Mircea Radu IACOBAN

Sunt liniștit și împăcat: Șoșoacă acceptă să candideze la Președinția României. Nu-i prea limpede cine i-a propus, dar, în sfârșit, vom avea o adevărată mamă a națiunii. Ce, s-a murit degeaba la revoluție? N-o văd să-l imite pe Iohannis încălecând velocipede (răuvoitorii ar aminti imediat de Mița Biciclista), nici blocând pârtiile ca să se dea singurică cu schiurile, dar o geacă roșie va avea mereu la îndemână, fiindcă starea ei de agregare este protestul întemeiat pe art. 6 per 1985, art. 22, litera c per 2001, art. 101 per 2015 din Codul Libertăților Planetare, cutumele jurisdicționale de la Caragea Vodă încoace ș.a.m.d. N-o văd chemând minerii, că de unde mineri în 2024, nici cercetând în van tărâmul cețos al Levantului precum Constantinescu, nici decizând ani grei de pușcărie la șprițurile de la Cireșica, dar mi-o închipui participând îmbrăcată cu ie la întâlnirile cu Biden, ori la sesiunile ONU, ori la decorarea lui Pleșu cu Marele Colan al Meritului Cultural autohton. Singura ei (mare) problemă va fi aceea că n-o să mai aibă împotriva cui protesta (Constituția, art. 39) – doar n-o s-o facă împotriva propriei puteri! Iar fără megafon, Șoșoacă e ca o crisalidă din care a zburat fluturele. Dacă înțeleptul nostru popor, cel care a izvodit fatalista „Mioriță”, va decide fericita alegere, în așteptarea fumului alb de la Cotroceni vestind „Habemus Șoșoacă!” nu-mi rămâne altceva decât să-mi caut altă țară. Am o vârstă, e greu! Engleza nu se învăța pe vremea mea, cu franceza aproape că nu te mai descurci nici în Franța, rusa nu mai e, în concepția noii generații, a lui Dostoievski, ci a lui Putin. Scenariu trist: o vreme, românește s-o mai vorbi în Basarabia, după care pare-se că „limba vechilor cazanii” va reveni la cuhne. Ar fi, totuși, o idee să trec definitiv Prutul, numai că cei mai mulți dintre prietenii mei de acolo s-au mutat în ceruri, iar unioniștii rămași mă tem că n-or fi tocmai tentați de o reunire cu România lui Șoșoacă... Lăsând gluma: fantezistă sau nu, însăși ideea Șoșoacă Președinte, mai hazoasă chiar decât nominalizarea lui Vadim, acuză perenitatea haosului la noi și incapacitatea cronică a românilor de a-și găsi un Președinte onorabil, viabil, reprezentativ, cu adevărat fast pentru o națiune atât de încercată, care merită mult mai mult decât îndrăznește să viseze. Șoșoacă barem aduce o pată de culoare într-un peisaj care, sufletește, devine tot mai uscat și mai impersonal. Ce ne așteaptă, indiferent de decizia urnelor? Probabil că, în viitor, o să ne sărutăm, o să clipim, ori o să ne suflăm nasul electronic. Cele mai banale, cotidiene și domestice gesturi umane și treburi gospodărești trec în sarcina tehnicii veacului XXI. Deja funcționează câteva gadget-uri ce ne vor răpi până și plăcerea îngrijirii florilor din balcon: „Grobo” udă plantele automat și, dacă n-au destulă lumină naturală, aprinde leduri alimentate solar. „Parrot flower power”, înzestrat cu senzori wireless, îți trimite alerte pe mobil de fiecare dată când ceva nu-i în regulă cu lumina, temperatura, umiditatea și fertilizarea ghiveciului cu micșunele. Am o mini-grădină de câțiva metri pătrați și câteva zeci de ghivece cu mușcate înșirate pe zidul garajului, n-am de gând să le cedez custodiei internetului. Trec, dimineața, pe la fiecare floare s-o întreb de sănătate, vreau s-aud cum crește iarba, să văd cum se-nfoaie bobocul și țâșnesc petalele, să hotărăsc eu dacă rup sau las frunza pătată de rugină, nu fantoma internetului. Înțeleg și aprob eliminarea efortului fizic trudnic, deși adesea se exagerează cu mașinăriile menite să taie pâinea ori să presare automat și atent porționat piperul în supă. Locuită ori de deștepți, ori de tolomaci, casa inteligentă oferă amândurora același grad de satisfacții culinare, cu minimum de gândire și efort... Nu știu dacă viața ne va fi mai fericită, dar, cu siguranță, va deveni mult mai plicticoasă. Scoși din ecuația deciziei și exonerați de investiția proprie în gândire într-un univers populat de leduri, ecrane și butoane, ni se vor automatiza trăirile și usca sentimentele. Roboții vor izgoni muncitorul din uzină, cartea pe hârtie se va retrage în biblioteci-muzeu, investiția în gândire creatoare rămânând apanajul noii clase ce va domina și decide electronic alcătuirea lumii noastre ultratehnicizate. Chiar și războaiele fi-vor plicticoase și fade: puterea butoanelor apăsate de pe alt continent exclude jertfa patriotică și eroismul. Până la catastrofa atomică (zice-se, repetabilă) generațiile ce or să vină au a se confrunta cu probabila apariție a omului-râmă: toate soluțiile și acțiunile fiindu-i oferite facil și susținute „la pachet”, ajunge incapabil să mai bată un cui și să raționeze altfel decât (și cât) îi îngăduie computerul. Cu siguranță, cei scăpați cu viață or să uite și de Covid. Cu Șoșoacă, fără Șoșoacă, tot acolo ajungem. Aferim!