Nu fac parte dintre conspiraționiști, m-am vaccinat cu toată buna-credință de la bun început, n-am pus la îndoială realitatea comunicatelor oficiale. Nu cumva rău am făcut? Cât privește vaccinarea, dacă ar fi s-o iau de la capăt, n-aș ezita s-o fac din nou: starea de cumpănă pe care o traversează omenirea te determină să acorzi credit soluției recomandate de cercetările virusologilor din țările cu cea mai reputată medicină și industrie farmaceutică, adepte ale unei etici deasupra oricărei îndoieli: dacă a existat și un procent de manipulare vinovată, s-a întâmplat și la case mult mai mari. O simplă fotografie, aceea a apelor fluviului Gange dispărute sub stratul de cadavre plutitoare, și-i destul să te convingi că nu-i deloc o joacă: pandemia a fost și rămâne dezastruos de reală, pândind atroce în toate colțurile mapamondului.
De ce ar fi altfel la noi? Ceea ce nu-i nici pe departe suficient să legitimeze șoșoșismul, dar nici să decertifice întrebările grave apărute recent. Știrea că, de fapt, în România, doar circa 300 de decese (din cele 30.000 raportate!) s-au datorat efectiv coronavirusului este pur și simplu năucitoare! N-aș crede că umflarea nemăsurată a cifrelor s-a datorat dorinței autorităților de a menține spaimele stării de urgență, câtă vreme aceleași autorități sunt concomitent suspectate de conduita inversă – diminuarea menită să ducă la acceptarea alegerilor anticipate. Ori una, ori alta. Când este vorba de viață și de moarte, parcă nu și-ar avea cu nici un chip locul astfel de mult prea cinice manevre politice! Se știe că au existat cazuri în care pompieri au incendiat în dreapta și-n stânga cu premeditare, spre a-și demonstra utilitatea și a pune în scenă actoricește acte de eroism, dar nu dai foc la o țară ca să te arăți forțos și tare-n scaun! De slobozești furtuna, te poate doborî!
Probabil că cel dintâi vinovat rămâne OMS, care a impus regula absurdă a categorisirii drept deces Covid a oricărei morți a nefericiților atinși și de Covid. În al doilea rând, zăpăceala, amatorismul și inconștiența forurilor noastre. Orice este posibil când nu știe mâna dreaptă ce face stânga! O conspirație mondială a impus numărarea morților din zece în zece? Iar nu cred: pur și simplu „organele” noastre nu s-au arătat la înălțimea cuvenită atunci când nevoia de rigoare era mai acută! Pe plan mondial, știrea-bombă abia urmează: principalul vinovat în nașterea virusului ar fi tocmai Antonio Fauci, Arafatul american cu puteri depline însărcinat tocmai cu lupta împotriva Pandemiei! Adică, pompierul a dat foc casei! Cercetările în laboratorul de la Wuhan au fost finanțate de SUA, sub semnătura lui Fauci! Dezvăluirile sunt datorate lui Nicholas Wade, reputat gazetar specializat în investigații în lumea științei la „The Washington Post”. Fauci, acuzat pe timpul pandemiei de „tendințe autoritar-isterice, a finanțat și supervizat cercetările de la Wuhan, ele înseși suspecte, câtă vreme au avut ca obiect „efectuarea unor experimente concepute pentru a face virusurile coronariene să infecteze ființele umane și s-o facă cât mai ușor posibil.” Ce justificare ar putea avea o astfel de cercetare, poate unul dintre cele mai periculoase experimente întreprinse vreodată în lume? Foarte greu de spus și, mai ales, de acceptat ca temă la un institut de virusologie, cu atât mai mult cu cât instituția de la Wuhan era clasificată ca „laborator cu grad de securitate doi”, având, cum se spune, „cam același nivel de siguranță pe care l-ai găsi în cabinetul unui dentist din America”.
Să vezi și să nu crezi: „Timp de cinci ani, din 2014-2019, Institutul Național (american) de Alergii și Boli Infecțioase, al cărui director este Fauci, a finanțat, prin Alianța EcoHealt condusă de un anume dr. Peter Daszak, cercetările de la Wuhan! Despre rezultatul cărora vorbește chiar dr. Daszak: <Coronavirusul este destul de bun. Îl poți manipula destul de ușor în laborator. Este proteina spike, factorul decisiv în ceea ce se întâmplă cu coronavirusul, riscul zoonotic.> Cum se vede, virusul (afirmă cercetătoarea Alina Chan de la Broad Institute de la Harvard) <a fost conceput de la început pentru transmiterea de la om la om>. Un laborant de la Wuhan s-a infectat și de aici a început totul, nicidecum de la <piața umedă> chinezească unde se vindeau... pangolini”.
Concluzia lui Wade: „Într-o țară funcțională ar exista o anchetă penală cu privire la rolul lui Tony Fauci în pandemia Covid care a ucis milioane de oameni și a schimbat lumea pentru totdeauna.” Cât despre motivația întreprinderii unor astfel de cercetări – iată loc pentru cele mai fantastice ipoteze!