lui Wilson este o chestiune și a românilor; altfel, cele ce se petrec departe, peste ocean, n-ar fi primejdioase pentru noi decât prin eventuală contagiune europeană. Primele semne au și apărut! Și-i deplin legitimă întrebarea dacă se justifică atâta strădanie revoluționară pentru acțiuni retro-reparatorii în teritoriul lunecos al lui „a fost odată”, fără altă consecință (deocamdată) decât dureroase și chiar absurde auto-demolări în istoria Americii, câtă vreme în lumea de azi se apreciază că ar exista, în ciuda unanimei adoptări a Convenției privind sclavia, nu mai puțin de 27-30 milioane de sclavi în toată puterea cuvântului, a căror soartă interesează prea puțin? Sunt o realitate tristă în Mauritania, Sudan, Haiti, ca să nu mai vorbim și despre sclavia sexuală, apreciată la cifra de 1,4 milioane! Deocamdată, ocrotiți de ocean și de Europa, privim de departe, cu uimire: s-au distrus ori maculat cu spray statuile lui Ulises Grant, până mai ieri considerat un „erou al luptei împotriva sclaviei”, se cere schimbarea denumirii capitalei Washington D.C.și a capitalei statului Ohio, Columbus, altfel amenințate cu incendierea, statuile lui Washington, întemeietorul democrației americane, acum considerat „colonialist criminal”, au fost dărâmate și incendiate în mai multe orașe americane, ziarul „Washington post” este somat să-și schimbe titulatura, a fost pus la pământ monumentul lui Churchill, statuia lui Columb a fost distrusă încă în 2019 (exploratorul a tratat brutal, acum 500 de ani, populația băștinașă din teritoriile nou descoperite). Vreme în care, la Gelsenkirchen, în Germania, probabil adepți ai aceleiași ideologii se pregătesc să dezvelească o statuie a lui... Lenin!

  Nici să vezi, nici să nu crezi!